Scrisoarea emoţionantă făcută publică de Bianca Lucaciu, eleva care a luat BACUL cu media 10: "Scuze că am un nume neimportant şi că nu am mers pe la majorate să mă îmbăt"

"Gata. Azi mi-am facut o promisiune. Nu mai tac. E momentul cel mai potrivit sa spun ceea ce simt. E momentul sa clarific cateva lucruri si sa pun punct. N-am vrut sa scriu despre asta. Am zis ca e mai bine sa o las moarta. Ca asta e, se intampla. Ca unii vor vedea unde au gresit si nimeni nu va mai suferi. Dar am auzit un lucru care m-a facut sa inteleg ca noi, romanii, avem o mare problema- mentalitatea.

Lumea e plina de nedreptati si trebuie sa ma obisnuiesc cu asta. Si daca nu vreau?

Cand au fost alegeri in toamna, am strigat toti ca vrem o alta Romanie, una mai buna, lipsita de coruptie si de intrigi manate de interesul personal al oamenilor care au ajuns in functii. Vedem toti ce se intampla in jurul nostru, dar nu avem curajul sa ne opunem. Ne lasam dusi de curent si asta este, ce-o fi, o fi. Eu una ma simt curajoasa.

Vreau sa inot impotriva curentului. Si sunt sigura ca fiecare dintre voi a simtit asta macar o data. E de ajuns. Nu mai vreau sa mi se spuna ca trebuie sa accept mizerii si nedreptati doar pentru ca asa vrea cineva. NIMENI nu poate sa imi impuna absolut nimic. Nu am nevoie de lectii de moralitate sau de demnitate. Sunt responsabila si spre deosebire de altii, IMI ASUM toate alegerile pe care le-am facut vreodata.

Sa nu ne mai ascundem dupa deget. Povestea festivitatii s-a zis pe la toate colturile din oras. Si, cand azi mi s-a sugerat ca ar fi indicat sa o uit si sa nu vorbesc despre ea, mi-a ajuns. Adica ar trebui sa inchid ochii pentru a n-a oara si sa fac frumos, ca sa arate bine. Sa ne intelegem. EU IUBESC liceul in care mi-am petrecut 4 ani din viata. Iubesc peretii lui plini de tablouri vechi, cu texte literare. Iubesc holurile alea lungi si reci, iubesc dulapurile maro care sunt pe margini.

Iubesc scarile pe care am pasit ambitioasa si plina de visuri. Iubesc fiecare detaliu al scolii aceleia. Imi respect pana la cer si inapoi profesorii. Niste profesori extraordinari, care fac din vocatie ceea ce fac. Niste profesori care explica de 20 de ori daca e nevoie, oameni care au mereu timp de elevii lor, oameni frumosi, deosebiti, carora le pasa. Am ales acea scoala pentru ca mama mi-a garantat corectitudine si dascali de exceptie.

Si de a doua chiar am avut parte. Fara profesorii extraordinari are au investit atat de multa incredere in mine,fara aceste persoane minunate, care imi sunt atat de dragi, nu as fi reusit absolut nimic. Ei au fost cei care au muncit cot la cot cu mine, pentru fiecare concurs.

Mi-au explicat mereu unde am gresit, m-au certat cand trebuia, mi-au dat sfaturi bune. Au vazut ceva in mine si mi-au spus cat de mandri sunt de mine. Mi-au raspuns intotdeauna la intrebari si au predat atat de bine, ca nu am avut nevoie de o singura ora de meditatii.

Asa ca dragi profesori, VA MULTUMESC din tot sufletul! Sa va dea Dumnezeu o viata fericita si elevi care sa va aprecieze asa cum meritati! Ma inclin inaintea voastra si a profesorilor pe care i-am avut in gimnaziu. Bucurati-va impreuna cu mine de acest succes, pentru ca fiecare dintre dumneavoastra si-a adus contributia! Nimeni nu va poate contesta valoarea ca dascali!

