Unul dintre membrii clanului Buricea a intrat peste un polițist în casă! Ce a făcut omul legii
De Redactia Spynews.ro.
Publicat pe 22.07.2026 la 20:44
Actualizat pe 22.07.2026 la 21:20
Un eveniment extrem de grav i-a mobilizat pe oamenii legii! Un membru al clanului Buricea ar fi mers acasă la un polițist de investigații criminale. În urma celor întâmplate, autoritățile au deschis o anchetă și fac verificări pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs fapta.
- Acuzații grave la adresa unui membru al clanului Buricea
- Ar fi mers acasă la un polițist
Noi detalii uluitoare au ieșit la iveală din dosarul prin care DIICOT a încercat destructurarea uneia dintre cele mai de temut grupări de crimă organizată din țară, clanul Buricea din Brăila.
În ciuda unui trecut infracțional de o violență extremă, care include crime, tentative de omor și tâlhării, membrii rețelei au fost lăsați în libertate de Tribunalul București.
Mai mult, ancheta scoate la iveală episoade de o sfidare ieșită din comun, inclusiv o "intervenție" a unui membru al clanului la locuința unui ofițer de poliție, ce s-a lăsat cu un apel de urgență la 112, potrivit Gândul.
Cât de gravă este situația, de fapt
Trecutul celor ridicați de procurorii DIICOT și ulterior lăsați liberi de instanță arată că nu este vorba despre simpli delincvenți, ci despre infractori periculoși. Cazierele analizate de anchetatori conțin fapte foarte grave.
Printre aceștia se numără criminali condamnați definitiv, precum Neculai Mocanu zis "Bagnaru" și Florin Dorian Cavaliov zis "Benga", ambii condamnați pentru omor și tâlhărie, dar și Ion Lupașcu zis "Pițigoi", condamnat pentru loviri cauzatoare de moarte.
Lista continuă cu numeroși alți membri cu condamnări sau dosare penale pentru tentativă la omor (Mihai Tudorache zis "Iță", Cristian Mureș zis "Bocciu", Ionuț Mirea zis "Neon", Nicolae Dumitru zis "Nicu Bombardierul", Marian Marius Cernea zis "Para"), precum și infracțiuni de proxenetism, trafic de persoane și cămătărie.
Deși anchetatorii au transmis că cei menționați mai sus pot recurge la acte de violență, judecătorii au avut o altă părere și au decis să-i lase totuși în libertate.
Conversația purtată de un membru al grupării
Probele din dosar, constând în interceptări telefonice, arată modul în care gruparea funcționa ca un serviciu privat de "corecții fizice" la cerere.
„CĂTĂLIN: Aa! Foarte bine! Bă, băiatu’, uite am și eu probleme cu țiganii de lângă mine, de aicea.
MUREȘ: Ce vor?
CĂTĂLIN: Ee… Vor să fie bătuți.
MUREȘ: (n.n. o persoană din proximitatea sa) Cine mă? (n.n. răspunsul lui Mureș) Țiganii ăia de lângă Cătălin.
CĂTĂLIN: Crezi că ai putea să mă rezolvi? Dar nu vreau (n.n. ca) cineva să mă cunoască pe mine.
MUREȘ: Și ce vrei? Să-i batem?
CĂTĂLIN: Da. Zău! Adică pe unul.
MUREȘ: (n.n. o persoană din proximitatea sa) Ăsta e beat, mă?
CĂTĂLIN: Cine?
MUREȘ: Dacă vrei… Dacă vrei, vorbim.
CĂTĂLIN: Da.
MUREȘ: În seara asta, neapărat?”, discutau cei doi interlocutori.
O convorbire purtată de un membru al grupării, Cătălin Ștefan Mureș, la data de 17 ianuarie 2025 arată cum se negociau actele de violență la comanda unor terțe persoane.
„CĂTĂLIN: Nu, nu, nu. Dar nu vreau… El bea la chioșc. Acolo, la Jeni.
MUREȘ: Acuma, e beat acolo?
CĂTĂLIN: Nu, nu. Bea cafea acolo, la chioșc.
MUREȘ: Vorbim și găsim pe cineva și-l rezolvăm. (n.n. o persoană din proximitatea sa) Care țigan, mă? Care din ei că îl iau eu de urechi?
CĂTĂLIN: De lângă mine, mă! Care a făcut reclamație atuncea când mi-a dat amendă.
MUREȘ: Am înțeles. (n.n. o persoană din proximitatea sa) Dar cine l-a bătut azi? Florin l-a luat la bătaie?
CĂTĂLIN: Da, mă. Și m-a băgat și pe mine și pe Florin, aia e la spital, cică.
MUREȘ: (n.n. neinteligibil)
CĂTĂLIN: Și stă. Și aia e la spital, zace. Că, **** mea, i-a șterpelit un pumn. Bag ****-n ei (n.n. neinteligibil) vreau să-i bat, să nu mai comenteze.”ĂTĂLIN: Nu, nu, nu. Dar nu vreau… El bea la chioșc. Acolo, la Jeni.
MUREȘ: Acuma, e beat acolo?
CĂTĂLIN: Nu, nu. Bea cafea acolo, la chioșc.
MUREȘ: Vorbim și găsim pe cineva și-l rezolvăm. (n.n. o persoană din proximitatea sa) Care țigan, mă? Care din ei că îl iau eu de urechi?
CĂTĂLIN: De lângă mine, mă! Care a făcut reclamație atuncea când mi-a dat amendă.
MUREȘ: Am înțeles. (n.n. o persoană din proximitatea sa) Dar cine l-a bătut azi? Florin l-a luat la bătaie?
CĂTĂLIN: Da, mă. Și m-a băgat și pe mine și pe Florin, aia e la spital, cică.
MUREȘ: (n.n. neinteligibil)
CĂTĂLIN: Și stă. Și aia e la spital, zace. Că, **** mea, i-a șterpelit un pumn. Bag ****-n ei (n.n. neinteligibil) vreau să-i bat, să nu mai comenteze”, plănuiau cei doi bărbați, potrivit sursei menționate.
Marian Buricea, unul dintre cei mai temuți foști interlopi
Liderul grupării, Marian Buricea, își construise o notorietate atât de mare în mediul interlop, încât nu mai era nevoie să treacă el însuși la fapte violente, ci doar să ridice tonul.
Într-o înregistrare, acesta se laudă cu influența sa spunând: "io-s Marian Buricea, io nu-s nimeni".
Citește și: Marian Buricea a fost arestat preventiv. Ce se întâmplă cu ceilalți 21 de membri ai clanului


