Homepage » Monden » VIDEO / SCANDAL după NUNTĂ! Adrian Mutu, lovit unde îl doare mai tare

VIDEO / SCANDAL după NUNTĂ! Adrian Mutu, lovit unde îl doare mai tare

Publicat pe 11.01.2016 la 16:30 Actualizat pe 11.01.2016 la 16:52

Vestea nunţii lui Adrian Mutu cu Sandra Bachici l-a surprins foarte tare pe omul care până acum câţiva ani îi era cel mai bun prieten. Acesta are chiar un "cadou" de nuntă pregătit pentru el.

Vestea nunţii lui Adrian Mutu cu Sandra Bachici l-a surprins foarte tare pe omul care până acum câţiva ani îi era cel mai bun prieten, Adrian Marţian. Acesta are chiar un "cadou" de nuntă pregătit pentru el.

Omul de afaceri Adrian Marţian susţine că Adrian Mutu şi mama lui au semnat acte în fals, într-o afacere în care este implicată şi fosta lui soţie. Acesta a depus o plângere penală împotriva lor şi săptămâna viitoare vor fi audiaţi, aşadar fericirea cuplului proaspăt căsătorit s-ar putea apropia de sfârşit.

"El nu mai ştie ce să facă ca să apară în presă. În 2012, Sandra venea la el în Italia ca damă de companie. Am dovezi. Îi fac un cadou foarte frumos de nuntă. Am o altă plângere penală pe care am depus-o la Cluj referitoare la contractul de vânzare-cumpărare fals pe care l-a făcut cu fosta mea doamnă şi am început urmărirea penală împotriva lui şi împotriva mamei lui. Săptămâna viitoare vor fi audiaţi. De data asta li s-a cam înfundat şi se va face lumină. Va începe un proces, bineînţeles. N-o să rămână definitv în Cuba. Îi doresc acelaşi lucru care s-a întâmplat cu fosta mea doamnă şi cu mine. Îi doresc ce mi-a pregătit el mie. N-am cum să-l iert. Eu nu aş fi atentat la familia lui niciodată, oricât de duşman mi-ar fi fost", a declarat Adrian Marţian, luni, în emisiunea "Star Magazin" de la Antena Stars.

Îl acuză că a lovit-o

În schimb, Rodica Mutu îl acuză pe Adrian Marţian, fostul partener de afaceri al fiului ei, că ar fi bătut-o. Nu oricum, ci de faţă cu mascaţii. Totul s-ar fi întâmplat în urmă cu un an, în timp ce Adrian Marţian încerca să între în posesia utilajelor pe care le are în fabrica de biogaz din Oradea, mărul discordiei dintre Mutu şi Marţian. "Cine poate să creadă aşa ceva. Este o fabulaţie. Eram acolo cu executorul judecătoresc şi cu mascaţii. Nu se pune problema", ne-a mărturisit Marţian. Cu toate acestea, procurorii din Oradea au deschis, la plângerea Rodicăi Mutu, un dosar penal pe numele omului de afaceri, ce se află şi acum pe masa magistraţilor.

A.B.

Foto: arhiva

Citeşte şi:

Adrian Mutu ajunge cu forţa în faţa procurorilor! Cum îl urmăresc belele şi-n India

INCREDIBIL! Fostul partener de afaceri al lui Adrian Mutu, la întâlnire cu mama internaţionalului

Acuzaţii grave la adresa lui Adi Mutu! "El şi mama lui au semnat acte în fals!"

În articolul
VIDEO / SCANDAL după NUNTĂ! Adrian Mutu, lovit unde îl doare mai tare
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Insula Iubirii 2026. Reacția Biancăi Ghiurcă, după ce Prințul Marco a explicat de ce a întreținut relații intime cu Gabriella: ”Are dreptate, l-am ținut închis”
Emisiuni TV • la 00:08
Insula Iubirii 2026. Reacția Biancăi Ghiurcă, după ce Prințul Marco a explicat de ce a întreținut relații intime cu Gabriella: ”Are dreptate, l-am ținut închis”
  • Bianca Ghiurcă a luat o decizie importantă după ce a ascultat nemulțumirile Prințului Marco
  • Concurenta a recunoscut că a greșit
O navă cu peste 100 de pasageri s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu un petrolier. Echipajele de salvare au intervenit de urgență
Stiri internationale • ieri la 23:24
O navă cu peste 100 de pasageri s-a răsturnat după ce s-a ciocnit cu un petrolier. Echipajele de salvare au intervenit de urgență
  • Peste 100 de persoane au avut nevoie de ajutor
  • Nava s-a răsturnat în urma incidentului
Alertă cu dronă la granița României! Armata a ridicat de la sol avioanele F-16, iar în Tulcea s-a emis mesaj RO-Alert
Stiri interne • ieri la 22:51
Alertă cu dronă la granița României! Armata a ridicat de la sol avioanele F-16, iar în Tulcea s-a emis mesaj RO-Alert
  • O țintă aeriană a fost detectată vineri seară
  • Două avioane F-16 au fost ridicate de la sol
Insula Iubirii 2026. Ian a recunoscut că a fost întreținut financiar de Mira: ”M-am folosit de banii ei”
Emisiuni TV • ieri la 22:23
Insula Iubirii 2026. Ian a recunoscut că a fost întreținut financiar de Mira: ”M-am folosit de banii ei”
  • Ian Boițași a făcut declarații despre relația cu Mira Corbu
  • Ce și-au reproșat cei doi concurenți la ultima ceremonie a focului
VEZI MAI MULT
Recomandări
Recolta bogată din grădină i-a dat o idee de afacere unui băieţel de 5 ani. A vândut deja peste 500 de borcane
recomandare pe observatornews.ro

Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
recomandare pe as.ro
Ion Ţiriac a cumpărat icoane de la Gigi Becali. Cât a putut plăti miliardarul
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Romania TV
Cum arată apartamentul din Onești în care a copilărit Nadia Comăneci. Locul e neschimbat. Predomină culorile vii, iar păpușile cu care se juca ocupă un loc de cinste / GALERIE FOTO
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
Romania TV
Magicianul Robert Tudor, certat de fani că și-a făcut casă prea mare. E dispusă pe 3 niveluri plus subsol, are saună și lift de sticlă. Ce replică le-a dat!
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
recomandare pe antena3.ro
​Un tânăr francez a inventat un sistem prin care încălzeşte locuinţele cu mănuși de protecţie folosite în construcții
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
recomandare pe antena3.ro
A văzut la un târg de vechituri un tablou mic și l-a cumpărat cu 30 de dolari. După 2 luni s-a vândut la licitație cu 1.352.000 dolari
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
recomandare pe antena3.ro
Ratonul devenit viral după ce s-a îmbătat și a adormit în baie este acum erou. A adunat donații de 290.000 $: „Sperăm că nu mai bea”
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
recomandare pe Jurnalul.ro
Se redeschide rafinăria de la Ploiești, fără vânzarea Lukoil 
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
recomandare pe a1.ro
La ce oră începe Insula Iubirii, vineri, 13 noiembrie 2026. Programul Antena 1 și ce trebuie să știe telespectatorii
Close