Nu este un secret pentru nimeni faptul ca am muncit enorm. Liceul acela a fost sufletul meu, ma luptam mereu sa demonstrez ca acolo se face scoala. Si asa si este. Se face scoala, conditia e sa vrea ELEVUL. Ca profesorii fac tot ce le sta in putinta. Cand am intrat acolo, mi-am spus ca o sa lupt atat de mult, incat liceul o sa aiba renumele pe care il merita cand voi termina clasa a XII-a.

Am participat la toate concursurile la care am avut timp sa merg. Am luat 30 de premii in 4 ani- 16 premii pe podium la judet, 3 mentiuni la judet si 11 premii la etapele nationale. Si mereu eram mandra cand auzeam numele liceului la premiere. Simteam ca visul meu se va indeplini. Cand am terminat clasa a VIII-a, am avut media generala 9.99, dar nu am fost sefa de promotie. Si abia atunci mi-am dat seama ce mult inseamna sa ai ocazia sa vorbesti in numele unei intregi generatii.

Mi-am promis ca voi termina liceul cu 10 si mi-a reusit. Nu a fost usor. Eu nu am copiat la teze si teste ca unii. Nu am avut nevoie sa imi fac poze pe telefon ca altii. AM INVATAT! Dincolo de orice, am fost nevoita sa inteleg ca asta e. Unii au voie sa copieze si n-am ce face. Mi-am vazut de drumul meu. Am ignorat rautatile gen „ Sa o tragi pe Bianca de par cand ii dai florile” pe care le scorneau unii. Replica e de la prima lansare de carte. Pe care am facut-o tot la liceu, ca o multumire adusa profesorilor.

Dragi tineri care sunteti in clase mai mici, vreau sa invatati ceva din tot ceea ce scriu aici. Am indurat multe. Mutre, barfe, rahaturi, toate din cauza ca ete na, mi-am permis sa fiu altfel. Imi cer scuze ca nu am mers pe la majorate sa ma imbat. Imi cer scuze ca nu am copiat. Imi pare rau ca mi-am permis sa am valori morale si sa nu sabotez.

Imi cer scuze ca vreau mult de la mine, ca prefer sa am prieteni sinceri, oameni cu coloana vertebrala, care spun lucrurilor pe nume si isi doresc ceva de la viata. Imi cer scuze ca nu fac compromisuri doar pentru a fi pe placul unora, ca nu ma adaptez patului lui Procust. Imi cer scuze ca am ajutat chiar si persoanele care nu meritau, atunci cand veneau smiorcaindu-se. Imi cer scuze ca nu am dat replici urate, doar pentru ca nu voiam sa jignesc. Le-am inteles pe toate, pana la un punct.

Dincolo de problemele personale pe care le aveam, dincolo de dificultatile materiale cu care mama mea abia mai razbea, am gasit de undeva resurse sa merg inainte. Dumnezeu mi-a dat putere, mama mea m-a crescut sa fiu o invingatoare. N-am lasat nimic sa ma afecteze. Imi spuneam ca va veni ziua in care toate astea vor merita. Festivitatea. Credeam ca 29 mai e acea zi. Insa nu stiam ca mi se pregatise o surpriza.

Si am fost pusa in fata faptului implinit. Nu ma asteptam. Aveam o droaie de premii, aveam media generala 10, ma implicasem in activitati extrascolare, proiect european. Dar nu aveam numele care trebuia. Nu contest valoarea nimanui.

Am avut ocazia sa cunosc oameni inteligenti si ambitiosi, care au avut rezultate bune. Insa mi-am pus sufletul in tot ceea ce am facut. Rezultatele pentru care m-am luptat au dus numele liceului peste tot. Si voiam sa simt ca munca mea nu a fost in zadar, ca au inteles de ce am luptat atat de energic. Credeam ca voi auzi un multumesc sincer, ca mi se vor recunoaste meritele. In schimb, m-am simtit umilita, tradata. Unii au preferat sa faca pe altcineva sa se simta bine, chiar daca stiau ca asta m-ar afecta.

