Homepage » Actualitate » Schimbări dramatice în ce priveşte clima! Cu ce fel de ierni ne vom confrunta de acum încolo!

Schimbări dramatice în ce priveşte clima! Cu ce fel de ierni ne vom confrunta de acum încolo!

Publicat pe 08.09.2014 la 16:37 Actualizat pe 08.09.2014 la 16:47

Meteorologii avertizează că schimbările climatice se vor simţi din ce în ce mai pregnant de acum înainte. Nici iernile nu vor mai fi ce au fost.

Straturile consistente de zăpadă, temperaturile cu mult sub pragul îngheţului vor deveni istorie. "Există o tendinţă de creştere a temperaturii, chiar dacă această creştere nu este constantă, pentru că niciun an nu este fix mai cald decât precedentul. Am schimbat ireversibil clima, iar noi trebuie să ne adaptăm la procesele care au apărut şi să avem în vedere viitorul, care va amplifica aceste procese, semne pe care le identificăm în prezent. Avem acest semnal clar al creşterii temperaturii, frecvenţei, intensităţii şi persistenţei valurilor de căldură. Aceste valuri de căldură, mai ales în zona urbană, unde densitatea populaţiei este mare, au efecte asupra sănătăţii unor grupuri demografice, bătrâni, oameni cu boli cronice, dar toţi sunt, până la urmă, afectaţi", a declarat Roxana Bojariu, şef secţie Climatologie ANM, potrivit ziarulring.ro.

Odată cu creşterea temperaturilor, precipitaţiile vor fi mai însemnate cantitativ, ceea ce înseamnă că şi inundaţiile se vor produce mai frecvent. "Alt risc este de creştere a intensităţii precipitaţiilor, cum s-a întâmplat şi vara aceasta la noi, cu inundaţii rapide, care sunt foarte greu de prognozat. Trebuie să încercăm să ne adaptăm şi aici. Localităţile trebuie să fie pregătite, iar pentru aceasta trebuie să existe studii de adaptare", a adăugat specialista, conform sursei citate.

D.C.

foto simbol: Hepta

Citeşte şi:

Scene dramatice la un spectacol aerian în Rusia! Două persoane au murit

VIDEO / Opulenţă de Sfânta Maria Mică! Cum s-au îmbrăcat romii la petrecerea de la Costeşti

În articolul
Schimbări dramatice în ce priveşte clima! Cu ce fel de ierni ne vom confrunta de acum încolo!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Narcis Bujor și Remi Dobre de la Insula Iubirii, întâlnire tensionată! Concurentul i-a oferit un cadou ispitei: "N-am mai primit…"
Emisiuni TV • la 23:08
Narcis Bujor și Remi Dobre de la Insula Iubirii, întâlnire tensionată! Concurentul i-a oferit un cadou ispitei: "N-am mai primit…"
  • Narcis Bujor și Remi Dobre, la bonfire
  • Ce au discutat cei doi
Haos pe străzile din Barcelona! Baricade incendiate și confruntări cu poliția
Stiri internationale • la 22:16
Haos pe străzile din Barcelona! Baricade incendiate și confruntări cu poliția
  • Proteste violente în Spania
  • Autoritățile au intervenit, protestatarii luptă
Speak și-a sărbătorit ziua de naștere! Ștefania, mesaj emoționant pentru logodnicul ei
Showbiz intern • la 21:39
Speak și-a sărbătorit ziua de naștere! Ștefania, mesaj emoționant pentru logodnicul ei
  • Ștefania, mesaj emoționant pentru Speak
  • Artistul a schimbat prefixul
Ionuț Mocăniță și Andrușca, în ipostaze apropiate! Cum au fost surprinși concurentul și ispita de la Insula Iubirii: „Hai, vino!”
Emisiuni TV • la 21:31
Ionuț Mocăniță și Andrușca, în ipostaze apropiate! Cum au fost surprinși concurentul și ispita de la Insula Iubirii: „Hai, vino!”
  • Ionuț Mocăniță i-a cerut ajutorul Andrușcăi
  • Ce s-a întâmplat între cei doi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro

Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027

Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV

Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!

Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro

Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă

Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai

Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro

Close