Homepage » Monden » Reacţia oficială a SPITALULUI în cazul scandalului în care a fost implicată Alexandra Stan! A fost dată afară împreună cu sora şi copilul?

Reacţia oficială a SPITALULUI în cazul scandalului în care a fost implicată Alexandra Stan! A fost dată afară împreună cu sora şi copilul?

Publicat pe 05.06.2014 la 11:06 Actualizat pe 05.06.2014 la 11:27

Alexandra Stan a fost implicată într-un alt scandal. Se pare că artista şi-ar fi dat "aere de vedetă", în spitalul în care a fost internată pentru naştere sora sa, Andreea.

Alexandra Stan a fost implicată într-un alt scandal. Se pare că artista şi-ar fi dat "aere de vedetă", în spitalul în care a fost internată pentru naştere sora sa, Andreea.

Potrivit unor surse, artista, sora acesteia şi copilul au fost daţi afară din instituţie. Reprezentanţii Spitalului susţin o altă versiune. Conform declaraţiilor lor, copilul a avut complicaţii la naştere, dar a fost tratat cu cea mai mare seriozitate.

"În cazul pacientei menţionate de dumneavoastră este vorba despre o infecţie intrauterină (materno-fetală - dobândită în timpul sarcinii), manifestată în primele ore de la naştere, semnele clinice şi cele biologice (prin investigaţiile de laborator) demonstrând acest lucru.
Imediat, nou-născutul a fost internat în Secţia de Terapie Intensivă. Medicii neonatologi i-au administrat tratamentul care se impunea în acea situaţie, rămânând sub supraveghere medicală continuă.

Îngrijorată, familia mămicii a solicitat transferul către o alta unitate medicală însa după o discuţie cu întreg colectivul medical care a preluat cazul, aceasta a fost de acord să temporizeze transferul pentru 12 până la 24 de ore, interval în care s-a urmărit evoluţia bebeluşului.
Încă din primele ore, beneficiind de tratament corespunzător, aparatura modernă şi de o echipă complexă de medici, s-a remarcat o evoluţie favorabilă sub tratametul efectuat conform protocoalelor de specialitate, motiv pentru care transferul nu a mai fost cerut.
Bebeluşului I s –a acordat ajutor medical de specialitate, în regim de urgenţă, fiind alocată o echipă de ingrijire strict pentru el. Nou-născutul a ramas internat in spital mai multe zile, timp în care a fost vizitat de familie.

Externarea ambilor pacienţi (mama si copil) s-a făcut pe baza rezultatelor investigaţiilor de specialitate care au arătat că infecţia nu mai există.
În privinţa costurilor de spitalizare şi tratament (aproximativ 12000 lei), acestea au fost suportate integral de spitalul nostru, motivul principal fiind relaţia de prietenie a mătuşii copilului cu membrii echipei medicale. Deşi familia s-a arătat dornică să achite exclusiv pachetul de naştere (nu şi tratamentul bebeluşului pe toată perioada spitalizării, costuri ce nu sunt incluse în pachetul de bază), s-a refuzat de către echipa noastră acest lucru, fiind un dar oferit noii familii"
, au declarat reprezentanţii spitalului, în exclusivitate pentru Antena Stars.

Artista i-a fost alături Andreei, sora ei, atât în timpul sarcinii, cât şi după naştere, când a vizitat-o în salon. Fericitul eveniment a avut loc anul trecut, la începutul lui martie, când Andreea a născut un băieţul la un spital din Constanţa. Potrivit unor surse din spital, liniştea personalului medical, dar şi a celorlalte paciente din salon ar fi fost tulburată de celebra cântăreaţă care a avut o atitudine arogantă.

D.C.

foto: Facebook

Citeşte şi:

Iulia Albu, apariţie demenţială la un eveniment monden! A purtat blană când afară erau peste 20 de grade

Silviu Prigoană sare la gâtul Adrianei Bahmuţeanu! "Mi-ai aruncat lături în cap. Ai spus că stai cu un handicapat"

În articolul
Reacţia oficială a SPITALULUI în cazul scandalului în care a fost implicată Alexandra Stan! A fost dată afară împreună cu sora şi copilul?
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine a fost eliminat de la Survivor! Lucian Popa și Alberto Hangan au luptat pentru a rămâne în competiție
Emisiuni TV • ieri la 23:45
Cine a fost eliminat de la Survivor! Lucian Popa și Alberto Hangan au luptat pentru a rămâne în competiție
  • Lucian Popa și Alberto Hangan au intrat la duel
  • Cine a părăsit Survivor
Tensiuni la Survivor! Alberto Hangan, acuzat că nu se gândește la colegi
Emisiuni TV • ieri la 22:46
Tensiuni la Survivor! Alberto Hangan, acuzat că nu se gândește la colegi
  • Acuzații la adresa lui Alberto Hangan
  • Gigi Nicolae susține că Alberto nu se gândește la colegi
Jo și Lazy Ed, cel mai nou cuplu din showbiz? Fanii văd o chimie între ei
Showbiz intern • ieri la 22:11
Jo și Lazy Ed, cel mai nou cuplu din showbiz? Fanii văd o chimie între ei
  • Sunt sau nu împreună Jo și Lazy Ed
  • Fanii celor doi spun că ar forma un cuplu
Imagini rare cu gemenii și soțul Ralucăi Macovei! Cât de mari au crescut copiii lui Rică Neaga
Showbiz intern • ieri la 21:48
Imagini rare cu gemenii și soțul Ralucăi Macovei! Cât de mari au crescut copiii lui Rică Neaga
  • Imagini rare cu fiii și soțul Ralucăi Macovei
  • Cât de fericit este Adrian Neaga
În ce stare este acum Bianca Stoica de la Survivor! Concurenta a rămas la spital peste noapte
Emisiuni TV • ieri la 21:27
În ce stare este acum Bianca Stoica de la Survivor! Concurenta a rămas la spital peste noapte
  • Ce s-a întâmplat cu Bianca Stoica de la Survivor
  • Concurenta a ajuns pe mâna medicilor
  • Cum se simte Bianca acum
Lună Plină în Scorpion pe întâi mai! Cum ne afectează!
Actualitate • ieri la 21:27
Lună Plină în Scorpion pe întâi mai! Cum ne afectează!
  • Cum ne afectează Luna Plină în Scorpion
  • Fenomenul are loc pe 1 mai
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Romania TV
Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro
Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
recomandare pe playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro
S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
recomandare pe redactia.ro
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
recomandare pe bzi.ro
Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
recomandare pe dailybusiness.ro
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
Close