Homepage » Actualitate » Stiri interne » Pelerinajul la Sfânta Parascheva nu va mai avea loc. Se va săvârşi numai Sfânta Liturghie din 14 octombrie

Pelerinajul la Sfânta Parascheva nu va mai avea loc. Se va săvârşi numai Sfânta Liturghie din 14 octombrie

Publicat pe 07.10.2020 la 21:32 Actualizat pe 08.10.2020 la 15:47

Pelerinajul la Sfânta Parascheva nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, a anunțat miercuri Mitropolia Moldovei şi Bucovinei. Reprezentanții Mitropoliei au menționat că evenimentul religios se va limita la săvârşirea Sfântei Liturghii din data de 14 octombrie.

  • Evenimentul se va limita la săvârşirea Sfântei Liturghii din data de 14 octombrie.
  • Cel mai probabil racla cu moaştele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrală.

Miercuri seară, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a anunțat că, din cauza contextului epidemiologic actual, pelerinajul de la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai avea loc așa cum era planificat .

„Având în vedere noul context în care ne aflăm, întrucât nu vor mai putea veni la Iaşi pelerini din alte localităţi, racla cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi scoasă mâine dimineaţă, cum era programul iniţial, ci va rămâne în Catedrala Mitropolitană. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei a notificat Prefectura Judeţului Iaşi că sărbătoarea nu se va mai organiza în perioada 8-15 octombrie, ci se va limita la săvârşirea Sfintei Liturghii din data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva”, a declarat Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Constantin Sturzu a menționat că cel mai probabil racla cu moaştele Sfintei Parascheva nu va mai fi scoasă din Catedrală.

Google News SpyNews.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Pelerinajul la Sfânta Parascheva nu va mai avea loc. Se va săvârşi numai Sfânta Liturghie din 14 octombrie
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Tzancă Uraganu a făcut o dezvăluire neașteptată. Cine a reușit să îl impresioneze cântând una dintre piesele sale
Showbiz intern • la 20:34
Tzancă Uraganu a făcut o dezvăluire neașteptată. Cine a reușit să îl impresioneze cântând una dintre piesele sale
  • Tzancă Uraganu a făcut dezvăluirea momentului
  • Cine a reușit să îl impresioneze cântând una dintre piesele sale
Claudia de la Mireasa nu vrea să audă de o relație cu Daniel. Ce a făcut la petrecerea burlacilor
Emisiuni TV • la 20:23
Claudia de la Mireasa nu vrea să audă de o relație cu Daniel. Ce a făcut la petrecerea burlacilor
  • Claudia de la Mireasa nu vrea să mai audă de Daniel
  • Ce a făcut la petrecerea burlacilor
Claudia Pătrășcanu, mai fericită ca niciodată! Ce spune artista despre noua etapă din viața ei
Showbiz intern • la 20:04
Claudia Pătrășcanu, mai fericită ca niciodată! Ce spune artista despre noua etapă din viața ei
  • Cât de împlinită e Claudia Pătrășcanu cu viața ei din prezent
  • Artista, mai fericită ca niciodată
Alessandra Stoicescu, dans cu un actor celebru. Au transformat peronul de metrou în ring
Showbiz intern • la 20:03
Alessandra Stoicescu, dans cu un actor celebru. Au transformat peronul de metrou în ring
  • Alessandra Stoicescu, dans cu un actor celebru
  • Imagini de senzație
VEZI MAI MULT
Recomandări
Încep înscrierile pentru admiterea la liceu. Cum se completează fișa de opțiuni și ce greșeli trebuie evitate
recomandare pe observatornews.ro
Încep înscrierile pentru admiterea la liceu. Cum se completează fișa de opțiuni și ce greșeli trebuie evitate
Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
recomandare pe as.ro
Cum a făcut iubitul Simonei Halep dintr-o singură mişcare aproape toţi banii câştigaţi în carieră din tenis de campioana noastră
Cum a ajuns să arate Viorel Stegaru. Muncește ca salahor, se ocupă de copii și pare foarte bine. El a fost filmat la barul din sat, unde consuma un suc / VIDEO
Romania TV

Halep, prima reacţie după ce s-a afişat cu "Regele mezelurilor", iubitul cu 24 de ani mai bătrân, în loja de la Wimblendon

Imagini virale cu un soldat rus care scapă de sub control o mitralieră YakB-12.7. Arma a fost proiectată iniţial pentru elicoptere
recomandare pe antena3.ro

Un lider AUR a picat din nou Bacul, la 39 de ani. Este suspectat că a încercat să copieze și a fost chemat la Poliție

O elevă din Galați a fost nemulțumită de media 9,10 la Bac 2026 și a făcut contestație. Când s-au afișat rezultatele a avut o surpriză

Ce se întâmplă dacă nu plătești întreținerea timp de trei luni. Ce poate face asociația de proprietari, potrivit legii din 2026
recomandare pe playtech.ro

Motivul pentru care Simona Halep şi Dorin Mateiu au stat atât de aproape de Kate Middleton la Wimbledon. Regula specială a Lojei Regale

ULTIMA ORA! S-a mai stins un mare actor..Din pacate cortina a cazut. DRUM LIN
recomandare pe redactia.ro

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Patrice Cărăușan de la Survivor 2026 este însărcinată! Cum a anunțat vestea emoționantă. Primele imagini cu burtica de gravidă
recomandare pe a1.ro

Close