Homepage » Actualitate » Prima ninsoare din România! Stratul de zăpadă are câţiva centimetri

Prima ninsoare din România! Stratul de zăpadă are câţiva centimetri

Publicat pe 29.09.2015 la 13:15 Actualizat pe 29.09.2015 la 14:23

Chiar dacă abia s-a instalat toamna, iarna se pare că a venit deja în Maramureș. În orașul Borșa de la poalele Pietrosului Rodnei ninge viscolit de mai bine de 12 ore, iar stratul de zăpadă a ajuns la 3 centimetri de la altitudinea de 1.800 de metri în sus.

În ultimele zile, temperaturile au scăzut brusc, iar dacă pe la începutul lunii septembrie se putea face lejer plajă, acum nu este posibil să mai ieşi din casă fără haine groase.

"În noaptea de 28 spre 29 septembrie a început să ningă, iar la altitudini de peste 1.800 de metri stratul de zăpadă viscolită atinge 2 – 3 centimetri. Ninge în continuare viscolit. La Stația meteo de pe Vârful Pietrosu termometrele înregistrau -3 grade Celsius”, a precizat Daniel Timiș, șeful Serviciului Public Salvamont Borșa, pentru voceatransilvaniei.ro.

„Nu țin minte ca la final de septembrie să ningă la Borșa dar aici ne-am obișnuit cu zăpada șase luni pe an pentru că suntem la poalele munților. Pot să vă spun că a fulguit și în Pasul Prislop”,
a declarat Ion Sorin Timiș, primarul orașului.

Foto: arhivă

M.T.

Citeşte şi:

Ploile continuă, iar temperaturile rămân scăzute! Ce ne aşteaptă în următoarele ore?

Ploile s-au instalat în toată ţara! Meteorologii au emis COD GALBEN

În articolul
Prima ninsoare din România! Stratul de zăpadă are câţiva centimetri
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Victor Slav și Selina au probleme în paradis? Mesajele iubitei prezentatorului care ridică semne de întrebare: „Oameni cu două fețe"
Showbiz intern • la 17:14

  • Ce s-a întâmplat între Victor Slav și Selina
  • Ce mesaje a scris iubita prezentatorului
Băiatul cel mic al Andreei Popescu a distrus dormitorul fetiței! Cum a reacționat influencerița când a văzut
Showbiz intern • la 17:14
Băiatul cel mic al Andreei Popescu a distrus dormitorul fetiței! Cum a reacționat influencerița când a văzut
  • Andreea Popescu a fost surprinsă de ce s-a întâmplat
  • Cum arată acum camera fetiței sale
Sebastian Dascălu de la Insula Iubirii, sezonul 6, a dat-o uitării pe Cristina Nimereală! Fostul concurent are o altă iubită
Showbiz intern • la 16:48
Sebastian Dascălu de la Insula Iubirii, sezonul 6, a dat-o uitării pe Cristina Nimereală! Fostul concurent are o altă iubită
  • Ce face Cristian Dascălu acum
  • Cum arată iubita sa
Un fotbalist de la Rapid a fost găsit mort. Jucătorul fusese dat dispărut la începutul lunii octombrie
Stiri interne • la 16:35
Un fotbalist de la Rapid a fost găsit mort. Jucătorul fusese dat dispărut la începutul lunii octombrie
  • Andrei Petrache a fost dat dispărut la începutul lunii
  • Mama lui nu a mai putut să ia legătura cu el
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Apocaliptic. Vagoanele au zburat timp de 5 secunde". Mărturia unui pasager din trenul Madrid-Sevilla
recomandare pe observatornews.ro

Tragedie feroviară în Spania: "Erau oameni care mureau peste cadavrele altora, alţii îşi luau rămas bun"

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Se taie ajutoarele pentru bunicii cu pensii mici. Noul ministru al Muncii a făcut anunţul neaşteptat
Romania TV

Aurel Pădureanu, transformare incredibilă. Artistul a slăbit peste 20 de kg fără dietă. Cum arată acum!

Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
recomandare pe antena3.ro

O navă de lux și-a oprit voiajul în jurul lumii și și-a dat jos pasagerii americani în Cambodgia, invocând scumpirea combustibilului

Un bărbat a împrumutat 7.500 de lei de la IFN şi s-a trezit că are de dat înapoi 68.000 de lei. Cum a ajuns Ionuț în această situație

Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
recomandare pe Jurnalul.ro
Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
Valerie Lungu, în lacrimi la Asia Express, după ce nu a primit nicio scrisoare de la familie. Mărturisirea dureroasă
recomandare pe a1.ro

Close