Homepage » Monden » Reacţia halucinantă a Marioarei Zăvoranu după ce a aflat că fostul iubit al Oanei a încercat să-şi ia viaţa

Reacţia halucinantă a Marioarei Zăvoranu după ce a aflat că fostul iubit al Oanei a încercat să-şi ia viaţa

Publicat pe 28.03.2015 la 13:00 Actualizat pe 28.03.2015 la 13:37

Vestea că fiica s-a este implicată într-un scandal monstru a ajuns şi la Marioara Zăvoranu. Vedeta a aflat asta pe patul de spital. Mama Oanei Zăvoranu a spus că se teme pentru viaţa fetei sale.

Querida a vrut să se despartă noaptea trecută de Alex, însă acesta nici nu a vrut să audă de aşa ceva. Şi, într-un gest disperat, bărbatul a încercat să se sinucidă. De teamă, Oana Zăvoranu a sunat la 112, însă Alex nu s-a liniştit şi scandalul a continuat la o secţie de poliţie.

Contactată telefonic de reporterii de la Spynews, Marioara Zăvoranu a spus că Oana ar trebui să nu mai umble cu arabii, pentru că sunt violenţi.

"Nu mă interesează, domnişoară! Nu mă interesează absolut nimic! Dacă a vrut să se sinucidă, să se sinucidă! (...) Să fie sănătos, poate îi reuşeşte a treia oară. (...) Eu sunt în spital, nu mă interesează. Mă interesează că nu pot eu să respir ca lumea", a declarat Marioara Zăvoranu pentru reporterii de la Antena Stars.

Mama Oanei Zăvoranu a spus că de când a fost internată, ea nu a mai păstrat legătura cu Alex şi a mărturisit că se teme că fiica sa ar putea fi în pericol şi i-a transmis un mesaj acesteia.

"Să-i dea Dumnezeu sănătate!", a declarat Marioara Zăvoranu pentru reporterii de la Antena Stars.

D.D.

Sursă foto: arhivă

Citeşte şi:

ŞOC! Scandal cu poliţie la Oana Zavoranu acasă! Alex a vrut să se sinucidă şi a sărit la bătaie la poliţişti

În articolul
Reacţia halucinantă a Marioarei Zăvoranu după ce a aflat că fostul iubit al Oanei a încercat să-şi ia viaţa
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Imagini de la nunta Biancăi și a lui Marco de la Insula Iubirii, sezonul 10. Ce ținute inedite au ales cei doi
Showbiz intern • la 08:34
Imagini de la nunta Biancăi și a lui Marco de la Insula Iubirii, sezonul 10. Ce ținute inedite au ales cei doi
  • Bianca și Marco de la Insula Iubirii au avut o nuntă elegantă
  • Cum au arătat cei doi în ziua în care au fost mire și mireasă
Descoperire revoltătoare în mai multe spații comerciale din Eforie Sud. ANPC a găsit mizerie, igrasie și insecte
Stiri interne • la 08:32
Descoperire revoltătoare în mai multe spații comerciale din Eforie Sud. ANPC a găsit mizerie, igrasie și insecte
  • Controale de amploare pe litoralul românesc
  • Ce a găsit ANPC în mai multe spații comerciale
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a dezvăluit ce diagnostic a primit de la medicii psihiatri. Ce a povestit despre experiența internării la Obregia
Showbiz intern • ieri la 23:53
Andrei Rotaru de la Insula Iubirii a dezvăluit ce diagnostic a primit de la medicii psihiatri. Ce a povestit despre experiența internării la Obregia
  • Ce diagnostic a primit Andrei Rotaru în urma internării la Obregia
  • Fostul Cristinei Petre a dat detalii despre experiența de la spitalul de psihiatrie
Brigitte Pastramă a făcut dezvăluiri despre bătaia pe care a primit-o de la soțul ei, Florin: „M-au forțat”
Emisiuni TV • ieri la 23:26
Brigitte Pastramă a făcut dezvăluiri despre bătaia pe care a primit-o de la soțul ei, Florin: „M-au forțat”
  • Adevărul despre bătăile pe care Brigitte Pastramă spune că le-a primit de la Florin
  • De la ce a pornit, de fapt, totul
VEZI MAI MULT
Recomandări
Miza vizitei șefului CIA la Moscova. Ar fi venit cu un mesaj clar pentru Putin
recomandare pe observatornews.ro

"Prăpăd, aşa ceva nu am văzut de când sunt pe lume". Cât mai durează furtunile violente din România

Înghețata care surprinde prin gustul neașteptat. "Mă duce cu gândul la Crăciun, când tăiem porcul"

Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
recomandare pe as.ro
Ce au scris englezii despre Isabelle, studenta de origine română din Londra care a murit la doar 19 ani
Fiica lui Cazimir Ionescu s-a sinucis. Mama actriței, mesaj sfâșietor la aflarea veștii: Viața a ales însă...
Romania TV

Tragedie URIAȘĂ în politică! S-A SINUCIS. A lăsat un mesaj de ADIO cutremurător

Imagini apocaliptice în Nepal. Viituri uriaşe au măturat totul în cale. Sunt zeci de morți și sute de dispăruți, inclusiv turiști
recomandare pe antena3.ro

Plaja Olimp a fost evacuată miercuri dimineață. O dronă cu explozibil a fost detonată chiar între șezlonguri

Doi soți din Cluj au plecat cu cei trei copii și câinele în autorulotă, din România până în Asia. „În China, toți se uită uimiți”

Imagini șocante! Ce se ascunde în spatele porumbului „proaspăt” vândut pe plaja din Eforie Nord
recomandare pe Jurnalul.ro
Imagini șocante! Ce se ascunde în spatele porumbului „proaspăt” vândut pe plaja din Eforie Nord
Alina Pușcău, schimbare neașteptată de look în lupta cu cancerul. Momentul emoționant în care și-a tuns părul
recomandare pe a1.ro

Close