Homepage » Actualitate » Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”

Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”

Publicat pe 01.12.2015 la 23:59 Actualizat pe 01.12.2015 la 23:59

S-au mutat împreună după doar o săptămână din momentul în care s-au cunoscut, iar apoi el a şi cerut-o de soţie, răspunsul ei fiind, bineînţeles, unul pozitiv. Acum Radu are de gând să ducă relaţia lor la un alt nivel, iar cei doi se pare că au pus deja la punct detaliile pentru marele eveniment.

Radu, fostul concurent din casa „Mireasă pentru fiul meu”, trăieşte o frumoasă poveste de dragoste alături de Alya. De altfel, pentru tânăra care a reuşit să îi cucerească inima, după doar o săptămână, Radu a părăsit Bucureştiul pentru a se muta în Sibiu. Chiar dacă familiile celor doi se înţeleg bine şi ştiau deja totul despre planurile de viitor ale copiilor, cererea propriu zisă a avut loc în urmă cu doar câteva zile, familia tinerei fiind întrebată, în mod oficial, de Radu despre această chestiune. „Radu a fost extrem de emoţionat. Mai avea puţin şi plângea. Nu l-am văzut niciodată așa! Curgeau apele pe el. A stat şi în genunchi”, a declarat Alya, logodnica lui Radu.

Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”
Cu acordul primit de la părinţi, ei doi îndrăgostiţi s-au apucat de pregătiri, astfel că viitoarea mireasă şi-a ales chiar şi modelul rochiei pe care o va purta la cununie şi s-au gândit deja şi la data nunţii. „Cununia va fi în vara anului viitor, în luna iunie, în funcție de post, sau în luna iulie. Mă gândesc încă la o dată exactă, dar vreau să fie cald. Sunt tare mândră de noul meu inel. Îl port cu mândrie”, a mai spus Alya.

Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”

Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”
Cel mai firesc pas în relaţia lor, după căsătorie, ar fi mărirea familiei, iar Radu şi Alya au programat chiar şi acest lucru. „După cununie sperăm să vină şi copilul. Noi ne dorim foarte mult. Încercăm, dar încă nu sunt însărcinată, dar lucrăm intens la asta”, a spus Alya.

Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”

Citeşte şi:

Ce a decis Radu de la "Mireasă pentru fiul meu"? Plăteşte banii sau face muncă voluntară?

UPS! Un concurent de la "Mireasă pentru fiul meu", surprins în fundul gol! Cuvintele sunt de prisos

VIDEO / S-a aflat acum! Motivul emoţionant din cauza căruia Radu a sărit gardul casei "Mireasă pentru fiul meu"

În articolul
Se căsătoresc! Radu de la „Mireasă pentru fiul meu” este ca şi luat! „Mai avea puţin şi plângea”
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Luca Niculescu, premierul desemnat, la Observator 19, față în față cu Alessandra Stoicescu: „Dorința noastră este de a nu crește taxe și impozite în 2027”
Emisiuni TV • la 10:42
Luca Niculescu, premierul desemnat, la Observator 19, față în față cu Alessandra Stoicescu: „Dorința noastră este de a nu crește taxe și impozite în 2027”
  • Fără garanții privind taxele din 2027. Rectificarea bugetară, o urgență
  • Pensiile vor fi indexate în 2027. Posibile vești bune și pentru salariul minim
Accident grav în Craiova! 20 de persoane au fost implicate, iar una a murit! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
Stiri interne • la 10:40
Accident grav în Craiova! 20 de persoane au fost implicate, iar una a murit! A fost activat Planul Roșu de Intervenție
  • Accident extrem de grav în Craiova
  • O persoană a murit, iar alte 7 au necesitat îngrijiri medicale
Cristina Petre de la Insula iubirii se întoarce în același loc în care a fost acum 2 ani. Ce se întâmplă în viața ei
Showbiz intern • la 10:28
Cristina Petre de la Insula iubirii se întoarce în același loc în care a fost acum 2 ani. Ce se întâmplă în viața ei
  • Cristina Petre de la Insula iubirii se întoarce în același loc în care a fost acum 2 ani
  • Unde pleacă fosta lui Andrei Rotaru
Nicoleta Luciu a transmis un nou mesaj controversat! Fanii sunt nedumeriți: „M-a blocat!”
Showbiz intern • la 10:26
Nicoleta Luciu a transmis un nou mesaj controversat! Fanii sunt nedumeriți: „M-a blocat!”
  • Nicoleta Luciu, mesaj controversat pe rețelele de socializare
  • Are probleme în căsnicie?
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zona care aduce 3% la PIB, aproape de a se bloca definitiv. 150.000 de angajaţi produc 10 miliarde de euro
recomandare pe observatornews.ro

Câţi bani cere pe şedinţă profesorul care a făcut 100.000 de euro pe an din meditaţii

Finlanda caută voluntari pentru îngrijirea câinilor husky. Oferă cazare şi salariu

Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
recomandare pe as.ro
Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV

Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!

Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
recomandare pe antena3.ro

O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe

Există o lume ascunsă în spatele Marelui Bazar din Istanbul, care a rămas neschimbată de secole

La Veneția, pe banii CCR. Judecătoarea Laura Scântei a decontat și o barcă-taxi
recomandare pe Jurnalul.ro
La Veneția, pe banii CCR. Judecătoarea Laura Scântei a decontat și o barcă-taxi
Bianca Iotu spune de ce a ales să facă dragoste la Insula Iubirii: „N-am suferit, n-am plâns, nu mi-a părut rău după”
recomandare pe a1.ro

Close