Homepage » Actualitate » Tren deraiat din cauza viituri! Patru persoane au fost rănite!

Tren deraiat din cauza viituri! Patru persoane au fost rănite!

Publicat pe 29.07.2014 la 21:38 Actualizat pe 29.07.2014 la 22:01

Patru persoane au fost rănite în urma deraierii unui tren al companiei private Regiotrans, în judeţul Argeş, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii (ISU) Argeş. Trenul a deraiat marţi, în zona unui podeţ unde s-a produs o viitură, între staţiile Bascov - Vâlcele.

Purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, a precizat că în tren, care era format din locomotivă şi un vagon, nu se aflau călători, ci doar angajaţi ai companiei feroviare. Cele patru persoane au fost rănite în urma deraierii trenului, victimele fiind preluate de ambulanţe şi transportate la spital, conform mediafax.ro. Echipele de intervenţie s-au deplasat la faţa locului pentru a constata cauzele care au dus la producerea deraierii şi a întreprinde măsurile necesare pentru reluarea circulaţiei.

Râurile Gilort, Lotru şi Olteţ, aflate pe raza a trei judeţe din zona Olteniei, sunt vizate de o avertizare Cod Roşu de inundaţii, emisă, marţi, de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), valabilă până la ora 23.00.

În plus, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o nouă atenţionare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă până la ora 22.00, în opt judeţe. Conform meteorologilor, între orele 10.00 - 22.00, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată la nivel local, îndeosebi în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, precum şi în zonele montane.

A.D.

Citeşte şi:

VIDEO Inundaţiile au făcut prăpăd în ţară! Un bărbat a murit după ce a fost luat de viitură

Urmărește SpyNews pe DiscoverUrmărește SpyNews pe Discover
În articolul
Tren deraiat din cauza viituri! Patru persoane au fost rănite!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cu ce se ocupă iubita lui Mario Fresh. Miruna are o meserie complet diferită
Showbiz intern • la 18:53
Cu ce se ocupă iubita lui Mario Fresh. Miruna are o meserie complet diferită
  • Miruna Gavrilă are o carieră de succes
  • În ce domeniu activează iubita lui Mario Fresh
Andreea Bănică a clacat în fața tuturor! Mesajul care a făcut-o să plângă fără oprire
Emisiuni TV • la 18:31
Andreea Bănică a clacat în fața tuturor! Mesajul care a făcut-o să plângă fără oprire
  • Ce a făcut-o pe Andreea Bănică să plângă
  • Artista nu s-a mai putut abține
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Showbiz intern • la 18:06
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
  • Cine este tiktokerița
  • Ce mesaj a transmis la adresa fostului soț
Christa Pike, femeia condamnată la moarte, a vorbit pentru prima dată după ce a supraviețuit la două injecții letale: ”Mă doare corpul”
Stiri internationale • la 17:59
Christa Pike, femeia condamnată la moarte, a vorbit pentru prima dată după ce a supraviețuit la două injecții letale: ”Mă doare corpul”
  • Christa Pike a dezvăluit că se confruntă cu dureri
  • Femeia a fost externată din spital, după ce a supraviețuit la doup injecții letale
VEZI MAI MULT
Recomandări
A făcut 4 ani de facultate şi a terminat cu 10, dar nu-l angajează nimeni. Ce abilităţi caută acum companiile
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa
Romania TV

Oana Roman nu se mai oprește din slăbit. Apariție de senzație. Rochia aleasă i-a scos în evidență noua siluetă. Toată lumea a întors capul după ea / GALERIE FOTO

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”
recomandare pe antena3.ro

O tânără de 24 de ani, femeie de afaceri, a fost omorâtă de iubitul de 62 de ani, după ce l-a anunțat că îl părăsește

Sydney Sweeney imită o scenă celebră din Home Alone, îmbrăcată sumar, ca să își promoveze noua colecție de lenjerie Syrn de Crăciun

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close