Nimic nu a mai contat. Eu eram doar Lucaciu. Si atat. Fata mamei.
Din nou. Scuze ca am un nume neimportant. Eu sunt aia… Tampita aia care nu dormea noptile si invata de rupea cartea. Fraiera aia care s-a chinuit sa termine cu 10, sperand sa faca un discurs emotionant, sa multumeasca profesorilor si parintilor. Am fost data la o parte cu piciorul.

Am jucat rolul de figurant intr-o sceneta ieftina. Intr-un spectacol care a fost astfel regizat incat sa fie inchinat cuiva. Cei care au permis sa se intample asta… nu au inteles. Pentru mine, conta. Voiam sa simt ca atunci cand suferi si lupti indiferent ce obstacole ti se ivesc, vine rasplata. In momentele grele, invatam pentru ca stiam ca doar asa pot razbi in viata. Le-as cere doar atat – un mic exercitiu de imaginatie. Ce ziceti de un tata care te hartuieste si iti spune ca nu o sa reusesti oricum nimic in viata si zile in care nu ai bani de paine? Nu mi-e rusine de nimic din astea.

Dar m-am confruntat cu ele. Zi de zi. In timp ce aveam concursuri, in timp ce trebuia sa dau teste. Ati vazut vreodata pe mine ca nu am dormit noaptea? Sau ca am avut cosmaruri? Nu. Pentru ca am luptat. Nu m-am smiorcait. Am mers la scoala chiar daca aveam cosmaruri si nu dormeam noaptea. Si am zambit, am muncit, am avut un cuvant bun pentru oricine.

Am mers la scoala, desi eram tratata intr-un anumit fel de unii care erau… cum erau. Si acum, dupa ce stiti pe scurt in ce conditii am invatat, mai ales inainte ca mama sa se recasatoreasca, sper ca mai puteti fi satisfacuti de ceea ce ati facut. Dupa atatea lovituri de la viata, v-ati bagat piciorul in munca mea. MULTUMESC!

Doar ca rana din suflet nu s-a vindecat. Vreau doar sa va intreb, domnule, daca a meritat. Vreau sa imi spuneti cum v-ati uitat in ochii profesorilor mei. Cum ati indraznit sa infruntati privirea lor acuzatoare. Mi-ati luat bucuria! Nu am putut sa ma bucur de festivitate. Mi-ati furat un drept pe care mi-l castigasem prin lacrimi si dand din coate. Ii multumesc lui Dumnezeu ca lucrarile s-au corectat in alte judete.

Comentariile gen „ n-ar fi luat 10 daca ar fi corectat zalauanii” nu isi au sensul. O lucrare de 10 e o lucrare de 10. Mai luasem 10 pe o lucrare corectata de profesorii din Zalau si in a 8-a. Dar m-am bucurat pentru ca am avut garantia ca totul se va desfasura corect. Si rezultatele au demonstrat asta. Doua sutimi au insemnat cateva locuri bune in ierarhie, nu-i asa?

Am tacut 4 ani, nu am vrut sa raspund, dar e prea mult. Cand nici 10 la bac nu imi atesta valoarea, nu stiu ce ar mai putea sa o faca. Cand sunt inca privita de parca as fi in plus, cand mi se spune ca nu meritam 10, imi ajunge. Asa ca… indoiti-va in continuare. Gasiti scuze, domnule, pentru cei pe care i-ati protejat si ridicat in slavi. Ma lipsesc de declaratii date din complezenta. Si daca ati vrut sa va razbunati pentru faptul ca mama a avut suficient tupeu pentru a va infrunta cand preda acolo, v-a reusit. Asta pana ieri.

Am scris toate aceste lucruri pentru ca simt ca innebunesc. Le-am tinut doar pentru mine. Nu am vrut sa jignesc. Dar cand mi se spune sa tac si sa nu fac din asta o polemica, uite ca fac. Fac ce vreau eu, nimeni nu poate sa imi bage pumnul in gura. Sunt libera! Si e timpul ca unii sa isi asume abuzurile de care se fac vinovati. Nu poti sa calci in picioare pe cineva si sa te astepti sa taca dracului. Multi n-au inteles nimic din ceea ce am facut eu acolo, in acel liceu. Dar copiii aceia care m-au aplaudat in careuri, an de an, au priceput. Lor ma adresez.

