Homepage » Actualitate » Săptămâna Luminată: LUNEA ALBĂ. Ce să faci și să nu faci pentru a-ți merge bine

Săptămâna Luminată: LUNEA ALBĂ. Ce să faci și să nu faci pentru a-ți merge bine

Publicat pe 08.04.2018 la 11:09 Actualizat pe 08.04.2018 la 11:51

LUNEA ALBĂ. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, cei din popor cred că Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi Eva, iar apoi,  până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Săptămâna Luminată: LUNEA ALBĂ. Ce să faci și să nu faci pentru a-ți merge bine

Săptămâna Luminată, Paște (Pixabay)

pixabay

Obiceiurile de după Duminica Paștelui sunt mai puțin cunoscute. În a doua zi de Paște, în Lunea Albă, încă sunt respectate tradițiile.

Lunea din Săptămâna Luminată se numește Lunea Albă. Prin Învierea Domnului Iisus Hristos din morţi, se spune că, în Lunea Albă, Raiul se deschide tuturor sufletelor reţinute în prinsoarea iadului începând de la Adam şi Eva, şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei.

Luni, a doua zi de Paște, este considerată ziua în care se deschid porţile Raiului şi ale iertării, așa că orice persoană care moare în acestă zi nu mai trece prin Judecata de Apoi.

În Luna Albă din Săptămâna Luminată are loc ”umblarea cu pască”, adică trebuie să îți vizitezi rudele apropiate în vederea vestirii Învierii lui Iisus Hristos. De obicei, finii se duc în vizită la naşi, cu colaci, pască şi ouă roşii, iar copiii merg la părinţi. Nașii trebuie să îi servească pe fini cu cele mai bune mâncăruri, tradiţia spunând că aceştia mergeau împreună la hora satului.

Citește și: Ce păţeşti dacă primul ou ciocnit de Paşte are două gălbenuşuri. Ai încurcat-o!

În articolul
Săptămâna Luminată: LUNEA ALBĂ. Ce să faci și să nu faci pentru a-ți merge bine
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
Emisiuni TV • la 13:12
Daniela Pană de la Insula Iubirii, dezvăluiri despre experiența din Thailanda! Ce a povestit ispita despre Remi Dobre
  • Daniela Pană, interviu exclusiv pentru Știrile Antena Stars
  • Ce a povestit despre experiența Insula Iubirii
Reacția lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, după ce a fost criticat. Concurentul a povestit că a fost recunoscut și la Roma
Showbiz intern • la 13:12
Reacția lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, după ce a fost criticat. Concurentul a povestit că a fost recunoscut și la Roma
  • Reacția lui Ionuț Mocăniță de la Insula iubirii, după ce a fost criticat
  • Concurentul nu se lasă afectat
Trei zodii își pot întâlni marea iubire în acest weekend. Emoții puternice în plan sentimental
Horoscop • la 12:36
Trei zodii își pot întâlni marea iubire în acest weekend. Emoții puternice în plan sentimental
  • Weekend cu emoții puternice pentru trei zodii
  • Dragostea poate apărea când se așteaptă mai puțin
Vedete, povești de viață și momente care au făcut istorie în televiziune! Ce pregătesc Mara Bănică și Marius Niță la Spynews TV
Emisiuni TV • la 12:34
Vedete, povești de viață și momente care au făcut istorie în televiziune! Ce pregătesc Mara Bănică și Marius Niță la Spynews TV
  • Spynews TV, o nouă ediție de senzație, duminică, de la ora 13:00, pe Antena Stars
  • Invitați de seamă își spun povestea
VEZI MAI MULT
Recomandări
ANAF vinde un autoturism cu 100.000 de euro mai ieftin, după patru licitații
recomandare pe observatornews.ro

EXPERIMENT. Cât timp economisesc şoferii după ce s-a deschis Centura Comarnic

Ce premier a propus Gigi Becali pentru România: „E singura soluţie!”
recomandare pe as.ro
Ce premier a propus Gigi Becali pentru România: „E singura soluţie!”
Gabriela Cristea, de la obezitate la anorexie? Fanii, uimiți de cea mai recentă apariție: Așa picioare slabe. Mi se pare cam exagerat, mușchi aici nu mai sunt deloc / VIDEO
Romania TV

Bomba serii! Ce premier va anunţa Nicuşor Dan luni, surpriză mare!

Rușii au pierdut în Donețk moaștele cneazului care ar fi trebuit ”să îi încurajeze” pe front. Au fost atacați și le-au abandonat
recomandare pe antena3.ro

Un bărbat a găsit la un depozit de reciclare un ornament „din beton” care s-a dovedit a fi o sculptură extrem de valoroasă

Centura Comarnic tocmai s-a deschis circulației: Cum arată noul drum ocolitor de 6 km de pe Valea Prahovei, după trei ani de lucrări

Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
recomandare pe Jurnalul.ro
Georgescu s-a luat de Dumnezeu: Biblia e văzută de Călin drept „manipulare a unei minți diabolice”. Căderea „Președintelui” la beci
Cum se menține Diana Munteanu în formă. Exercițiile pe care vedeta Antena 1 le face pentru abdomen la reformer
recomandare pe a1.ro

Close