Homepage » Actualitate » Ucis de "mascaţi", în timpul unei misiuni! Detalii şocante

Ucis de "mascaţi", în timpul unei misiuni! Detalii şocante

Publicat pe 20.02.2018 la 17:16 Actualizat pe 20.02.2018 la 17:21

Un bărbat de 57 de ani, din judeţul Argeş, a fost ucis de duba "mascaţilor" de la Poliţie, după ce maşina acestora a derapat şi s-a răsturnat peste pieton.

Insp. pr. Mădălin Zamfir, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş, a declarat, pentru SPYNEWS, că autospeciala Serviciului de Acţiuni Speciale se întorcea de la un eveniment, având viteza adaptată a condiţiile de drum: carosabil acoperit cu un strat gros de zăpadă tasată. Într-o curbă, însă, duba "mascaţilor" a fost scăpată de sub control, a pătruns pe contrasens, a derapat şi a lovit un localnic în vârstă de 57 de ani, răsturnându-se peste el, în şant. "Trei lucrători de poliţie au ridicat autospeciala, iar al patrulea l-a extras pe bărbat de sub maşină. Victima a suferit leziuni severe, însă a fost conştientă tot timpul, până la sosirea ambulanţei. A decedat ulterior, la spital. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală, pentru ucidere din culpă", a declarat, pentru SPYNEWS, purtătorul de cuvânt al IPJ Argeş.

Dacă vrei să fii la curent cu cele mai noi ştiri, te așteptăm și pe Facebook!. Avem şi Instagram.

În articolul
Ucis de "mascaţi", în timpul unei misiuni! Detalii şocante
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Xtra Night Show. Mariana Moculescu, victima unui val de hate. Vedeta mărturisește că lumea este foarte rea cu ea: „N-am văzut în viața mea...” / VIDEO
Emisiuni TV • la 10:07
Xtra Night Show. Mariana Moculescu, victima unui val de hate. Vedeta mărturisește că lumea este foarte rea cu ea: „N-am văzut în viața mea...” / VIDEO
  • Mariana Moculescu a fost victima unui val de hate
  • Ce a mărturisit vedeta
Zodia fericită a lunii mai. Acești nativi vor avea parte de clipe speciale
Horoscop • la 09:55
Zodia fericită a lunii mai. Acești nativi vor avea parte de clipe speciale
  • Zodia fericită
  • Acești nativi vor avea parte de multe surprize în luna mai
Prietenii lui Naomy cer ajutor disperat pentru repatrierea cântăreței! Cunoscuta blondă a murit ieri, la 47 de ani, în urma unui AVC / FOTO
Showbiz intern • la 09:47
Prietenii lui Naomy cer ajutor disperat pentru repatrierea cântăreței! Cunoscuta blondă a murit ieri, la 47 de ani, în urma unui AVC / FOTO
  • Prietenii lui Naomy au nevoie de ajutor pentru repatrierea artistei
  • Ce au transmis amicii regretatei cântărețe
Horoscop sâmbătă, 20 aprilie 2024: Racii se bucură de atenție
Horoscop zilnic • la 09:04
Horoscop sâmbătă, 20 aprilie 2024: Racii se bucură de atenție
  • Horoscopul zilei de sâmbătă, 20 aprilie 2024
  • Ce ne-au pregătit astrele pentru ziua de sâmbătă
  • Vezi cum stai în materie de bani, dragoste, sănătate și noroc
Naomy a murit la doar 47 de ani! Cântăreața transgender a fost în comă, în urma unui AVC
Showbiz intern • la 00:57
Naomy a murit la doar 47 de ani! Cântăreața transgender a fost în comă, în urma unui AVC
  • Naomy a murit la doar 47 de ani!
  • Cântăreața transgender a fost în comă, în urma unui AVC
Alina Sorescu, primele declarații după ce s-a speculat că Alexandru Ciucu și-ar fi ținut ascunsă amanta 11 ani. De ce designerul o consideră vinovată pe fosta soție
Showbiz intern • la 00:14
Alina Sorescu, primele declarații după ce s-a speculat că Alexandru Ciucu și-ar fi ținut ascunsă amanta 11 ani. De ce designerul o consideră vinovată pe fosta soție
  • Alina Sorescu, primele declarații după ce s-a speculat că Alexandru Ciucu și-ar fi ținut ascunsă amanta 11 ani
  • De ce designerul o consideră vinovată pe fosta soție
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Un gigant din Europa își pregătește intrarea pe piața din România. Are aproape 90.000 de angajați
recomandare pe observatornews.ro
Un gigant din Europa își pregătește intrarea pe piața din România. Are aproape 90.000 de angajați
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării „Stăpânului Moldovei”! Totul a fost filmat cu o dronă
recomandare pe as.ro
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării „Stăpânului Moldovei”! Totul a fost filmat cu o dronă
Viaţa bate filumul! Cu cine şi-a refăcut viaţa văduva lui Sergiu Nicolaescu. Este un apropiat al marelui actor şi regizor!
Romania TV

Pune o linguriţă cu zahăr în maşina de spălat. Trucul genial pe care ar trebui să-l ştie toate gospodinele!

Horoscop 20 aprilie 2024. Leii întâlnesc dragostea adevărată, Fecioarele trebuie să lase luxul de o parte
recomandare pe antena3.ro

Orașul din Europa care oficial ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24. Argumentele aduse în Comisia Europeană

Horoscop 19 aprilie 2024. Berbecii rezolvă o problemă din trecut, Leii caută dragostea adevărată

Horoscop 22-28 aprilie 2024 cu Mariana Cojocaru. Zodia care riscă cronicizarea unei afecțiuni de sănătate VIDEO EXCLUSIV
recomandare pe playtech.ro

Cum să elimini mirosurile urâte din pahare. Lichidul minune care le lasă ca noi

Imagini halucinante. O femeie și-a dus unchiul mort la bancă pentru a lua credit
recomandare pe redactia.ro

Cine a fost Costel Corduneanu, interlopul care a luptat pentru România la Jocurile Olimpice. Fostul sportiv a murit din cauza unor probleme la inimă

Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
recomandare pe Ciao.ro
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Manechinul arată fabulos, dar face pușcărie pentru că a mințit că e gravidă!
De ce nu este deschis sicriul lui Costel Corduneanu? Este acoperit cu flori şi drapelul României. Familia vine cu explicaţii – FOTO
recomandare pe bzi.ro

Cât costă sicriul în care a fost depus Costel Corduneanu? Este model american de lux, din lemn masiv – FOTO

Se schimbă complet harta economică a României!
recomandare pe dailybusiness.ro

Se reduce vârsta de pensionare cu 20 de ani pentru acești români!

Limbaj dublu în tabăra progresistă. O caricatură a luptei anticorupție: cu listele pline de candidați „penali”, USR strigă „Hoții! Hoții!”
recomandare pe Jurnalul.ro
Limbaj dublu în tabăra progresistă. O caricatură a luptei anticorupție: cu listele pline de candidați „penali”, USR strigă „Hoții! Hoții!”
Primul mesaj al Mariei Roman, după ce soțul său a fost dat dispărut. Ce noi detalii a dat fosta concurentă de la Mireasa
recomandare pe a1.ro

Close