Homepage » Monden » Publicul şi-a desemnat favoritele din casa “Mireasă pentru fiul meu”! Ghiceşti cine sunt?

Publicul şi-a desemnat favoritele din casa “Mireasă pentru fiul meu”! Ghiceşti cine sunt?

Publicat pe 29.08.2014 la 11:02 Actualizat pe 29.08.2014 la 11:08

Mâine, telespectatorii celui mai îndrăgit reality show matrimonial din România, „Mireasă pentru fiul meu”, de la Antena 1 sunt invitaţi să nu îşi facă program, pentru că vor avea parte de o zi cu totul şi cu totul specială.

Trei ediţii speciale ale emisiunii vor fi difuzate pe parcursul întregii zile, de la ora 14:00, de la ora 17:00, dar şi de la ora 20:30, când va fi difuzată gala finală a acestui sezon.

Până în acest moment nu se ştie sigur câte nunţi vor avea loc în marea finală. Două dintre cupluri au anunţat sigur că urmează să se căsătorească, însă celelalte două încă nu au dat un răspuns ferm. Cert este că eliminările vor continua de-a lungul marii finale şi, cu siguranţă, un cuplu nu va ajunge pe podiumul finaliştilor. Favoritele publicului până acum par a fi Constantina şi Oana, iar în cazul în care Constantina se va căsători cu Raymond şi va fi desemnată şi mireasa săptămânii, cei doi vor câştiga marele premiu. În caz contrar, sau dacă Oana va fi desemnată mireasa săptămânii, premiul se va împărţi între finalişti.

Aşadar, în marea finală, difuzată mâine la Antena 1, telespectatorii vor avea ultimul cuvânt de spus în desemnarea câştigătorilor. Cine sunt finaliştii, cine sunt marii învingători, dar şi marii învinşi, rămâne de văzut mâine seară, începând cu ora 20:30, în cadrul marii finale, o ediţie încărcată de emoţii, adrenalină, suspans, dar şi multe surprize. Anda Adam, Maria Buză şi Alex Maţaev îi vor încânta pe finalişti, dar şi pe telespectatori cu recitaluri de excepţie în cadrul marii finale de la Antena 1.

Publicul şi-a desemnat favoritele din casa “Mireasă pentru fiul meu”! Ghiceşti cine sunt?

A.C.C.

Citeşte şi:

În articolul
Publicul şi-a desemnat favoritele din casa “Mireasă pentru fiul meu”! Ghiceşti cine sunt?
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum a reacționat Gina Chirilă, după ce un bărbat a jignit-o. Modelul nu s-a mai abținut
Showbiz intern • la 18:48
Cum a reacționat Gina Chirilă, după ce un bărbat a jignit-o. Modelul nu s-a mai abținut
  • Reacția Ginei Chirilă, după ce a fost jignită de un bărbat
  • Modelul l-a taxat
Zodiile care înfloresc odată cu vârsta. Viața lor devine mai frumoasă pe măsură ce timpul trece
Horoscop • la 18:47
Zodiile care înfloresc odată cu vârsta. Viața lor devine mai frumoasă pe măsură ce timpul trece
  • Zodiile ale căror vieți devin mai bune odată cu trecerea timpului
  • Vor înflori pe măsură ce îmbătrânesc
Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru mama sa! Astăzi, Ionela Prodan ar fi împlinit 79 de ani
Showbiz intern • la 18:46
Anamaria Prodan, declarație de dragoste pentru mama sa! Astăzi, Ionela Prodan ar fi împlinit 79 de ani
  • Anamaria Prodan îi simte tot mai mult lipsa mamei sale
  • Ce a transmis de ziua de naștere a Ionelei Prodan
Tiktokerița Alișorii, declarații acide la adresa Danei Roba. De ce a răbufnit: „Ea crede că eu sunt Lele și Andra”
Showbiz intern • la 18:14
Tiktokerița Alișorii, declarații acide la adresa Danei Roba. De ce a răbufnit: „Ea crede că eu sunt Lele și Andra”
  • Scandalul dintre Alișorii și Dana Roba continuă
  • Tiktokerița a răbufnit la adresa ei
VEZI MAI MULT
Recomandări
"Scotea niște sunete mai ne-ok". Ultimele clipe din viaţa lui Octav, asistentul medical găsit mort la serviciu
recomandare pe observatornews.ro

Dispar sau nu zilele de concediu dacă nu sunt luate timp de 18 luni?

Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
recomandare pe as.ro
Facultatea la care a renunţat pe loc Gică Hagi! Ce studii are, de fapt, cel care a făcut milioane de euro din fotbal şi afaceri
Wow! Wow! Wow! Cum a arătat tortul de la cununia civilă a lui Valerie Lungu cu Alex. Așa ceva nu există nici în filme. Ea a vrut ca nunta ei să fie ceva nemaivăzut și a reușit / GALERIE FOTO
Romania TV

Anunţul-BOMBĂ făcut de Nicuşor Dan înaintea consultărilor de la Cotroceni

Accident grav la OMV, pe Valea Oltului. Un camion a lovit o pompă, în benzinărie: S-a scurs combustibil, traficul e blocat
recomandare pe antena3.ro

Șoc în SUA. Trump a sugerat ca Iranul să fie lăsat să distrugă Los Angeles și San Diego: „E un preț foarte mic de plătit”

Ce avere are Luca Niculescu, premierul desemnat de Nicușor Dan. Apartamente, terenuri și depozite bancare declarate

DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
recomandare pe Jurnalul.ro
DOCUMENT: Radu Miruță și-a fundamentat proiectul de lege privind porturile militare prezentând, în fals, că acestea nu sunt reglementate de lege
Imagini cu Lorenzo alături de copiii lui. Cum a apărut concurentul de la Insula Iubirii împreună cu cei 3 băieți
recomandare pe a1.ro

Close