Indiferent de clasa in care sunt si de scoala in care invata. Dragi colegi, experienta mea trebuie sa fie un semnal de alarma pentru voi. Am vorbit si eu cu tinerii din generatiile precedente. Si altii au patit ca mine. Unii, ca matusa mea, nici nu apar pe lista cu sefii de promotie. Dar nu au ripostat. Pentru ca li s-a spus ca n-are rost, ca nu o sa se schimbe nimic. Dar domnule… cine v-a dat dreptul sa le luati meritele??? Cine v-a dat dreptul sa le retezati aripile? Cine? E momentul sa nu mai acceptam aceste lucruri.

E MOMENTUL SA SPUNEM – STOP SI DE LA CAPAT! M-am saturat. A fost de ajuns. Nu meritati sa luati note mai mici doar ca altii sa fie scosi in fata. Nu meritati sa vi se impuna limite doar pentru ca nu va cheama cum trebuie. Sa nu lasati pe nimeni sa va calce in picioare. Eu am facut-o si nu m-a ajutat cu nimic.

Am suportat cu demnitate toate si la final, unii au crezut ca o sa le si multumesc pentru ce au facut. Toti ati fost nedreptatiti macar o data, pentru ca altii sa iasa in fata. Daca nu ati avut puterea sa spuneti nimic, va rog sa o faceti de acum inainte. Plec impacata.

Am dat tot ceea ce a fost mai bun in mine. Doar pentru ca nu a contat pentru dvs., nu inseamna ca nu a contat pentru mine. Nu mai vreau sa vad nedreptati. Doar atat cer. Ganditi-va la sufletele acelor copiii care cresc auzind – „N-ai cum sa reusesti!”. Toti cei care acceptati nedreptatea, care credeti ca asta e sistemul si n-ai ce face, sunteti vinovati de suferinta copiilor care nu au alta sansa de realizare decat scoala. Si le-o luati si pe aia. Ca nu ii cheama cum trebuie. E momentul sa pun punct.

Nu mai pot sa tac. Imi provoaca suferinta. Sper doar atat – ca nimeni nu va mai trai ce am trait eu. Si ca nimeni nu va mai accepta coruptia. Fac parte din generatia aceea care vrea o alta Romanie. Una mai buna. Si nu vreau sa ma obisnuiesc cu cea de acum. Ca as ajunge ca altii – as tolera-o. Si chiar daca nu pot schimba nimic, chiar daca sunt prea mica, macar stiu ca am incercat. Si daca mi-ati luat bucuria festivitatii, nu va las sa mi-o luati pe cea a reusitei recente. Niciun comentariu rautacios nu ma mai poate afecta.

Le-am auzit chiar pe toate. Le multumesc oamenilor care au crezut in mine: domnul primar, Septimiu Turcas, care a fost cinstit si nu a acceptat nicio presiune, doamna director, Liliana Campan, profesorii mei, familia si prietenii. Colegii din scoala si de generatie, care mi-au scris mesaje si mi-au spus ca i-am facut sa creada ca oricine poate reusi. Exact asta imi doream. Sa intelegeti ca oricine poate zbura cat de sus vrea! VA MULTUMESC!

Voi ati reusit sa-mi dati puterea de a zambi si atunci cand am simtit ca nu mai are niciun sens. Va multumesc ca ati fost alaturi de mine cand mi-a fost greu!

Va port in suflet si in gand!”, a scris Bianca Lucaciu pe facebook.

Citeşte şi:

REZULTATE BAC 2015. Lista cu notele de la Bacalaureat din fiecare judeţ, de pe Edu.ro

BACALAUREAT 2015. Astăzi elevii află rezultatele finale după contestaţii

BACALAUREAT 2015. "Perlele" elevilor, în faţa avizierului "Am luat 4 şi ceva. Plec în străinătate!"