Homepage » Actualitate » S-a găsit dovada! Avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de ruşi

S-a găsit dovada! Avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de ruşi

Publicat pe 21.03.2015 la 11:00 Actualizat pe 21.03.2015 la 11:53

În vara anului 2014 un accident aviatic de mare anvergură avea să şocheze pe toată lumea. La acea vreme, zborul MH17 s-a prăbuşit în estul Ucrainiei şi a lăsat în urma sa aproximativ 300 de victime şi numeroase familii îndurerate.

Astăzi, investigatorii au găsit un fragment metalic la locul accidentului ce ar indica faptul că avionul companiei Malaysia Airlines care efectua cursa MH17 a fost doborât în estul Ucrainei de o rachetă sol-aer Buk de fabricaţie rusească, a anunţat postul de televiziune olandez RTL.

Fragmentul metalic a fost găsit în satul Hrabove, în apropiere de locul accidentului, de către un jurnalist al postului de televiziune RTL. Autorităţile de la Kiev şi separatiştii proruşi se acuză reciproc de provocarea tragediei.

Ucraina şi Statele Unite afirmă că aparatul a fost doborât de o rachetă sol-aer furnizată separatiştilor ucraineni proruşi de Moscova, ceea ce Rusia neagă, acuzând în schimb forţele ucrainene.

Un raport final este aşteptat în vara lui 2015.

Sursă foto Arhivă

Citeşte şi

A fost emis primul raport al prăbuşirii zborului MH17! Teoria experţilor este una şocantă

Imagini cutremurătoare, la scurt timp după prăbuşirea navei MH17! Localnicilor le-a "plouat" cu pasageri morţi în case!

E.V

În articolul
S-a găsit dovada! Avionul companiei Malaysia Airlines a fost doborât de ruşi
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Alina și Valentin de la Mireasa, sezonul 5, au divorțat? Mesajul transmis de fostul concurent, după separarea oficială: „Chiar și de la distanță...”
Showbiz intern • la 15:00
Alina și Valentin de la Mireasa, sezonul 5, au divorțat? Mesajul transmis de fostul concurent, după separarea oficială: „Chiar și de la distanță...”
  • Alina și Valentin de la Mireasa, sezonul 5, ar fi divorțat
  • Mesajul subtil pe care l-a transmis fostul concurent
Așa declarație de dragoste mai rar vezi! Ce cuvinte emoționante i-a spus Robert Lele soției lui, Andra Volos, la un concert, în fața a sute de oameni
Showbiz intern • la 14:08
Așa declarație de dragoste mai rar vezi! Ce cuvinte emoționante i-a spus Robert Lele soției lui, Andra Volos, la un concert, în fața a sute de oameni
  • Robert Lele și-a sărbătorit ziua de naștere în cadrul unui concert
  • Ce declarație de dragoste i-a făcut soției lui, Andra Volos
Diana, o româncă de 35 de ani, a fost dată dispărută, în Italia. Era în vacanță, iar de aproape două săptămâni este de negăsit
Stiri internationale • la 13:40
Diana, o româncă de 35 de ani, a fost dată dispărută, în Italia. Era în vacanță, iar de aproape două săptămâni este de negăsit
  • Diana, o româncă de 35 de ani, este de negăsit
  • A dispărut în timp ce era în vacanță cu mama ei
Larisa Udilă, experiență neplăcută, în vacanța din Grecia. Ce a primit la unul dintre restaurantele celebre din Mykonos: „Mi-a părut rău de fiecare euro cheltuit”
Showbiz intern • la 13:05
Larisa Udilă, experiență neplăcută, în vacanța din Grecia. Ce a primit la unul dintre restaurantele celebre din Mykonos: „Mi-a părut rău de fiecare euro cheltuit”
  • Larisa Udilă se află cu toată familia în vacanță, în Grecia
  • Influencerița, experiență neplăcută la unul dintre restaurantele celebre din Mykonos
Trei zodii norocoase la bani în săptămâna 28 iulie-3 august 2025. Pentru ce nativi apar noi oportunități
Horoscop • la 12:29
Trei zodii norocoase la bani în săptămâna 28 iulie-3 august 2025. Pentru ce nativi apar noi oportunități
  • Trei zodii norocoase la bani în săptămâna 28 iulie-3 august 2025
  • Ce nativi vor avea succes în perioada următoare
Francesca de la Insula iubirii, părere sinceră despre ispitele feminine din acest sezon. Cum le descrie: „Când le-am văzut...”
Showbiz intern • la 11:53
Francesca de la Insula iubirii, părere sinceră despre ispitele feminine din acest sezon. Cum le descrie: „Când le-am văzut...”
  • Francesca de la Insula iubirii, părere sinceră despre ispitele feminine din acest sezon
  • Cum le descrie
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un livrator indian a arătat cât a câştigat doar luna trecută. E aproape dublu faţă de salariul mediu
recomandare pe observatornews.ro
Un livrator indian a arătat cât a câştigat doar luna trecută. E aproape dublu faţă de salariul mediu
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
recomandare pe as.ro
Doar casa e 15 milioane de euro! Detalii incredibile despre averea românului care i-a cucerit pe arabi
Ada Galeș are cancer. Celebra actriță a fost operată: Încerc să îmi acopăr gaura dintre nas și gură pe care o am. Am ochii în lacrimi și mi-e frică
Romania TV

