Homepage » Actualitate » PROGNOZA METEO pe două zile! Cât de frig va fi mâine şi poimâine

PROGNOZA METEO pe două zile! Cât de frig va fi mâine şi poimâine

Publicat pe 28.10.2014 la 16:18 Actualizat pe 28.10.2014 la 16:23

Am scăpat de zăpadă, dar nu vom avea parte de vreme frumoasă nici în următoarele două zile.

PROGNOZA METEO pe două zile! Cât de frig va fi mâine şi poimâine

Foto: Hepta

Am scăpat de zăpadă, dar nu vom avea parte de vreme frumoasă nici în următoarele două zile.

MÂINE Cerul va fi variabil, mai mult noros în jumătatea sudică a teritoriului şi va ploua slab local în Oltenia şi Muntenia şi izolat în Dobrogea şi în sudul Banatului. Va fulgui izolat în Carpaţii Meridionali şi în Munţii Banatului şi trecător, posibil, şi în Oltenia, potrivit Mediafax. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 şi 14 grade, iar cele minime se vor încadra între -5 şi 6 grade, mai ridicate pe litoral până la 7...9 grade. Dimineaţa şi noaptea, pe arii restânse, în zonele joase de relief va fi ceaţă.

În Bucureşti, cerul va fi mai mult noros şi trecător vor fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă, mai coborâtă decât normalul perioadei, se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 4...5 grade.

JOI, cerul va fi variabil, cu înnorări în regiunile sudice şi sud-estice, unde, mai ales ziua, pe arii restrânse va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 15 grade, iar cele minime se vor încadra între -4 şi 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, local în zonele joase de relief se va semnala ceaţă.

A.C.C.

Citeşte şi:

În articolul
PROGNOZA METEO pe două zile! Află cât de frig va fi mâine şi poimâine
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Crima care a îngrozit pe toată lumea! Părinții unei fetițe de 4 ani, acuzați că i-au ascuns moartea și au distrus rămășițele
Stiri internationale • la 23:50
Crima care a îngrozit pe toată lumea! Părinții unei fetițe de 4 ani, acuzați că i-au ascuns moartea și au distrus rămășițele
  • O fetiță de 4 ani ar fi fost ucisă
  • Suspecții? Părinții micuței
Primul caz de Legionella în România. Ce se întâmplă la Metrorex după ce o angajată s-a îmbolnăvit
Stiri interne • la 23:23
Primul caz de Legionella în România. Ce se întâmplă la Metrorex după ce o angajată s-a îmbolnăvit
  • Ce simptome are Legionella
  • O angajată Metrorex a fost infectată
Cum arată mormântul lui Memiș Selciuc. Se împlinește o lună de când a trecut la cele veșnice
Showbiz intern • la 22:50
Cum arată mormântul lui Memiș Selciuc. Se împlinește o lună de când a trecut la cele veșnice
  • Cum arată acum mormântul lui Memiș Selciuc
  • Saxofonistul a fost înmormântat în Constanța
Ce relație are Olga Barcari cu Cătălin Bordea. Actorul i-a cerut părerea despre declarațiile lui Spike
Showbiz intern • la 22:47
Ce relație are Olga Barcari cu Cătălin Bordea. Actorul i-a cerut părerea despre declarațiile lui Spike
  • De ce nu au putut să formeze un cuplu Cătălin Bordea și Olga Barcari
  • Bruneta a mărturisit că are o relație de prietenie cu el
VEZI MAI MULT
Recomandări
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
recomandare pe observatornews.ro
Joburile în era Generaţiei Z: tinerii muncesc de unde vor şi pe ce program vor
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
recomandare pe as.ro
Ce înțelegere avea Gabi Mureșan cu soția lui. Dezvăluirile făcute cu doar un an înainte să moară
Beatrice Mahler, avertisment ȘOCANT, după ce o angajată Metrorex s-a infectat cu o bacterie de apă în urma inundațiilor: Ar trebui evitate deplasările cu metroul
Romania TV

Ce familie frumoasă avea Gabi Mureșan. Fostul fotbalist al CFR-ului, devenit ulterior primar, era căsătorit cu Daniela de peste 20 de ani. El avea și doi băieței de care era foarte mândru / GALERIE FOTO

Japonia nu taie copacii seculari pentru construcții. În schimb, arboriștii petrec luni întregi pregătindu-le rădăcinile pentru relocare
recomandare pe antena3.ro

O tânără a decis să-și vândă la second-hand toate hainele și a adunat suficienți bani pentru o vacanță de câteva luni în jurul lumii

Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară

România. Județul care a depășit Bucureștiul și Clujul în ultimele luni
recomandare pe playtech.ro

Prețuri greu de crezut pe litoralul bulgăresc. O felie de tort costă cât o masă întreagă în alte locuri, românii sunt dezamăgiţi

Doliu în lumea televiziunii din România. A murit o cunoscută realizatoare TV. A făcut parte și din echipa Antenei 1
recomandare pe redactia.ro

Ultimele cuvinte ale lui Gabi Muresan: "Parinteeee, nu mai ....." Prietenul lui a dezvaluit ce a strigat

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
recomandare pe bzi.ro

Nicuşor Dan vrea să fie preşedinte-jucător! „O să influențez deciziile!”

Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
recomandare pe dailybusiness.ro

Amendă record pentru o companie de ride-sharing din București: 32 de persoane lucrau fără forme legale

A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
recomandare pe Jurnalul.ro
A câștigat 15 milioane la loterie, dar a aruncat biletul la gunoi. Acum trebuie să demonstreze că premiul îi aparține
Bonnie Tyler a murit. Cu ce boală s-a luptat artista și ce avere a lăsat în urmă
recomandare pe a1.ro

Close