Homepage » Actualitate » Vacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa

Vacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa

Publicat pe 06.12.2016 la 16:21 Actualizat pe 06.12.2016 la 16:32

Italia e un loc foarte îndrăgit de vedetele din întreaga lume, care vizitează pe ascuns Roma, cum a făcut Zuckerberg, se căsătoresc în ceremonii fastuoase în vile de milioane de euro în apropierea Lacului Como din Lombardia sau merg într-un city break la Milano când e Săptămâna modei, unul dintre cele mai importante evenimente de acest fel din lume. Când spui Italia, te gândești la o mie de motive pentru care ți-ai dori să o vizitezi, iar când spui Milano, te gândești în primul rând la Domul impunător din centrul orașului Milano. Spre deosebire de alte orașe din Italia, Milano amintește de eleganța și puterea financiară a Londrei, Parisului sau a capitalei financiare a Germaniei, Frankfurt.

Cum ajungi în Milano

Când vine vorba despre oferte și miniprețuri, biletele de avion spre Milano sunt printre cele mai accesibile, așa că poți zbura spre capitala Italiei cu doar câteva zeci de euro, nu doar din București, ci și din Cluj-Napoca sau Iași. Spre deosebire de zborurile accesibile și oferta consistentă pentru bilete de avion low-cost spre Milano, hotelurile din Milano sunt ceva mai piperate ca preț, mai ales dacă vrei să rămâi în zona centrală. Dacă vrei să prinzi cele mai bune oferte, poți să alegi un city break la Milano care include cazarea și prețul biletelor de avion, dacă nu vrei să te cazezi la un hotel obscur de la periferie.

Spa și relaxare într-un city break la MilanoVacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa

Foto: Shutterstock.com
În cazul în care zbori spre Milano iarna, ai putea să îți cauți cazare în Milano la un hotel de 3* sau 4*. Cu siguranță, o să te bucuri din plin de tratamentele spa, dar și de câteva ore de relaxare la piscină sau saună. De ce să nu te răsfeți pentru două sau trei zile înainte sau după sărbătorile de iarnă? Spre deosebire de city break-urile de vară, minivacanțele de iarnă ar putea fi mai mult pentru relaxare și deconectare, decât pentru vizitarea tuturor obiectivelor turistice. În plus, iarna vremea nu e întotdeauna favorabilă plimbărilor lungi. Dacă îți cumperi bilete de avion spre Milano, cu siguranță o să poți să te bucuri de unele dintre cele mai luxoase centre spa din Lombardia, să iei cina la restaurante de lux și să mergi

la cumpărături în magazine de lux.

Centrele de wellness și relaxare din Milano sunt foarte numeroase, iar tratamentele de relaxare și înfrumusețare sunt luate foarte în serios. Milano nu e doar capitala modei și a frumuseții din Italia, ci și un district financiar important. Acest lucru înseamnă pe lângă prețurile ridicate din centrul orașului și o doză mai mare de stres pentru locuitorii săi. Cu atât mai bine pentru turiștii care ajung în Milano. Poți profita și tu de serviciile de lux din spa-uri din Milano. Printre cele mai cunoscute centre de relaxare se numără Hammam della Rosa, care păstrează tratamentele tradiționale din băile turcești, și amintește de atmosfera magică din poveștile orientale. La fel de apreciat de localnici e și centrul Glamin Day Spa, unde vei găsi o ofertă care include o varietate foarte mare de masaje și tratamente pentru piele. De asemenea, hotelurile de 4* sau 5* au centre de spa și relaxare, printre acestea pune-ți pe listă Bulgari Hotel Spa și Park Hyatt din Milano.
Și nu trebuie să te rezumi doar la hotelurile din Milano, dacă vrei un sejur potrivit pentru orice vedetă, poți să te uiți pe ofertele pentru hotelurile din zona Lacurilor Como sau Maggiore, stațiuni cunoscute pentru numărul mare de vedete care le vizitează în fiecare an. Pe lângă peisajele absolut magice, mai ales iarna când munții Alpi sunt acoperiți de zăpadă, serviciile din hotelurile de lux sunt perfecte pentru două sau trei zile în care vrei să fii tratat precum un membru al unei case regale. Din Milano, faci mai puțin de o oră până în gara San Giovanni din Como. Ce zici, te-ar tenta?

