Homepage » Actualitate » Szobi Cseh, şters din rândurile asociaţiei "gladiatorilor"!

Szobi Cseh, şters din rândurile asociaţiei "gladiatorilor"!

Publicat pe 26.10.2014 la 00:02 Actualizat pe 25.10.2014 la 23:28

Judecătoria Sectorului 3 a decis modificarea actelor constitutive ale Asociaţiei Gladiator, proiectul de suflet al celebrului casacador.

Judecătoria Sectorului 3 a decis modificarea actelor constitutive ale Asociaţiei Gladiator, proiectul de suflet al celebrului casacador.

Instanţa a admis la finalul săptămânii cererea Asociaţiei în condiţiile în care după trecerea în nefiinţă a lui Szobi Cseh, fiul său, Arpad Cseh, a preluat conducerea şi coordonarea proiectului Gladiator.

"Proiectul nu se bazeaza pe frică"

Programul este destinat instruirii, educării şi antrenării copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 9 şi 20 de ani, prin activităţi sportive şi recreative care au ca scop prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile. Beneficiarii proiectului sunt copii fără posibilităţi materiale, cu probleme de integrare socială, copii din centre de plasament sau din familii dezorganizate. "Scopul meu este să creez un tip de om care prin comportamentul şi calităţile lui să meargă spre ce este util societăţii. Proiectul nu se bazează pe frică. Nu foloseşte metoda „să fiţi cuminţi!", fiindcă orice copil, mai ales unul care a crescut fără un sistem de valori şi nu ştie ce înseamnă autoritate, ar face tocmai invers. Aşa este instinctul omului", declara Szobi Cseh. În program se regăsesc discipline sportive precum scrimă, box, arte marţiale, dar şi elemente de cascadorie şi improvizaţie scenică, ei fiind îndrumaţi de patru antrenori şi doi instructori specializaţi.

A murit de cancer

Szabi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu și o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite. Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szabi Cseh a fost nevoit în vara anului 2013 să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la decesul său survenit la începutul lunii august.

Citeşte şi INCREDIBIL Andreea Mantea, urmărită până la Bucureşti!

EXCLUSIV Lung şir de ghinioane pentru Oana Roman! Nu o să crezi ce a păţit proaspăta mămică!

În articolul
Szobi Cseh, şters din rândurile asociaţiei "gladiatorilor"!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Roxana Vașniuc a dezvăluit care este, de fapt, motivul pentru care a sunat la 112! Acuzații grave la adresa fostului partener: „Nu îmi văd copilul de 4 luni”
Emisiuni TV • ieri la 23:54
Roxana Vașniuc a dezvăluit care este, de fapt, motivul pentru care a sunat la 112! Acuzații grave la adresa fostului partener: „Nu îmi văd copilul de 4 luni”
  • Roxana Vașniuc, declarații explozive la adresa fostului partener
  • Ce acuzații a făcut la adresa tatălui fetiței sale
Ce noi detalii au ieșit la iveală în cazul cuplului spionat de prieteni, într-o cabană din Avrig. Au fost ridicate dispozitive electronice din casa suspecților
Stiri interne • ieri la 23:40
Ce noi detalii au ieșit la iveală în cazul cuplului spionat de prieteni, într-o cabană din Avrig. Au fost ridicate dispozitive electronice din casa suspecților
  • Felicia și soțul ei au fost spionați într-o cabană din Avrig
  • Suspecți sunt mirele și partenera lui
Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii de Sebastian. Ce a lăsat de înțeles
Showbiz intern • ieri la 23:05
Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii de Sebastian. Ce a lăsat de înțeles
  • Amalia de la Mireasa, mesaj subtil, după zvonurile despărțirii
  • Cei doi par fericiți împreună, însă urmăritorii au bănuit că s-au separat
România trece de la temperaturi de iarnă la o încălzire neașteptată. Când scăpăm de frig și câte grade vor fi în termometre
Meteo • ieri la 22:59
România trece de la temperaturi de iarnă la o încălzire neașteptată. Când scăpăm de frig și câte grade vor fi în termometre
  • Cum va fi vremea în perioada următoare, în România
  • Meteorologii au emis prognoza meteo
VEZI MAI MULT
Recomandări
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
recomandare pe observatornews.ro
Românii îşi pot monta panouri fotovoltace în balcon. Facturile scad cu peste 50%
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
recomandare pe observatornews.ro
Black Friday 2026: magazinele care au furat startul şi promit reduceri de 70%
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
recomandare pe as.ro
Vedeta din România cerută în căsătorie de iubitul ei, cu 5 ani mai mic: „M-ai surprins!”
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Romania TV
Ea este noua iubită a lui Alexandru Rafila, cu 23 de ani mai tânără. E fosta soție a unui fotbalist care a jucat la Dinamo și FCSB. Au fost surprinși în ipostaze tandre / FOTO
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Romania TV
Călin Georgescu iese din arest. Decizie crucială la Tribunalul Bucuresti
Două clădiri inspirate de munți, unite printr-un pod „în cer”, vor schimba orizontul capitalei Arabiei Saudite: Cum vor arăta turnurile
recomandare pe antena3.ro
Două clădiri inspirate de munți, unite printr-un pod „în cer”, vor schimba orizontul capitalei Arabiei Saudite: Cum vor arăta turnurile
Val de amenințări cu bombă în avioanele care zboară în Europa. Zbor Wizz Air, evacuat de urgență pe Otopeni. SRI verifică aeronava
recomandare pe antena3.ro
Val de amenințări cu bombă în avioanele care zboară în Europa. Zbor Wizz Air, evacuat de urgență pe Otopeni. SRI verifică aeronava
Haosul dublării impozitelor din cauza balcoanelor închise. Primăriile calculează deja taxele pe 2027, iar oamenii sunt îngrijorați
recomandare pe antena3.ro
Haosul dublării impozitelor din cauza balcoanelor închise. Primăriile calculează deja taxele pe 2027, iar oamenii sunt îngrijorați
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
recomandare pe Jurnalul.ro
Cartea electronică de identitate devine obligatorie pentru că ne-a costat enorm
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
recomandare pe a1.ro
Frankie, reacție după ce s-a spus că a mers în emisiune pentru a-și găsi noi clienți: „De fapt, chiar da!”
Close