Homepage » Actualitate » Stiri internationale » Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii! Unul dintre motoare ar fi cedat

Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii! Unul dintre motoare ar fi cedat

Publicat pe 01.07.2019 la 08:59 Actualizat pe 01.07.2019 la 09:09

Un avion bimotor de mici dimensiuni s-a prăbuşit, în această dimineaţă, în statul american Texas, potrivit municipalităţii respective şi a presei de peste ocean.

Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii! Unul dintre motoare ar fi cedat

Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii! Unul dintre motoare ar fi cedat

Captură video

Autorităţile medicale au confirmat, deja, zece decese, după cum a declarat o purtătoare de cuvând a oraşului Addison, situat la periferia Dallasului, punctând că nu au existat supravieţuitori.

A fost deschisă o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care avionul de tip King Air 350 s-a prăbuşit. Din primele informaţii, avionul, care pare să fi fost unul privat, s-ar fi prăbuşit peste un hangar la decolarea de pe un mic aeroport, din cauza unor probleme la unul dintre motoare.

M.C.

În articolul
Tragedie aviatică în Statele Unite ale Americii! Unul dintre motoare ar fi cedat
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mesajul emoționant transmis de Andreea Popescu la o zi după ce s-a reîntâlnit cu copiii ei! Influencerița și-a deschis sufletul
Showbiz intern • la 12:42
Mesajul emoționant transmis de Andreea Popescu la o zi după ce s-a reîntâlnit cu copiii ei! Influencerița și-a deschis sufletul
  • Andreea Popescu, mesaj emoționant după ce și-a revăzut copiii
  • Ce a transmis influencerița
Radu Vâlcan, imagini rare alături de cei trei copii. Cum și-au petrecut vacanța la țară
Showbiz intern • la 12:31
Radu Vâlcan, imagini rare alături de cei trei copii. Cum și-au petrecut vacanța la țară
  • Radu Vâlcan, imagini rare alături de cei trei copii
  • Cum și-au petrecut cei mici vacanța
Gafa monumentală făcută de noul ministru al Transporturilor! Cum a încurcat numele tunelului Momaia cu cel al unui actor celebru
Stiri interne • la 12:07
Gafa monumentală făcută de noul ministru al Transporturilor! Cum a încurcat numele tunelului Momaia cu cel al unui actor celebru
  • Gafa făcută de ministrul Transporturilor, Ștefan Ovidiu Popa
  • Cum a încurcat numele tunelului Momaia
Anamaria Vaida de la Insula Iubirii a ajuns pe masa de operație! La ce intervenție a fost supusă fosta ispită și cum se simte în prezent
Showbiz intern • la 11:30
Anamaria Vaida de la Insula Iubirii a ajuns pe masa de operație! La ce intervenție a fost supusă fosta ispită și cum se simte în prezent
  • Anamaria Vaida de la Insula Iubirii s-a operat
  • Ce intervenție și-a făcut
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un român a împrumutat 7.500 de lei la IFN şi s-a trezit cu o datorie de 68.000 de lei şi poprire
recomandare pe observatornews.ro

Etajele blocului din Rahova s-au prăbuşit în timpul demolării "controlate". "Ziceai că e cutremur"

Bărbat, în stare critică după o ceartă pe locul de parcare. I s-a spart o arteră din creier

Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
recomandare pe as.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Se taie ajutoarele pentru bunicii cu pensii mici. Noul ministru al Muncii a făcut anunţul neaşteptat
Romania TV

Cum arată și cât costă cazarea Ioanei Grama din vacanța din Dolomiți, care a fost un cadou pentru fetița ei. Ea a ales un hotel celebru și a plătit o avere / GALERIE FOTO + VIDEO

Surse: USR l-a angajat pe Dominic Fritz la partid. Ce salariu va încasa
recomandare pe antena3.ro

O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini

Rumen Radev acuză România că a provocat Rusia să lanseze ultimele atacuri cu drone din Marea Neagră

Taxa pe balcoane, explicată: cine plătește impozit dublu și cine poate sta liniștit
recomandare pe Jurnalul.ro
Taxa pe balcoane, explicată: cine plătește impozit dublu și cine poate sta liniștit
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
recomandare pe a1.ro

Close