Excursie de o zi în VenețiaVacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa

Foto: Shutterstock.com
Pleci alături de perechea ta într-un city break la Milano? Atunci trebuie musai să mergeți într-o excursie de o zi până în Veneția, care e doar la două ore distanță de Milano. Prețul biletului de tren poate ajunge și până la 20 de euro, și e bine să îl rezervi din timp, pentru că fluxul de turiști care călătoresc din Milano în Veneția e destul de mare. Bine, dacă ajungi într-un city break de relaxare în Milano iarna s-ar putea să scapi de aglomerație chiar și în Veneția și să te poți plimba, în liniște, alături de perechea ta pe străzile înconjurate de ape din Veneția. Poți să explorezi orașul de pe ape într-o plimbare cu vaporetto, dacă ți se pare că prețul pentru o plimbare cu gondola e prea ridicat – o plimbare cu gondola te ajunge 80-100 euro, pentru două persoane, iar un bilet valabil o oră pentru vaporetto te costă sub 10 euro/ persoană.

Shopping într-un city break de iarnă la Milano

Rareori se întâmplă să ajungi într-un city break la Milano și să nu mergi la shopping. Dacă vrei să profiți cât mai mult de timpul limitat pe care îl ai la destinație, e bine să știi care sunt locurile pe care trebuie să le vânezi când mergi într-un city break la cumpărături.
Milano e destinația dependenților de cumpărături, dar și locul unde o să observi că localnicii sunt foarte eleganți. Inspiră-te și din moda străzii! Pentru cumpărături, mergi în cartierul Brera, unde sunt numeroase magazine, buticuri cochete, dar și magazine de desfacere a unor branduri cunoscute. Dacă vrei să prinzi reducerile de iarnă la magazinele de designer, trebuie să îți rezervi bilete de avion pentru luna ianuarie sau februarie, când în Italia sunt reduceri. Străzile cu magazine de lux sunt Corso Venezia, Buenos Aires, cea mai întinsă stradă de shopping din lume și Via Montenapoleone. Cele mai multe magazine le vei găsi pe Corso Buenos Aires, unde te așteaptă peste 300 de shop-uri înșirate frumos.

La fel ca alte orașe din Europa și America, și în Milano o să găsești outleturi în afara orașului unde poți să îți faci cumpărături pe bani puțini. Ai putea să ajungi la Serravalle Designer Outlet care se află la o oră distanță de Milano dacă vrei să găsești haine de designer ca Versace sau Guess la prețuri de outlet. Oferta e foarte diversă și nu o să regreți că îți treci pe listă și outlet-ul acesta, chiar dacă e în afara orașului.
Dar surpriza foarte plăcută pe care ți-o poate rezerva un city break în Milano când vine vorba de shopping e outletul Armani, deschis în apropierea capitalei modei din Italia. Acolo găsești nu doar piese din colecțiile de anul acesta sau de anul trecut, ci și piese vintage din colecțiile care au fost plimbate pe podiumurile din întreaga lume în urmă cu foarte mulți ani. Ca să ajungi la outletul Armani trebuie să iei trenul de la gara din Milano, să cobori la gara Fino Mornasco, iar de acolo să iei un taxi. Cu mașina personală sau închiriată e mult mai ușor să ajungi acolo, și nu ar trebui să îți ia mai mult de 30 de minute.

Milano Fashion Week la sfârșitul lunii februarie 2017

Vacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa

Foto: Shutterstock.com
Se știe că atunci când spui Miano, îți vine în minte aproape automat și moda din Milano, mai exact Festivalul Modei din Milano, care e unul dintre cele mai importante evenimente de acest fel din lume, alături de Săptămâna modei din New York, Londra sau Paris.
Dacă îți planifici un city break la Milano pentru sfârșitul lunii februarie, mai exact în perioada 22 februarie – 28 februarie 2017, poți să intri la una dintre prezentările de modă. Oricum ar fi, în Milano se dă tonul pentru trendurile anului 2017, și se țin prezentări de modă Moschino, Gucci, Prada sau Bottega Veneta. În nicio altă perioadă a anului, Milano nu e mai plin de fotomodele, designeri celebri, dar și vedete din lumea modei cu care s-ar putea să te întâlnești, din greșeală, pe străzile orașului sau în fața Domului din Milano.

