Un elev de clasa a VIII-a din Bacău a murit în timp ce se afla la școală! Colegii lui, martori la tragedie
De Patrisia Brătan.
Publicat pe 21.05.2026 la 12:24
Actualizat pe 21.05.2026 la 12:24
Tragedie fără margini într-o școală din Bacău! Un elev de clasa a VIII-a și-a pierdut fulgerător viața chiar sub privirile colegilor săi. Adolescentului i s-ar fi făcut rău cât timp se afla la școală.
- Un elev din Bacău a murit
- Colegii lui au asistat la întreaga scenă cutremurătoare
Un adolescent de clasa a VIII-a a murit după ce i s-ar fi făcut rău în timpul pauzei. Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața băiatului, așa că au constatat decesul.
Tragedie în Bacău
Conducerea școlii a fost cea care a alertat rapid autoritățile, iar oamenii legii demarează o anchetă pentru a stabili ce s-a întâmplat mai exact. Trupul neînsuflețit va fi supus autopsiei pentru a se afla care a fost cauza decesului.
La fața locului au intervenit două ambulanțe cu medic. De asemenea, elevul a fost supus manevrelor de resuscitare, însă fără succes, din păcate. Ulterior s-au deplasat acolo și organele de cercetare criminalistica, urmând ca împrejurările și cauza decesului să fie stabilite de aceștia.
Un alt caz șocant
În 2023, un adolescent de 17 ani s-a stins din viață după ce ar fi consumat mult energizant și ar fi fumat într-o tabără de vară organizată de o universitate din Iași.
Medicii s-au deplasat rapid la fața locului, iar manevrele de resuscitare a durat o oră. În ciuda eforturilor medicilor, tânărul nu a putut fi salvat de la moarte, fiind apoi declarat decedat.



