Homepage » Actualitate » Președintele Americii, în pas cu tehnologia. Și-a făcut cont de Facebook și a transmis un mesaj inedit!

Președintele Americii, în pas cu tehnologia. Și-a făcut cont de Facebook și a transmis un mesaj inedit!

Publicat pe 10.11.2015 la 10:20 Actualizat pe 10.11.2015 la 10:29

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a decis să își facă și el un cont de Facebook cu care să comunice cu cetățenii săi.

Președintele Americii, în pas cu tehnologia. Și-a făcut cont de Facebook și a transmis un mesaj inedit!

Barack Obama foto: Facebook

Președintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a decis să își facă și el un cont de Facebook cu care să comunice cu cetățenii săi.

Primul președinte de culoare al Americii este foarte încântat pentru că poate lua legătura cu toți americanii și a transmis și primul său mesaj:

„Bună tuturor! Aceasta a fost curtea mea în ultimii şapte ani şi se întâmplă să fie în acelaşi timp şi un parc naţional.

Sunt o mulţime de vietăţi pe aici. Sigur avem o vulpe pe aici, pe undeva, pentru că am văzut-o hoinărind pe lângă Biroul Oval. Avem şi un şoim care zboară pe aici şi pe care nişte copii l-au botezat „Lincoln”. Cel mai mult, cu excepţia veveriţelor, admir copacii, mă bucur de aerul curat. Şi, una dintre procupările mele principale este cum să mă asigur că frumuseţea acestui parc, dar şi al altor parcuri naţionale din ţară şi de pe întreaga Planetă, să fie conservată pentru Malia, Sasha, pentru copii şi nepoţii lor, dar şi pentru generaţiile viitoare.

Vreau să mă asigur că întreaga lume este capabilă să lase moştenire generaţiilor viitoare frumuseţea dumnezeiască a acestei planete. Aşa că avem nevoie de tine să ne ajuţi cu asta. Trebuie să te implici şi să înţelegi de ce schimbările climatice sunt atât de importante pentru că, dacă toată America este unită în jurul acestui proiect decisiv, atunci putem avea încrederea că facem ceea ce trebuie pentru generaţiile viitoare şi că putem lăsa copiilor noştri toate aceste binecuvântări pe care le-am primit”,
a scris Barack Obama pe pagina sa.

Barack Obama a devenit președintele Statelor Unite în ianuarie 2009, iar acum se află la al doilea mandat.

Citește și:

Declaraţia care a zguduit America! Preşedintele Barack Obama: "O iubesc pe Meryl Streep"

Barack Obama l-a întrebat pe vânzătorul unui restaurant dacă e homosexual. Răspunsul bărbatului l-a surprins până şi pe preşedinte

Barack Obama confirmă! Ostaticul american Peter Kassig a fost omorât de Statul Islamic

În articolul
Președintele Americii, în pas cu tehnologia. Și-a făcut cont de Facebook și a transmis un mesaj inedit!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Misha nu s-a mai abținut și a reacționat! Ce a scos-o din minți pe fosta soție a lui Connect-R
Showbiz intern • la 18:03
Misha nu s-a mai abținut și a reacționat! Ce a scos-o din minți pe fosta soție a lui Connect-R
  • Fosta soție a lui Connect-R, mesaj tranșant!
  • Misha nu s-a mai abținut și a spus ce o nemulțumește
Andrei Bănuță a recunoscut că iubește! Ce a spus despre cea care l-a făcut să se gândească la căsătorie: „Toată viața mea...”
Emisiuni TV • la 17:45
Andrei Bănuță a recunoscut că iubește! Ce a spus despre cea care l-a făcut să se gândească la căsătorie: „Toată viața mea...”
  • Andrei Bănuță, declarații în premieră despre cea pe care o iubește
  • Ce a dezvăluit artistul
Alexandru de la Mireasa, în lacrimi înainte de nuntă. Mama lui nu i-a fost alături când a îmbrăcat costumul de mire
Emisiuni TV • la 17:26
Alexandru de la Mireasa, în lacrimi înainte de nuntă. Mama lui nu i-a fost alături când a îmbrăcat costumul de mire
  • Moment greu pentru Alexandru de la Mireasa
  • Mama lui nu i-a fost alături în ziua în care a îmbrăcat costumul de mire
  • Concurentul abia s-a putut abține să nu izbucnească în plâns
Ella Vișan și Teo Costache de la Insula Iubirii s-au revăzut! Întrebarea neașteptată pe care i-a pus-o fosta ispită masculină blondinei
Emisiuni TV • la 17:21
Ella Vișan și Teo Costache de la Insula Iubirii s-au revăzut! Întrebarea neașteptată pe care i-a pus-o fosta ispită masculină blondinei
  • Ella Vișan și Teo Costache, din nou față în față!
  • Ce a întrebat-o fosta ispită masculină pe cea pe care a cucerit-o în Thailanda
VEZI MAI MULT
Recomandări
Momentul în care un șofer de ride-sharing își face KO clientul care i-a spart parbrizul, în Capitală
recomandare pe observatornews.ro
Momentul în care un șofer de ride-sharing își face KO clientul care i-a spart parbrizul, în Capitală
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
recomandare pe as.ro
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
Mirabela Grădinaru, apariție de SENZAȚIE la brațul lui Nicușor Dan. Așa NU ai mai văzut-o, toți au rămas MASCĂ, AVEM imaginile
Romania TV

Cum arată patul de divorţ al Iuliei Albu, avem imaginile

Messi a găsit, după Anglia-Argentina 1-2, la CM 2026, sticla de apă a portarului englez şi a rămas uimit când a văzut ce era acolo
recomandare pe antena3.ro

Stare de urgență în 7 insule grecești care rămân fără apă. Hotelurile oferă turiștilor vouchere ca să renunțe la serviciul de curățenie

A cumpărat cu cardul un Boeing 747, l-a dezmembrat în deșert și, din aripile avionului, și-a construit în Malibu o casă celebră astăzi

Pleci în vacanță? Cele 7 greșeli care îți pot aduce cheltuieli de mii de lei când te întorci acasă
recomandare pe playtech.ro

Harta salariilor din România. Unde se câștigă cel mai bine în țară. Domeniile cu salarii de peste 13.000 de lei și cele cu cele mai mici venituri

Un nou divorț zguduie lumea mondenă. Cuplul s-a destrămat după 3 ani de căsnicie
recomandare pe redactia.ro

O singură zodie își schimbă viața până la finalul lunii iulie. Norocul o urmărește la fiecare pas

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
recomandare pe bzi.ro

O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!

SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
recomandare pe Jurnalul.ro
SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
Gabi Tamaș a dezvăluit câți bani a făcut din fotbal pe parcursul carierei sale
recomandare pe a1.ro

Close