Homepage » Actualitate » Un fenomen atmosferic rar cândva devine tot mai frecvent: de ce apar tot mai des nori luminiscenţi pe cerul nopţii?

Un fenomen atmosferic rar cândva devine tot mai frecvent: de ce apar tot mai des nori luminiscenţi pe cerul nopţii?

Publicat pe 19.04.2014 la 19:58 Actualizat pe 19.04.2014 la 20:00

Norii care strălucesc argintiu la crepuscul, spre marginea orizontului, numiţi nori noctilucenţi, pot fi văzuţi, de obicei, la la latitudini înalte, spre poli.

Dar în ultimul deceniu oamenii de ştiinţă au observat că aceşti nori sunt tot mai des semnalaţi şi apar la latitudini mai joase. Cercetătorii caută acum să afle explicaţia acestui fenomen. Norii noctuilucenţi sunt norii aflaţi la cea mai mare înălţime în atmosfera Pământului – aproximativ 80 km. Strălucirea lor este dată de faptul că, la această înălţime, ei reflectă lumina Soarelui mult timp după asfinţit. Au fost semnalaţi oficial pentru prima dată în 1885, iar de atunci, cercetările au arătat că pentru formarea lor sunt necesare 3 condiţii: temperaturi foarte scăzute, vapori de apă şi praf meteoritic.

Citeşte întreg articolul pe descopera.ro

D.C.

Citeşte şi:

VIDEO S-a întâmplat în urmă cu puţin timp! A plouat cu grindină de mărimea unui ou de porumbel!

În articolul
Un fenomen atmosferic rar cândva devine tot mai frecvent: de ce apar tot mai des nori luminiscenţi pe cerul nopţii?
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cum a schimbat-o pe Ema Oprișan de la Insula Iubirii divorțul de Răzvan Kovacs. Mesajul care spune totul 
Showbiz intern • la 21:01
Cum a schimbat-o pe Ema Oprișan de la Insula Iubirii divorțul de Răzvan Kovacs. Mesajul care spune totul 
  • Ce a învățat Ema Oprișan după divorțul de Răzvan Kovacs
  • Confesiunea sinceră a fostei concurente de la Insula Iubirii
O fostă concurentă Mireasa s-a reprofilat! A renunțat la meseria de polițistă pentru cea de antrenor de fitness
Emisiuni TV • la 20:36
O fostă concurentă Mireasa s-a reprofilat! A renunțat la meseria de polițistă pentru cea de antrenor de fitness
  • O fostă concurentă Mireasa și-a schimbat profesia
  • Ce a declarat
Delia, moment de sinceritate! Ce i-a cerut artista lui Dumnezeu
Showbiz intern • la 20:32
Delia, moment de sinceritate! Ce i-a cerut artista lui Dumnezeu
  • Ce i-a cerut Delia Matache lui Dumnezeu
  • Artista, moment de sinceritate
Unde a fost văzută Piron Iris Anastasia înainte să fie lovită de tren. Tânăra de 22 de ani a fost găsită moartă
Stiri interne • la 20:15
Unde a fost văzută Piron Iris Anastasia înainte să fie lovită de tren. Tânăra de 22 de ani a fost găsită moartă
  • Unde a fost văzută Piron Iris Anastasia ultima dată
  • Tânăra de 22 de ani, dată dispărută, a murit după ce a fost lovită de tren
VEZI MAI MULT
Recomandări
Sfârşit tragic pentru o fată de 22 de ani din Capitală: dată dispărută prin Ro-Alert, găsită ucisă de tren
recomandare pe observatornews.ro
Sfârşit tragic pentru o fată de 22 de ani din Capitală: dată dispărută prin Ro-Alert, găsită ucisă de tren
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
recomandare pe as.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
ALERTĂ! Accident feroviar șocant, două tramvaie s-au ciocnit violent. S-au făcut acordeon! Sunt 15 victime / VIDEO
Romania TV

Încă o TRAGEDIE în fotbalul românesc, după moartea lui Gabi Mureșan. Un fost jucător al lui Dinamo a făcut infarct! Avea doar 45 de ani!

O femeie a postat pe TikTok un clip în care a spus ce a aflat despre soțul ei. După câteva zile, acesta a ucis-o
recomandare pe antena3.ro

Niște copii italieni aflați în excursie cu școala în Thailanda s-au purtat atât de urât încât ambasada a fost obligată să ceară iertare

Au cumpărat o casă veche și au descoperit o sumă mare de bani ascunsă într-o cutie ruginită, sub scări

Ce pensie primești dacă ai lucrat doar 15 ani. Calcul simplu, pe înțelesul tuturor
recomandare pe playtech.ro

De ce pensie ai nevoie pentru un trai decent în România. Mulţi români nu primesc nici jumătate din bani

Gata! Andreea Popescu e ISTORIE!! Rares Cojoc si-a prezentat noua iubita pe retelele de socializare :O DA, CHIAR EA E!! Nimeni nu se astepta sa...
recomandare pe redactia.ro

Azi, 27 iulie, sarbatoare MARE la crestini. Ce sa faci ca sa iti fie bine

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Ilie Bolojan confirmă blocarea legii salarizării! „Puțin probabil să avem o dezbatere!“
recomandare pe bzi.ro

Condiția pusă de PSD să voteze legea salarizării: „Dacă amendamentele noastre vor fi adoptate, vom vota legea!“

SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

Eolienele din Marea Neagră pot aduce României 27 de miliarde de euro. Guvernul deschide sectorul românesc pentru perimetrele offshore
recomandare pe Jurnalul.ro
Eolienele din Marea Neagră pot aduce României 27 de miliarde de euro. Guvernul deschide sectorul românesc pentru perimetrele offshore
Ispita Mădălina, prima reacție după ce a absentat de la Insula Iubirii - Reuniuni: „Chiar dacă am refuzat…”
recomandare pe a1.ro

Close