Homepage » Actualitate » Prognoza meteo pentru luni şi marţi! Cum va fi vremea

Prognoza meteo pentru luni şi marţi! Cum va fi vremea

Publicat pe 06.03.2016 la 15:40 Actualizat pe 06.03.2016 la 16:22

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată, în estul, sudul şi parţial în centrul teritoriului, unde valorile termice vor continua să crească uşor.

Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă pentru această dată, în estul, sudul şi parţial în centrul teritoriului, unde valorile termice vor continua să crească uşor.

Cerul va fi mai mult noros în jumătatea de vest a ţării, unde temporar va ploua, local în cursul zilei şi pe arii tot mai extinse spre seară şi noaptea. În Banat, nordul Olteniei şi în vestul Transilvaniei, cantităţile de apă vor depăşi, pe arii restrânse, 20...25 l/mp, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, izolat, se vor cumula peste 30 l/mp.

Ploile vor avea mai ales caracter de aversă şi trecător vor fi posibile descărcări electrice. Pe crestele montane, mai ales pe parcursul nopţii, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în a doua parte a intervalului şi doar izolat se vor semnala ploi slabe.

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea regiunilor, cu viteze de până la 50-55 km/h, iar la munte, îndeosebi în zona înaltă, va depăşi 70-80 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Munteniei, iar cele minime se vor situa între 2 şi 10 grade. În zonele joase de relief, îndeosebi dimineaţa, vor mai fi condiţii de ceaţă.

LA BUCUREŞTI:

Valorile termice vor continua să crească uşor, astfel vremea va deveni deosebit de caldă pentru această dată. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, iar spre sfârşitul intervalului, trecător vor fi condiţii de ploaie. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 19...20 de grade, iar cea minimă de 8...10 grade. Dimineaţa vor mai fi condiţii de ceaţă.

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Deşi valorile termice vor marca o scădere uşoară faţă de ziua precedentă în cea mai mare parte a ţării, vremea se va menţine caldă pentru această perioadă, îndeosebi în regiunile extracarpatice. Cerul va fi temporar noros şi va ploua, în general slab cantitativ, local în nord-vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ploile vor fi şi sub formă de aversă şi trecător se vor semnala descărcări electrice. În zona montană înaltă, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului, în estul ţării şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra, în general între 10 şi 18 grade, iar cele minime se vor situa, între -1 grad în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 8 grade pe litoral.

Sursă foto spynews

Citeşte şi

Iarna se întoarce! Anunţul de ULTIMĂ ORĂ făcut de ANM. În ce zone va ninge

Vremea o ia razna în următoarele ore! A fost emis cod galben

În articolul
Prognoza meteo pentru luni şi marţi! Cum va fi vremea
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Bianca Giurcă a dezvăluit secretul unei relații de succes! Fosta concurentă de la Insula Iubirii și Patrick se iubesc enorm
Showbiz intern • ieri la 23:55
Bianca Giurcă a dezvăluit secretul unei relații de succes! Fosta concurentă de la Insula Iubirii și Patrick se iubesc enorm
  • Bianca Giurcă și iubitul ei, apariție de senzație!
  • Ce au mărturisit despre relația lor
Imagini horror! Cel puțin 40 de persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o râpă
Stiri internationale • ieri la 23:31
Imagini horror! Cel puțin 40 de persoane au murit după ce un autobuz a căzut într-o râpă
  • Accident grav pe șosea
  • Un autobuz a căzut într-o râpă
  • Cel puțin 40 de persoane au murit
Probleme în relația lui Meko cu amanta? Cum a reacționat Rebeca, după ce a fost întrebată dacă s-au despărțit
Showbiz intern • ieri la 23:22
Probleme în relația lui Meko cu amanta? Cum a reacționat Rebeca, după ce a fost întrebată dacă s-au despărțit
  • Meko și amanta lui sunt împreună de aproape șase ani
  • Cum a reacționat Rebeca, după ce a fost întrebată dacă s-au despărțit
Care este mâncarea preferată a lui Gabi Tamaș, câștigătorul Survivor 2026. Cum o prepară
Showbiz intern • ieri la 23:12
Care este mâncarea preferată a lui Gabi Tamaș, câștigătorul Survivor 2026. Cum o prepară
  • Ce mâncare preferă Gabi Tamaș
  • Cum o gătește câștigătorul Survivor 2026
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
recomandare pe observatornews.ro
Meseria riscantă şi neobişnuită care îţi aduce 90.000 de euro pe an şi mese gratuite. Care este secretul
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Maru merge la închisoare. Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Tudor Duma e dus la Rahova
recomandare pe antena3.ro
Maru merge la închisoare. Dealerul lui Vlad Pascu a fost condamnat definitiv pentru trafic de droguri. Tudor Duma e dus la Rahova
Suspecta atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
recomandare pe antena3.ro
Suspecta atentatului din Monaco este o ucraineancă deghizată în bărbat. Amanta lui Ermolaev și-a pierdut picioarele în explozie
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
recomandare pe antena3.ro
Un băiat de 19 ani care a cumpărat cu 14 lei o geacă dintr-un second-hand a aflat apoi că aceasta valorează peste 250.000 de dolari
Detaliul ascuns pe bancnotele românești. A fost introdus dintr-un motiv important, puţini români au habar de el
recomandare pe playtech.ro
Detaliul ascuns pe bancnotele românești. A fost introdus dintr-un motiv important, puţini români au habar de el
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
recomandare pe playtech.ro
Vacanță la mare de la 722 de lei. Hotelierii vin cu oferte de All Inclusive la două stele și servicii gratuite
PRO TV dă lovitura. Cine este vedeta care va prezenta show-ul „Burlacii: Foc în paradis”👇
recomandare pe redactia.ro
PRO TV dă lovitura. Cine este vedeta care va prezenta show-ul „Burlacii: Foc în paradis”👇
Ilie Bolojan și-a golit biroul. Singurele două obiecte pe care le-a lăsat la Palatul Victoria
recomandare pe redactia.ro
Ilie Bolojan și-a golit biroul. Singurele două obiecte pe care le-a lăsat la Palatul Victoria
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
recomandare pe dailybusiness.ro
HAOS la Finanțe! Ședință de urgență după ce Pfizer a blocat conturile ROMATSA
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
recomandare pe dailybusiness.ro
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Oana Lis, confesiune dureroasă! Prin ce trece zi de zi cu soțul ei, Viorel Lis, acum în vârstă de 82 de ani
recomandare pe a1.ro
Oana Lis, confesiune dureroasă! Prin ce trece zi de zi cu soțul ei, Viorel Lis, acum în vârstă de 82 de ani
Close