Homepage » Actualitate » Soţul prezentatoarei TV va fi condus pe ultimul drum de sute de persoane!

Soţul prezentatoarei TV va fi condus pe ultimul drum de sute de persoane!

Publicat pe 18.03.2015 la 15:52 Actualizat pe 18.03.2015 la 16:06

Familia şi apropiaţii arădeanului Valentin Costea se pregătesc acum de înmormântarea lui, iar potrivit apropiaţilor, acesta va fi dus în Arad vineri, pentru a fi condus pe ultimul drum.

Apropiaţii lui Valentin Costea sunt în stare de şoc. Inima bărbatului a încetat să mai bată în urmă cu câteva ore, iar familia a privit neputincioasă cum se stinge. Acum, Vale, aşa cum îi spuneau cunoscuţii, este aşteptat acasă, pentru a fi condus pe ultimul drum.

Pe pagina web a lui Valentin Costea au apărut deja sute de mesaje emoţionante, iar fiecare dintre cei care l-au cunoscut pe arădean, sau care au auzit despre teribila moarte, vor fi prezenţi la înmormântare. "Dumnezeu să îl ierte şi să-l odihnească în pace!", "Condoleanţe şi sincere regrete. Nu te voi uita niciodată!", "Dumnezeu te-a luat mult prea repede, prietene. Nu te voi uita niciodată! Să ai grijă de părinții tăi şi de noi, din ceruri! Ne vom revedea în cealaltă lume, tot aşa, făcând ce ne place! Dumnezeu să te odihnească în pace!", sunt doar câteva dintre mesajele pentru Valentin Costea.

Dan Dorel Hodiş (foto jos), individul care l-a bătut crunt pe Valentin Costea, soţul prezentatoarei TV Diana Costea, şi l-a lăsat să moară, într-o baltă de sânge, se află după gratii. Odată cu decesul fostului său şef, se schimbă şi încadrarea juridică a faptei. Dacă, iniţial, acesta a fost arestat pentru tentativă de omor, acum el va fi acuzat de omor calificat.

Citeşte şi:

În articolul
Soţul prezentatoarei TV va fi condus pe ultimul drum de sute de persoane!
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Momente dificile pentru Andreea Nedelcu de la Chefi la cuțite! Concurenta a întâmpinat probleme la proba individuală
Emisiuni TV • la 22:57
Momente dificile pentru Andreea Nedelcu de la Chefi la cuțite! Concurenta a întâmpinat probleme la proba individuală
  • Andreea Nedelcu, momente grele la Chefi la cuțite
  • Ce a pățit concurenta
Horoscopul zilei de miercuri, 20 mai. Ce spun astrele despre fiecare semn zodiacal
Horoscop • la 22:54
Horoscopul zilei de miercuri, 20 mai. Ce spun astrele despre fiecare semn zodiacal
  • Horoscopul zilei de 20 mai
  • Ce spun astrele despre fiecare zodie în parte
Incredibil! Steve Ant, fostul Ramonei Olaru, și-a găsit repede o nouă iubită! Cine este domnișoara apetisantă
Showbiz intern • la 22:48
Incredibil! Steve Ant, fostul Ramonei Olaru, și-a găsit repede o nouă iubită! Cine este domnișoara apetisantă
  • Cu cine se iubește fostul Ramonei Olaru
  • Steve Ant și-a găsit repede o nouă iubită
Ce echipă a câștigat battle-ul la Chefi la cuțite. Bucuria a fost imensă: „Nu pot să cred”
Emisiuni TV • la 22:23
Ce echipă a câștigat battle-ul la Chefi la cuțite. Bucuria a fost imensă: „Nu pot să cred”
  • Cine a câștigat battle-ul la Chefi la cuțite
  • Bucurie mare pentru una dintre echipe
Împăcare în lumea mondenă de la noi! Cine este blondina care s-a întors la soț. Cei doi urmau să divorțeze
Showbiz intern • la 22:22
Împăcare în lumea mondenă de la noi! Cine este blondina care s-a întors la soț. Cei doi urmau să divorțeze
  • Împăcare în showbiz
  • O mondenă și soțul ei s-au împăcat
  • Cei doi ajunseseră în pragul divorțului, la nici un an de la nuntă
Marian Grozavu, înțepătură la adresa Biancăi Dan? Mesajul lui a stârnit controverse: „Fără tine îmi e mai bine”
Showbiz intern • la 22:15
Marian Grozavu, înțepătură la adresa Biancăi Dan? Mesajul lui a stârnit controverse: „Fără tine îmi e mai bine”
  • Marian Grozavu, mesaj cu subînțeles la adresa Biancăi Dan?
  • Ce a transmis fostul concurent de la Insula Iubirii
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
recomandare pe observatornews.ro
Vremea se schimbă radical în aproape toată țara. Vânt și ploi moderate până duminică
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
recomandare pe as.ro
Cum a ajuns celebrul român să câştige de la 4.000 de lei la 36.000 de euro pe lună
Ce a făcut Codruța Filip după ce a dezvăluit divorțul de Valentin Sanfira. Dovada că nu-i mai pasă deloc!
Romania TV

Cupolă de aer polar în România. ANM anunță ploi și frig până la Paște: Schimbările vor începe din noaptea de joi spre vineri

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se calculează prețul carburantului în România. Cât plătești de fapt pentru taxe
recomandare pe playtech.ro

Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR

S-au separat si ei. Reactia ireala a cantaretului cand a aflat ca sotia l-a parasit..
recomandare pe redactia.ro

Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Denise Rifai, dezvăluiri rare despre copil: „Știu cum se va numi”
recomandare pe bzi.ro

Petre Roman, despre conflictul din Iran: „Politica înseamnă răspundere!“

Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
recomandare pe dailybusiness.ro

Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației

Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
recomandare pe Jurnalul.ro
Grave încălcări ale Legii contabilității la Institutul de Endocrinologie „C.I. Parhon”  
Primul mesaj al lui Valentin Sanfira după despărțirea de Codruța Filip. Ce detaliu au observat fanii artistului de muzică populară
recomandare pe a1.ro

Close