Milano e un oraș elegant în care răsfățul e la mare preț. Poate că nu ai atât de multe obiective turistice de vizitat, dar adevărul e că nici nu ai dispoziția necesară întotdeauna să fugi dintr-un muzeu într-altul. În schimb, în Milano ai putea să mergi la shopping în magazinele cochete din Brera, în outleturile din afara orașului sau pe Corso Buenos Aires, una dintre cele mai aglomerate străzi de shopping din lume. În al doilea rând, atunci când alegi un city break în Milano poți să visezi la o vacanță de relaxare, petrecută în centrele spa din oraș, la masaj și tratamente faciale potrivite vedetelor, ori în băile cu aburi din hammam-uri. Dacă vrei o experiență cu totul inedită, poți să te cazezi la hotelurile de lux din regiunea Como, unde ai parte de cele mai frumoase priveliști cu Munții Alpi încărcați de zăpadă. Acestea sunt doar două moduri în care poți să descoperi partea sofisticată a orașului Milano, care s-ar putea să te surprindă mai mult decât îți imaginezi.

În articolul
Vacanță de vedetă: un city break la Milano pentru shopping și spa
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cine a câștigat imunitatea mare la Asia Express. Valerie Lungu și Alex au folosit Jokerul
Emisiuni TV • la 00:04
Cine a câștigat imunitatea mare la Asia Express. Valerie Lungu și Alex au folosit Jokerul
  • Irina Fodor a anunțat clasamentul la Asia Express
  • Cine a câștigat imunitatea mare și cine a ajuns pe ultimul loc
Raluca Bădulescu și Valerie Lungu s-au certat la Asia Express. De la ce a pornit totul: „Tu chiar vrei să terminăm prost emisiunea asta?”
Emisiuni TV • ieri la 23:35
Raluca Bădulescu și Valerie Lungu s-au certat la Asia Express. De la ce a pornit totul: „Tu chiar vrei să terminăm prost emisiunea asta?”
  • Scandal la Asia Express!
  • Raluca Bădulescu s-a enervat pe Valerie Lungu
Andreea Raicu, imagini rare alături de mama ei. Femeia care i-a dat viață a împlinit 87 de ani
Showbiz intern • ieri la 23:31
Andreea Raicu, imagini rare alături de mama ei. Femeia care i-a dat viață a împlinit 87 de ani
  • Andreea Raicu și-a sărbătorit mama
  • Imagini rare cu cele două
Anca Surdu și fiica ei au fost externate. Portret de familie alături de Denis Alibec
Showbiz intern • ieri la 23:11
Anca Surdu și fiica ei au fost externate. Portret de familie alături de Denis Alibec
  • Soția lui Denis Alibec a fost externată împreună cu fiica lor
  • Imagini înduioșătoare
VEZI MAI MULT
Recomandări
România are zăcăminte uriaşe cu cel mai dorit metal, dar îl ignoră. Este numit "aurul lumii moderne"
recomandare pe observatornews.ro
România are zăcăminte uriaşe cu cel mai dorit metal, dar îl ignoră. Este numit "aurul lumii moderne"
Măririi de pensii după doi ani. Cât vor câştiga cei care primesc 3.000 de lei

Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
recomandare pe as.ro
Soţia lui Helmut Duckadam a aflat de indemnizaţiile de merit şi a răbufnit: „Inadmisibil!”
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Romania TV
Cum arată casa de lux a Danei Budeanu. Așa ceva nu a văzut România! Imagini rare din locuința vedetei, detaliile de amenajare atrag toate privirile
Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație
recomandare pe antena3.ro
Un român a câștigat aproape 200.000 de euro la pariuri după ce a repetat de patru ori aceeași combinație
Momentul în care elevul de 13 ani din Bistrița își atacă profesoara cu cuțitul a fost filmat. Scenele șocante derulate în școală
recomandare pe antena3.ro
Momentul în care elevul de 13 ani din Bistrița își atacă profesoara cu cuțitul a fost filmat. Scenele șocante derulate în școală
Spectacol incendiar la prezentarea Victoria's Secret de la Los Angeles. Kylie Jenner a purtat un sutien de 50.000.000 de dolari
recomandare pe antena3.ro
Spectacol incendiar la prezentarea Victoria's Secret de la Los Angeles. Kylie Jenner a purtat un sutien de 50.000.000 de dolari
Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
recomandare pe Jurnalul.ro
Scoaterea DN-urilor din sate, promisă din nou de PSD
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
recomandare pe a1.ro
Este asistentă medicală în România, dar a ajuns pe podiumul mondial la unul dintre cele mai dure sporturi. Povestea Nadiei
Close