Homepage » Monden » Radu Vâlcan a plecat de lângă Adela Popescu, după ce a aflat că vor avea un băieţel! Unde se află acum actorul

Radu Vâlcan a plecat de lângă Adela Popescu, după ce a aflat că vor avea un băieţel! Unde se află acum actorul

Publicat pe 06.01.2016 la 09:19 Actualizat pe 06.01.2016 la 09:36

Radu Vâlcan şi Adela Popescu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste, iar în curând urmează să devină părinţi. Actorul nu renunţă însă la carieră şi încearcă să se împartă cu succes între viaţa de familie şi cea profesioanlă.

Radu Vâlcan a plecat de lângă Adela Popescu, după ce a aflat că vor avea un băieţel! Unde se află acum actorul

foto: facebook

Radu Vâlcan şi Adela Popescu sunt în al nouălea cer de când au aflat că vor deveni părinţii unui băieţel.

La câteva zile după ce au făcut marele anunţ însă Radu Vâlcan a anunţat faptul că pleacă în Thailanda la filmările sezonului 2 al emisiunii "Insula iubirii".

Prezentatorul emisiunii "Insula iubirii" a postat pe o reţea de socializare o imagine din aeroport.

"Am ajuns pe... Insula iubirii! Partea 2. Teptation Island. Insula iubirii. În curând. Thailanda",
sunt hashtagurile care însoţesc imaginea postată de acesta pe o reţea de socializare.

Radu Vâlcan a plecat de lângă Adela Popescu, după ce a aflat că vor avea un băieţel! Unde se află acum actorul (foto: instagram)

Adela Popescu şi Radu Vâlcan s-au căsătorit în secret şi au organizat o nunta ca în poveşti, exact aşa cum şi-au dorit. Cei doi îndrăgostiţi au ales un loc special pentru acest eveniment care s-a petrecut pe 22 august, unde au invitat doar familia şi prietenii apropiaţi.

Citeşte şi:

VIDEO / Reacţia lui Radu Vâlcan, după ce a aflat că va fi tată de băiat: "Ne obligă să facem şi o fetiţă"

Veştile bune continuă pentru Adela Popescu şi Radu Vâlcan! Cei doi au aflat sexul bebeluşului

VIDEO / Cum a aflat Radu Vâlcan că Adela Popescu este însărcinată? Momentul în care "lacrimile le-au îngheţat"

Primele declaraţii ale viitorului tătic Radu Vâlcan: "Viaţa a căpătat o altă formă"

A.E.D.

În articolul
Radu Vâlcan a plecat de lângă Adela Popescu, după ce a aflat că vor avea un băieţel! Unde se află acum actorul
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Fiul Mădălinei Apostol are iubită! Cum s-a afișat Tony alături de partenera lui
Showbiz intern • la 23:05
Fiul Mădălinei Apostol are iubită! Cum s-a afișat Tony alături de partenera lui
  • Cum se simte fiul Mădălinei Apostol la mai bine de o lună de la moartea mamei sale
  • Tony s-a refugiat în brațele unei tinere
Cum se înțelege fiul Oanei Tomoioagă cu iubitul ei. Concurenta de la Asia Express este într-o relație de cinci ani
Emisiuni TV • la 22:44
Cum se înțelege fiul Oanei Tomoioagă cu iubitul ei. Concurenta de la Asia Express este într-o relație de cinci ani
  • Cât de bine se înțelege fiul Oanei Tomoioagă cu iubitul ei
  • Ce a declarat artista
Asia Express 2026. Valerie Lungu, la un pas de accident în timpul probei: ”Îmi dă cu ăla în cap”
Emisiuni TV • la 22:37
Asia Express 2026. Valerie Lungu, la un pas de accident în timpul probei: ”Îmi dă cu ăla în cap”
  • Valerie Lungu și Alex Gîlcă sunt în cursa pentru ultima șansă
  • Ce s-a întâmplat în timpul probei
Delia, în ipostaze neașteptate! Ce i s-a întâmplat artistei: „A căzut…”
Showbiz intern • la 22:11
Delia, în ipostaze neașteptate! Ce i s-a întâmplat artistei: „A căzut…”
  • Delia a avut parte de o peripeție
  • Ce a pățit artista
VEZI MAI MULT
Recomandări
Fructele de vară care se culeg la final de toamnă în România. Un kilogram costă 40 de lei
recomandare pe observatornews.ro

ANIMAȚIE. Filmul tragediei feroviare din Spania: "Îi luam pulsul ca să-l conving să rămână cu mine"

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Se taie ajutoarele pentru bunicii cu pensii mici. Noul ministru al Muncii a făcut anunţul neaşteptat
Romania TV

Aurel Pădureanu, transformare incredibilă. Artistul a slăbit peste 20 de kg fără dietă. Cum arată acum!

Ce s-a întâmplat cu 23 de minute înainte de tragedia feroviară din Spania. Decizia „inexplicabilă” care a dus la impactul fatal
recomandare pe antena3.ro

Vortexul polar se va „rupe” în două nuclee: Cea mai timpurie încălzire stratosferică din istorie e pe cale să se producă în noiembrie

O carte poştală trimisă în 1944 dintr-o închisoare din Germania a ajuns, în sfârșit, la destinație

Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
recomandare pe Jurnalul.ro
Când trebuie pornită centrala termică toamna și iarna. Temperatura ideală în fiecare cameră pentru confort și facturi mai mici
Valerie Lungu, în lacrimi la Asia Express, după ce nu a primit nicio scrisoare de la familie. Mărturisirea dureroasă
recomandare pe a1.ro

Close