Homepage » Actualitate » TOP 10 al celor mai ROMANTICE oraşe din lume! Ghici care e pe primul loc

TOP 10 al celor mai ROMANTICE oraşe din lume! Ghici care e pe primul loc

Publicat pe 29.09.2014 la 23:12 Actualizat pe 29.09.2014 la 23:12

Un site matrimonial a realizat un top al celor mai romantice zece oraşe din lume. Jurnaliştii au luat în calcul peisajele, tradiţiile specifice acestor localităţi şi rata căsătoriilor care au loc în ele.

TOP 10 al celor mai ROMANTICE oraşe din lume! Ghici care e pe primul loc

Foto: Hepta

10. Praga, Cehia

Praga pare un oraş din alte timpuri, ceea ce îi creează un farmec extraordinar, scrie Mediafax. Are, de asemenea, o arhitectură care atrage mulţi turişti.

9. Florenţa, Italia

Deşi încărcat de tradiţie, oraşul reprezintă o destinaţie plăcută şi pentru cei mai puţin înclinaţi spre artă, datorită peisajului rural toscan şi mâncării deosebit de gustoase.

8. Dubrovnik, Croaţia

Oraşul Dubrovnik oferă privelişti minunate ale Mării Adriatice.

7. Budapesta, Ungaria

Îndrăgostiţii se pot bucura de o croazieră pe Dunăre sau pot să ia cina pe o navă.

6. Buenos Aires, Argentina

Oraşul tango-ului, Buenos Aires este cel mai bun loc pentru a dansa pasional până după răsăritul soarelui, cluburile de noapte fiind deschise până la ora 08:00 a dimineţii.

5. Bruges, Belgia

Bruges este un oraş încărcat de tradiţie, în care îndrăgostiţii se pot bucura de frumuseţea timpurilor din epoca medievală.

4. Kyoto, Japonia

Oraşul istoric din Kyoto are grădini superbe, pline de flori de cireş care transformă decorul într-unul ideal pentru îndrăgostiţi.

3. Veneţia, Italia

Veneţia pare un oraş construit special pentru îndrăgostiţi. Plimbările romantice cu gondola şi frumuseţea pieţelor fac din Veneţia un magnet pentru cuplurile dornice de o escapadă romantică. Despre San Marco, piaţa centrală a Veneţiei, Napoleon ar fi spus că "este salonul Europei".

2. Sydney, Australia

Sydney ocupă cel de-al doilea loc datorită numeroaselor peisaje încântătoare. Îndrăgostiţii pot să zboare, romantic, cu balonul deasupra oraşului sau să facă excursii în care să deguste vinuri. De asemenea, viaţa de noapte este deosebit de atrăgătoare pentru turişti.

1. Paris, Franţa

Audrey Hepburn spunea odată că "Paris este întotdeauna o idee bună" şi, datorită plimbărilor de-a lungul Senei, numeroaselor săruturi de sub Turnul Eiffel şi celebrului Pont des Arts, acolo unde îndrăgostiţii au agăţat de grilaj mii de "lăcăţele ale dragostei", se află pe primul loc în top.

A.C.C.

Citeşte şi:

În articolul
TOP 10 al celor mai ROMANTICE oraşe din lume! Ghici care e pe primul loc
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Iolanda, decizie neașteptată după plecarea lui Alexandru! Concurenta a găsit o cale să fie alături de el
Emisiuni TV • la 22:22
Iolanda, decizie neașteptată după plecarea lui Alexandru! Concurenta a găsit o cale să fie alături de el
  • Iolanda a luat o decizie neașteptată după plecarea lui Alexandru
  • Concurenta îl vrea din nou alături de ea
Chef Orlando Zaharia a izbucnit! Ce l-a scos din sărite pe juratul de la Chefi la cuțite
Emisiuni TV • la 21:54
Chef Orlando Zaharia a izbucnit! Ce l-a scos din sărite pe juratul de la Chefi la cuțite
  • De ce s-a enervat la culme Chef Orlando Zaharia
  • Juratul a aplicat amuleta
Ce părere are bunica Virginia despre relația dintre Alex și Florina. Neînțelegerile cu concurenta au revoltat-o
Emisiuni TV • la 21:39
Ce părere are bunica Virginia despre relația dintre Alex și Florina. Neînțelegerile cu concurenta au revoltat-o
  • Bunica Virginia a făcut declarații în lacrimi
  • Ce temeri are cu privire la viitorul lui Alex alături de Florina
Bilanț negru după incendiul care a distrus o piață! Un bărbat a murit, iar un o altă persoană a sărit de la etaj
Stiri internationale • la 21:04
Bilanț negru după incendiul care a distrus o piață! Un bărbat a murit, iar un o altă persoană a sărit de la etaj
  • Un bărbat a murit din cauza incendiului din Rusia
  • O altă persoană a sărit de la etaj
Trei zodii protejate de divinitate în luna decembrie 2025. Nativii vor avea noroc pe toate planurile
Horoscop • la 20:57
Trei zodii protejate de divinitate în luna decembrie 2025. Nativii vor avea noroc pe toate planurile
  • Trei zodii sunt norocoasele horoscopului în luna decembrie 2025
  • Cum se schimbă viața lor
Robert Lele, mesaj emoționant pentru Andra Volos înainte de sărbători: "În ciuda greșelilor mele..."
Showbiz intern • la 20:21
Robert Lele, mesaj emoționant pentru Andra Volos înainte de sărbători: "În ciuda greșelilor mele..."
  • Ce mesaj i-a transmis Robert Lele soției
  • Se simte oare vinovat?
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Orașul în care pensionarii trăiesc "ca niște regi" cu doar 1.000 de € pe lună. Clima și preţurile i-au convins
recomandare pe observatornews.ro
Orașul în care pensionarii trăiesc "ca niște regi" cu doar 1.000 de € pe lună. Clima și preţurile i-au convins
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
recomandare pe as.ro
În ce a investit Adrian Ilie primul milion de dolari! Din ce face acum o avere: “E mai bine să nu ştie lumea”
S-au stabilit PRIMELE DE CRĂCIUN. Cine primeşte 1.000 de lei, cine vouchere-cadou!
Romania TV

Bomba momentului. Liderul clanului Corduneanu a fost prins!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Diferenţa dintre ouăle albe şi maro. Care ar avea mai mulţi nutrienţi
recomandare pe playtech.ro

Calcul impozit apartamente şi case pentru diferite suprafeţe din 2026. Formula simplă

Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
recomandare pe redactia.ro

Flavia Grosan a murit. Declaratia HALUCINANTA facuta inainte sa se stinga

ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro

Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO

Volodimir Zelenski se întâlnește cu Emmanuel Macron în Franța, după discuțiile privind acordul de pace între SUA și Ucraina
recomandare pe dailybusiness.ro

După întâlnirea SUA-Ucraina din Florida, atenția se îndreaptă asupra lui Putin

Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
Cine este Nănița, femeia despre care chef Richard Abou Zaki vorbește des pe platourile de filmare. Cum arată aceasta
recomandare pe a1.ro

Close