Homepage » Monden » Raluca Bădulescu, în pragul ANOREXIEI? Cum arată blonda după ce a slăbit 65 de kilograme

Raluca Bădulescu, în pragul ANOREXIEI? Cum arată blonda după ce a slăbit 65 de kilograme

Publicat pe 03.12.2014 la 23:45 Actualizat pe 04.12.2014 la 00:01

Avea 120 de kilograme, iar în mai puţin de un an şi jumatate a ajuns la 56 kilograme. Raluca Bădulescu, căci despre ea este vorba, a făcut o schimbare radicală în viaţa ei, a reuşit să aibă o cu totul altă înfăţişare, iar acum este de nerecunsocut.

Raluca Bădulescu a ajuns să cântărească doar 56 de kilograme. Riscă să dea în anorexie?

"Acum am 56 de kilograme. Am slăbit 65 de kilograme şi drept să vă spun nici eu nu mă aşteptam. Şi pe mine m-a luat chestia asta prin surprindere. Am respectat indicaţiile primite de la medicului meu după ce m-a operat. Respectiv porţii mici de mâncare de mai multe ori pe zi. Nu doar trei mese pe zi, ci 6-7 mese pe zi constând în porţii mici de mâncare, orice," a declarat Raluca Bădulescu, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Vezi VIDEO pe Antena Stars

Citeşte şi:

VIDEO / A slăbit peste 60 de kg şi a devenit bombă sexy la 40 de ani! Imagini explicite cu Raluca Bădulescu într-un magazin de lenjerie intimă!

EXCLUSIV!!! A slăbit mai bine de 60 de kilograme, iar acum se căsătorește! A avut parte de surpriza vieții acum câteva zile când iubitul ei a cerut-o în cel mai romantic mod cu putință

În articolul
Raluca Bădulescu, în pragul ANOREXIEI? Cum arată blonda după ce a slăbit 65 de kilograme
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Asia Express 2026. Maurice Munteanu a făcut o criză de nervi în timpul probei: ”Să vă închidă șandramalele”
Emisiuni TV • la 00:12
Asia Express 2026. Maurice Munteanu a făcut o criză de nervi în timpul probei: ”Să vă închidă șandramalele”
  • Maurice Munteanu și-a pierdut răbdarea la Asia Express
  • Ce s-a întâmplat în timpul probei
Oana Monea, fosta ispită de la Insula Iubirii, și-a dat în judecată cea mai bună prietenă! Ce s-a întâmplat între ele
Showbiz intern • ieri la 23:51

  • Oana Monea și-a dat în judecată prietena
  • I-a deschis proces și se întâlnesc la tribunal
  • Informații exclusive!
Andra Voloș și Robert Lele își doresc încă un copil, dar întâmpină dificultăți. Mărturisirile vedetei despre problemele de sănătate
Showbiz intern • ieri la 23:51
Andra Voloș și Robert Lele își doresc încă un copil, dar întâmpină dificultăți. Mărturisirile vedetei despre problemele de sănătate
  • Andra Volos și Robert Lele vor să devină din nou părinți
  • Au început vizitele la medic și investigațiile amănunțite
  • Cu ce probleme se confruntă cei doi
Irisha iubește din nou, la un an și jumătate de la despărțire! Cine este bărbatul care a convins-o să-i mai dea o șansă iubirii
Showbiz intern • ieri la 23:51
Irisha iubește din nou, la un an și jumătate de la despărțire! Cine este bărbatul care a convins-o să-i mai dea o șansă iubirii
  • Irisha iubește din nou
  • Cine e bărbatul care o face fericită
VEZI MAI MULT
Recomandări
Specia rară care și-a făcut apariția în Marea Neagră. Un kilogram costă 60 de lei și e considerat o delicatesă
recomandare pe observatornews.ro

80% din joburi au salariile în anunţ acum. Tinerii au însă alte pretenţii

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
În timp ce fiul lui Tudorel Toader își hărțuia studentele, acasă îl aștepta Bianca, soția lui. Cum arată nora fostului ministru al Justiției
Romania TV

Doar lapte și miere în Guvern. Cât câștigă Luca Niculescu pe lună și cât iau consilierii săi. E viață să fii bugetar în Cancelaria Prim-Ministrului

Sunt două orașe în România în care turiștii sunt deja prea mulți și se simt efectele. În Brașov, au apărut reducerile pentru localnici
recomandare pe antena3.ro

Kim Jong Un s-a dus sâmbătă în China, dar de data asta nu el a atras atenția, ci ministra lui de externe. Ce s-a văzut în fotografii

Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi

Culmea ecologiei: păduri care poluează. Pădurea seculară începe să emane CO2, dacă e lăsată prea mult în conservare
recomandare pe Jurnalul.ro
Culmea ecologiei: păduri care poluează. Pădurea seculară începe să emane CO2, dacă e lăsată prea mult în conservare
Valerie Lungu, despre momentele în care l-a susținut financiar pe Alex Gîlcă: „A trebuit să mă ocup și de casă”
recomandare pe a1.ro

Close