Homepage » Actualitate » S-a votat o nouă lege în privinţa elevilor chiulangii! La ce număr de absenţe se pierde dreptul la alocaţie

S-a votat o nouă lege în privinţa elevilor chiulangii! La ce număr de absenţe se pierde dreptul la alocaţie

Publicat pe 08.04.2015 la 13:24 Actualizat pe 08.04.2015 la 13:25

Autoritățile au luat măsuri drastice împotriva elevilor care chiulesc de la şcoală, dar primesc ajutoare sociale. Mulţi copii au acumulat prea multe absenţe în primul semestru, iar statul a tăiat ajutoarele la 35.000 de familii. Părinţii elevilor vor primi, din nou, alocațiile, dar numai după ce demonstrează că cei mici s-au reîntors la cursuri.

Conform legii, dacă un elev are într-un semestru între 10 și 19 absenţe nemotivate, alocația de susținere a familiei scade cu 20%. Dacă lipsește de 20 de ori, suma se înjumătățește, iar dacă numărul orelor pe care le-a lipsit întrece 20, familia pierde dreptul la ajutor social, potrivit stirileprotv.ro.

"În al doilea semestru, dacă copilul frecventează cu regularitate cursurile școlare, harta pentru plata alocației se poate relua", a declarat Marinela Dinu, directorul general ANPIS.

În topul județelor cu cei mai mulți părinți care au rămas fără alocația de susținere a familiei se află Mureș, Dolj și Bacău. La nivel național, peste 16.000 de familii pierd ajutorul de la stat și încă 19.000 încasează mai puțini bani din cauza absențelor acumulate de copii în primul semestru al acestui an școlar.

A.B.

Foto: Antena1

Citeşte şi:

Se apropie cea mai mare sărbătoare creştină! Cum se spune "Hristos a înviat" în toate limbile Pământului

ATENŢIE, doamnelor şi domnişoarelor! Chiloţeii TANGA vă pot îmbolnăvi

În articolul
S-a votat o nouă lege în privinţa elevilor chiulangii! La ce număr de absenţe se pierde dreptul la alocaţie
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum arată părinții lui Teo Cosmin de la Insula Iubirii! Cele mai speciale imagini din intimitatea familiei lui | FOTO
Showbiz intern • la 09:18
Cum arată părinții lui Teo Cosmin de la Insula Iubirii! Cele mai speciale imagini din intimitatea familiei lui | FOTO
  • Cum arată familia lui Teo Cosmin de la Insula Iubirii
  • Fosta imagini a postat cele mai delicate imagini
Cum este viața, de fapt, în America! Adevăruri pe care puțini le știu înainte să se mute acolo: ”E o problemă reală”
Stiri interne • la 08:49
Cum este viața, de fapt, în America! Adevăruri pe care puțini le știu înainte să se mute acolo: ”E o problemă reală”
  • Cum este de fapt să trăiești în America
  • Cu ce probleme se confruntă oamenii care duc un stil de viață mediu
Florin Salam, promisiune solemnă pentru soția lui, Roxana. Ce a transmis cântărețul: "Este viața mea..."
Emisiuni TV • la 00:03
Florin Salam, promisiune solemnă pentru soția lui, Roxana. Ce a transmis cântărețul: "Este viața mea..."
  • Florin Salam, declarație emoționantă pentru Roxana
  • Ce promisiune i-a făcut cântărețul soției sale
Băiatul în vârstă de 17 ani, care a trimis mesaje ce conțineau amenințări cu atacuri armate în școli și spitale, a fost reținut de DIICOT
Stiri interne • ieri la 23:39
Băiatul în vârstă de 17 ani, care a trimis mesaje ce conțineau amenințări cu atacuri armate în școli și spitale, a fost reținut de DIICOT
  • Elevul în vârstă de 17 ani care a trimis mesaje de amenințare, reținut de DIICOT
  • Băiatul nu ar fi la prima abatere
O fostă concurentă de la Mireasa a devenit mamă pentru prima dată. Imagini adorabile alături de fiul ei | FOTO
Showbiz intern • ieri la 23:07
O fostă concurentă de la Mireasa a devenit mamă pentru prima dată. Imagini adorabile alături de fiul ei | FOTO
  • O fostă concurentă de la Mireasa a născut
  • A devenit mamă pentru prima dată
Ce schimbări a făcut Karmen Minune după Asia Express. Cum a reacționat fiica ei cât ea a fost plecată: "Din momentul în care..."
Emisiuni TV • ieri la 22:40
Ce schimbări a făcut Karmen Minune după Asia Express. Cum a reacționat fiica ei cât ea a fost plecată: "Din momentul în care..."
  • Ce a schimbat Asia Express în viața lui Karmen Minune
  • Cum a reacționat fiica cât ea a fost plecată
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vladimir Plahotniuc, extrădat. Oligarhul moldovean a fost adus în cătușe și cu mascați. Primele imagini
recomandare pe observatornews.ro
Vladimir Plahotniuc, extrădat. Oligarhul moldovean a fost adus în cătușe și cu mascați. Primele imagini
Câţi bani poate încasa lunar de la stat milionarul român cu două pensii
recomandare pe as.ro
Câţi bani poate încasa lunar de la stat milionarul român cu două pensii
Vouchere energie 2025. Marţi se alimentează cardurile. Cine poate pierde banii!
Romania TV

Simona Halep, cină romatică în compania fiului unui bancher cu o avere de 100 de milioane de euro. Fanii s-au bucurat pentru ei!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

'Dacă soţia moare înaintea mea, moştenesc averea socrilor?'. Răspunsul oferit de avocaţi la întrebarea ciudată
recomandare pe playtech.ro

Când intră pensia pe card, în octombrie. Zilele surpriză în care vine poştaşul cu banii

Doliu în lumea filmului. A murit marele actor Robert Redford
recomandare pe redactia.ro

Furtuna „Zack” va lovi România. Se anunță vreme severă în multe zone din țară. Ploile fac deja ravagii în Europa

S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
recomandare pe Ciao.ro
S-au despărţit cu scandal! Cele mai scurte căsnicii ale vedetelor din România
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Maria Sharapova şi-a înnebunit fanii cu apariția în costum de baie
Schimbare uluitoare a Ioanei State! Cât a slăbit vedeta! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cum s-a afișat fiica Andreei Marin în America: Ce face Violeta Bănică în weekend

O femeie a zburat 3.800 de km pentru a-și cumpăra o ciocolată din Cluj-Napoca: „Sunt fericită, aș face-o din nou”
recomandare pe dailybusiness.ro

Apetitul românilor pentru croaziere a crescut cu 30%. Unde merg turiștii şi cât cheltuiesc

Horoscopul iubirii în Octombrie 2025: Luna care separă adevărul de iluzii în dragoste
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscopul iubirii în Octombrie 2025: Luna care separă adevărul de iluzii în dragoste
Elena Băsescu e de nerecunoscut! Cu multe kilograme în plus, fiica fostului președinte e greu de recunoscut. Cum arată EBA
recomandare pe a1.ro

Close