Incendiu violent la mall, peste 60 de persoane au murit. Imagini terribile de la locul tragediei FOTO şi VIDEO

Imagini senzaționale cu Salma Hayek care sărbătorește dansând în bikini. Actrița are 58 de ani
recomandare pe antena3.ro

Peisaj de toamnă la mare, în plină vară: Ceața densă a întunecat plaja, ANM a emis alertă meteo. Cum se explică fenomenul ciudat

De astăzi, trăim pe datorie. Este Ziua Suprasolicitarii Planetei 2025: În 7 luni, omenirea a consumat ce natura reînnoieşte într-un an

Semnul făcut de Elena Udrea la ieşirea din penitenciar analizat abia acum! Mesajul este clar, nu este prima oară când face asta
recomandare pe playtech.ro

Nu a făcut infarct! Greşeala fatală a lui Felix Baumgartner, de faţă cu Mihaela Rădulescu, în zbor. Nici un începător nu greşeşte aşa

Medicul care l-a resuscitat pe Felix Baumgartner face dezvăluiri cutremurătoare. De ce nu a putut să fie salvat, de fapt, iubitul Mihaelei Rădulescu
recomandare pe redactia.ro

Mihaela Rădulescu a luat trupul neînsuflețit al lui Felix Baumgartner din Italia. Unde ar putea fi înmormântat austriacul. Schimbare de ultim moment

A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
recomandare pe Ciao.ro
A murit cea mai iubită actriță de la Bollywood! Ochii ei i-au înnebunit și pe români
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
recomandare pe ProSport.ro
Reacția prezentatoarei TV, care are un iubit cu 11 ani mai tânăr, după ce a fost acuzată că e „vulgară”
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
recomandare pe bzi.ro

Piedone demască „super-ofertele” înșelătoare din Profi: Cum sunt păcăliți clienții cu promoțiile 5+1 la bere

Cum să slăbești dacă ai peste 50 de ani. Ce este și cum funcționează dieta inversă
recomandare pe dailybusiness.ro

Justin Timberlake a ajuns azi în România pentru concertul de la Electric Castle. Este însoțit de soția lui, Jessica Biel

Efect Ozempic: scad kilogramele, cad dinții
recomandare pe Jurnalul.ro
Efect Ozempic: scad kilogramele, cad dinții
Prima reacție a Mihaelei Rădulescu după moartea iubitului ei, Felix Baumgartner. Ce mesaj dureros a publicat în mediul online
recomandare pe a1.ro

Close