Homepage » Sport » Soția lui Daniel Prodan, scrisoare emoționantă, la o zi de la înmormântarea fostului mare fotbalist!

Soția lui Daniel Prodan, scrisoare emoționantă, la o zi de la înmormântarea fostului mare fotbalist!

Publicat pe 20.11.2016 la 22:50 Actualizat pe 20.11.2016 la 22:53

Daniel Prodan a fost înmormântat sâmbătă, iar soția sa le-a transmis o scrisoare celor care au fost alături de familia fostului mare international în momentele grele. Cuvintele Liciniei Prodan sunt terifiante!

„În aceste zile în care sufletul iubitului nostru soț, tată și frate Daniel Prodan s-a ridicat la ceruri, viețile noastre s-au schimbat pentru totdeauna. Suntem mâhniți, bonomia lui ne va lipsi și o vom căuta mereu. Dorul nu ne va fi ostoit de nimic, la fel și durerea.
Totodată, se cuvine să aducem mulțumiri tuturor celor care ne-au arătat că nu suntem singuri. Le-am văzut lacrimile, le-am simțit compasiunea; am parcurs multe mesaje de solidaritate. Toate au contat pentru noi. Generația de Aur a fotbalului românesc s-a reunit să ne aline suferința. Sportivi, artiști, jurnaliști, fani și admiratori, prieteni și rude venite de departe ne-au dovedit că Didi a fost iubit și respectat, că pasiunea, ambiția și munca sa onestă au contat pentru mulți. Aceasta este moștenirea pe care ne-o lasă tuturor, alături de zâmbetul său cald și sincer.
De asemenea, ținem să ne exprimăm recunoștința specială pentru ajutorul și eforturile deosebite din aceste zile ale unor apropiați”,
a fost mesajul Liciniei Prodan, conform Libertatea.

Daniel Prodan s-a stins din viață miercuri seara, la vârsta de 44 de ani. Fostul component al „Generației de Aur" a fost înmormântat la Cimitirul „Sfântul Ilie” din Voluntari.

În articolul
Soția lui Daniel Prodan, scrisoare emoționantă, la o zi de la înmormântarea fostului mare fotbalist!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Halucinant! Unde a plecat criminalul Teodorei Marcu, după ce a împușcat-o: ”Când a văzut că se apropie Poliția, și-a tras un glonț în cap”
Stiri interne • la 11:48
Halucinant! Unde a plecat criminalul Teodorei Marcu, după ce a împușcat-o: ”Când a văzut că se apropie Poliția, și-a tras un glonț în cap”
  • Ce a făcut criminalul Teodorei Marcu, după ce a ucis-o
  • Bărbatul a șocat întreaga țară
Maria Popovici, criticată după ce s-a afișat cu noul iubit. Ce replică le-a dat celor care au judecat-o pentru actuala relație
Showbiz intern • la 11:43
Maria Popovici, criticată după ce s-a afișat cu noul iubit. Ce replică le-a dat celor care au judecat-o pentru actuala relație
  • Maria Popovici s-a afișat zilele trecute alături de noul ei iubit
  • Actrița, criticată după ce a confirmat actuala relație
„Se vede că filmarea este regizată”. Cristian Boureanu le acuză pe fetele care au venit la el de șantaj. Ce plan crede că ar fi avut cele două
Emisiuni TV • la 11:17
„Se vede că filmarea este regizată”. Cristian Boureanu le acuză pe fetele care au venit la el de șantaj. Ce plan crede că ar fi avut cele două
  • Cristian Boureanu le acuză pe fetele care au venit la el de șantaj
  • Fostul politician susține că amâdouă ar fi plănuit totul
Ruby și Romică Țociu puși în dificultate de niște măgărițe la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere
Emisiuni TV • la 11:16
Ruby și Romică Țociu puși în dificultate de niște măgărițe la Poftiți pe la noi: Poftiți la întrecere
  • Ruby și Romică Țociu puși în dificultate de niște măgărițe
  • Marți, ora 20.30, la Antena 1,
O insulă din Grecia seamănă izbitor cu Santorini, dar este mai puțin aglomerată și mai ieftină. Cum arată paradisul ascuns al țării
Beauty & Lifestyle • la 11:14
O insulă din Grecia seamănă izbitor cu Santorini, dar este mai puțin aglomerată și mai ieftină. Cum arată paradisul ascuns al țării
  • O insulă superbă din Grecia se dezvoltă din în ce mai mult
  • Seamănă foarte bine cu Santorini
CRBL, adevărul despre relația cu fiica lui, Alessia, în vârstă de 15 ani. Cât de prezent este în viața ei după divorțul de soție
Emisiuni TV • la 10:35
CRBL, adevărul despre relația cu fiica lui, Alessia, în vârstă de 15 ani. Cât de prezent este în viața ei după divorțul de soție
  • CRBL, adevărul despre relația cu fiica lui, Alessia
  • Cât de prezent este în viața adolescentei
Vezi toate știrile noi
Recomandări
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
recomandare pe observatornews.ro
O ţară vecină cu România vinde case la 3.500 de euro pe internet. Mii de oameni s-au mutat deja aici
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. „Nimeni nu m-a recunoscut”
recomandare pe as.ro
Vedeta cu părinţi miliardari, surprinsă în metrou. „Nimeni nu m-a recunoscut”
Fenomenul meteo mai periculos ca alertele de Cod Roşu de furtuni. Alertă de la meteorologi
Romania TV

16 vecini de pe o stradă devin peste noapte cu 200 de milioane de dolari mai bogați
recomandare pe antena3.ro

O femeie care săpa în grădină a descoperit o comoară incredibilă. Înainte găsise un indiciu, dar n-a știut să-l interpreteze

Un sportiv și-a făcut cont pe OnlyFans ca să aibă bani pentru Olimpiadă și acum a fost suspendat: „Am încremenit, asta e viața mea”

Cum a apărut Răzvan Simion în presa din străinătate? Imaginea la care nimeni nu se aştepta
recomandare pe playtech.ro

Temperaturi de peste 35 de grade Celsius, în România. Vine vara cu adevărat, spun meteorologii

EXCLUSIV Reacția emoționantă a fetiței Elenei Udrea atunci când a aflat că pedeapsa mamei sale i-a fost redusă. Adrian Alexandrov, detalii neștiute despre familia sa
recomandare pe redactia.ro

Acatistul Înălțării Domnului. Rugăciune puternică pentru luminare și ocrotire divină

Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
recomandare pe Ciao.ro
Ploaia din Capitală le-a pus pe fugă pe vedetele din România! Cum s-au ferit de stropii reci - imagini de senzație
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Milionarul a uitat-o definitiv pe Mădălina Ghenea pentru o altă actriță
Lidia Buble, desființată după ce a pozat topless: „Ce o să fie în sufletul părinților tăi?!”
recomandare pe bzi.ro

Cătălin Botezatu a recunoscut totul: „Sunt dependent de fiole!”

Marilu Dobrescu, dezvăluiri halucinante despre relația cu Iustin Petrescu: „Prietena mea a venit într-un suflet să mă ridice de acasă imediat după bătaie”
recomandare pe dailybusiness.ro

4 Zodii renasc în iunie 2025: Ce le aduce Jupiter în Rac și Venus în Taur
recomandare pe Jurnalul.ro
4 Zodii renasc în iunie 2025: Ce le aduce Jupiter în Rac și Venus în Taur
Orlando Zaharia, prima reacție în mediul online după ce cuțitul său de aur a câștigat sezonul 15 Chefi la cuțite. Ce a transmis
recomandare pe a1.ro

Close