Homepage » Actualitate » Prințul Paul, adus în fața judecătorilor. Ipostaza neobișnuită în care a fost surprins

Prințul Paul, adus în fața judecătorilor. Ipostaza neobișnuită în care a fost surprins

Publicat pe 12.12.2015 la 12:05 Actualizat pe 12.12.2015 la 12:11

Prințul Paul a fost adus astăzi în fața judecătorilor care vor decide dacă îl arestează preventiv pentru 30 de zile.

Prințul Paul, adus în fața judecătorilor. Ipostaza neobișnuită în care a fost surprins

Prințul Paul al României/ foto: antena 3

Prințul Paul a fost adus astăzi în fața judecătorilor care vor decide dacă îl arestează preventiv pentru 30 de zile.

Acesta este acuzat de către procurorii DNA de cumpărare de influență, precum și de spălare de bani și complicitate la abuz în serviciu, în dosarul omului dee afaceri Remus Truică.

Total neobișnuit, prințul Paul a fost adus cu duba, fără cătușe, la Curtea de Apel Brașov și s-a apărat în fața jurnaliștilor prezenți.

"Ce credeți? Nu am făcut nimic şi sunt acuzat", le-a spus Prințul Paul jurnaliștilor, la intrarea în sediul Curţii de Apel.

Ieri, Prințul a fost reținut. În acelaşi dosar, procurorii l-au pus sub control judiciar şi pe Gheorghe Sin, preşedintele Academiei de Ştiinţe Agricole.

Procurorii au decis să investigheze retrocedarea celor aproape 47 de hectare de pădure şi teren pe care prinţul Paul de România le-a obţinut în 2006 în Snagov, după ce s-a descoperit că sunt documente care arată că acel teren n-ar fi fost niciodată al Casei Regale, şi totuşi o instanţă de judecată a stabilit contrariul. Între timp, mare parte din teren a fost vândută de nepotul lui Carol al II-lea mai multor persoane, printre care şi lui Remus Truică, fostul şef de cabinet al lui Adrian Năstase. Ancheta deschisă încă din 2010 se sprijină pe un raport de audit al Curţii de Conturi, care a prezentat situaţia tuturor retrocedărilor din 1990 până în 2012. Inspectorii susţin că Paul de România ar fi primit ilegal 46,78 hectare din pădurea „Fundul Sacului", de pe malul lacului Snagov.

V.M

Citește și:

BOMBĂ! Detalii incredibile din culisele afacerilor ilegale ale prinţului Paul! Am aflat cum şi-a vândut moştenirea de două ori şi cine sunt oamenii au încercat să înhaţe averea Casei Regale!

Prinţul Paul, încătuşat! Prinţesa Lia, în lacrimi

I-a cedat inima! Prinţul Paul de România, de urgenţă la spital după ce a aflat că ar putea fi săltat de procurorii DNA!

În articolul
Prințul Paul, adus în fața judecătorilor. Ipostaza neobișnuită în care a fost surprins
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Adolescentă de 15 ani, căutată cu disperare de părinți. A dispărut din Italia și s-ar afla în România. Sună la 112 dacă ai văzut-o
Stiri interne • la 17:21
Adolescentă de 15 ani, căutată cu disperare de părinți. A dispărut din Italia și s-ar afla în România. Sună la 112 dacă ai văzut-o
  • Apel disperat pentru găsirea Dianei, o adolescentă de 15 ani dispărută din Italia
  • Tânăra s-ar afla în România
  • Sună la 112 dacă ai văzut-o
Concluzia la care a ajuns Cristina Petre după luni întregi de suferință. Încă se reface după despărțirea de Andrei Rotaru
Showbiz intern • la 17:00
Concluzia la care a ajuns Cristina Petre după luni întregi de suferință. Încă se reface după despărțirea de Andrei Rotaru
  • Cristina Petre, concluzii importante după despărțirea de Andrei Rotaru
  • Ce a realizat fosta concurentă de la Insula Iubirii
Avertizare meteo de ultimă oră! Cod portocaliu de furtuni, grindină și ploi torențiale. Ce zone sunt vizate
Meteo • la 16:55
Avertizare meteo de ultimă oră! Cod portocaliu de furtuni, grindină și ploi torențiale. Ce zone sunt vizate
  • Alertă de vreme severă în România
  • Cod portocaliu de furtuni și grindină
Fostă concurentă de la Chefi la cuțite, mesaj acid! Ce a enervat-o: ”Răul făcut nu se poate lua înapoi”
Showbiz intern • la 16:45
Fostă concurentă de la Chefi la cuțite, mesaj acid! Ce a enervat-o: ”Răul făcut nu se poate lua înapoi”
  • O fostă concurentă de la Chefi la cuțite a avut parte de un incident neplăcut
  • Ce s-a întâmplat
VEZI MAI MULT
Recomandări
Cea mai dorită facultate din România în 2026. 10 elevi se bat pe un loc la admitere
recomandare pe observatornews.ro
Cea mai dorită facultate din România în 2026. 10 elevi se bat pe un loc la admitere
Care a fost, de fapt, cauza reală a decesului lui Gabi Mureşan
recomandare pe as.ro
Care a fost, de fapt, cauza reală a decesului lui Gabi Mureşan
Mirabela Grădinaru, apariție de SENZAȚIE la brațul lui Nicușor Dan. Așa NU ai mai văzut-o, toți au rămas MASCĂ, AVEM imaginile
Romania TV

Ţinuta Mirabelei Grădinaru a atras toate privirile pe covorul roşu la Paris

China construiește un oraș-pădure în care 40.000 de copaci vor crește pe clădiri pentru a combate poluarea. Cum va arăta Liuzhou Forest
recomandare pe antena3.ro

Un tânăr și-a dat demisia de la bancă și s-a dus să lucreze în mină, în Australia. Și este fericit: „Câștig 2.130 de euro pe săptămână”

Un băiat de 19 ani fără bani de bilet s-a pus într-un colet ca să ajungă acasă, în Marea Britanie, dar a fost expediat în SUA

Pleci în vacanță în străinătate? Documentul medical pe care trebuie să îl ceri dacă nu ai primit cardul european
recomandare pe playtech.ro

Anii de facultate, armată și concediu pentru creșterea copilului. Când se iau în calcul la pensie și când nu

Un nou divorț zguduie lumea mondenă. Cuplul s-a destrămat după 3 ani de căsnicie
recomandare pe redactia.ro

O singură zodie își schimbă viața până la finalul lunii iulie. Norocul o urmărește la fiecare pas

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
recomandare pe bzi.ro

O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
recomandare pe Jurnalul.ro
SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
„Furnicuțele”, invitat Nicolai Tand. Care a fost cel mai mare bacșiș primit de la o vedetă
recomandare pe a1.ro

Close