Homepage » Monden » Văduva lui Toma Caragiu îşi aduce aminte cu durere ziua de 4 Martie 1977! "Daca mă asculta mai era în viaţă!"

Văduva lui Toma Caragiu îşi aduce aminte cu durere ziua de 4 Martie 1977! "Daca mă asculta mai era în viaţă!"

Publicat pe 04.03.2015 la 00:02 Actualizat pe 03.03.2015 la 23:28

38 de ani! Atât au trecut de la momentul cumplit al cutremurului din martie 1977, drama națională a României. Atunci, în cumplitele momente în care pământul s-a zdrunciat, și-au pierdut viața mii de oameni. Iar printre aceștia s-a numărat și Toma Caragiu, cel mai mare actor de comedie al României.

Văduva lui Toma Caragiu îşi aduce aminte cu durere ziua de 4 Martie 1977! "Daca mă asculta mai era în viaţă!"

"Pentru mine 4 martie 1977 înseamnă o tragedie care mi-a marcat viaţa, o cotitură în viaţa mea, dar în acelaşi timp o renaştere. O renaştere pentru că am trecut în altă lume şi pentru că evenimentul respectiv m-a marcat atât de mult încât m-am maturizat profund datorită acestei tragedii. A fost pentru mine ca un "catarsis" (n.r. cuvânt grecesc, în care prin suferinţă şi prin durere te înnobilezi, te schimbi din punct de vedere al caracterului şi totodată uman). Zilele astea mă gîndesc că întotdeauna la TOMA, pe care NU îl consider un episod trecut! El este aşa cum spunea el întotdeauna: "Să şti că nu scapi de mine niciodată, nici măcar moartea nu ne va despărţi!", aşa îmi spunea în special după ce ne certam”, ne-a povestit Elena Caragiu, văduva regretatului actor Toma Caragiu.

Mai mult, în această perioadă, ne-a spus soțiua marelui actor, se gândește și mai intens la el. ”Întotdeauna în această săptămână deschid poeziile lui, iar poezia mea favorită spune:
"Iubita mea, îţi mai aduci aminte de mine?
De ştire vreau să îţi dau
Cu un minut înainte de a muri
Şi jertfa mea de o vei înţelege,
De-a pururi umbra mea te va însoţi", asta e poezia de care am ştiut numai cu câteva zile înainte să moară. Este o moarte pe care şi-a presimţit-o într-un mod foarte bizar”, spune femeia, plecată între timp din România, tocmai în Statele Unite ale Americii.
”Pe 1 Martie veneam de la Cluj şi Toma mă aştepta cu un buchet de frezii, florile mele favorite! A fost pentru prima oară, pe 1 Martie 1977 când Toma mi-a adus flori şi, în special, frezii! Toma era atât de ocupat încât nu avea niciodata timp să îmi dea atenţia pe care o aşteptam, dar asta nu este o învinuire pe care i-o aduc pentru că întotdeauna am înţeles că meseria pentru el şi misiunea pe care a avut-o în viaţă, adică să ne aducă bucurie şi zâmbete şi fericire prin arta lui, însemna că trebuie să îl împart întotdeauna cu restul lumii”, își mai amintește, cu lacrimi în ochi, femeia.

Și, pentru că mîine se împlinesc 38 de ani de la dureroasa dispariție a lui Toma Caragiu, Elena respectă tradiția și îi pregătește cele creștinești. ”Mâine voi face o colivă ca deobicei şi stau acasă şi o să îi dăruiesc câteva lacrimi... El este acum într-un loc liniştit! A ştiut că o sa moară, a fost pregătit pentru lucrul ăsta şi din păcate s-a ]mplinit, ca într-o tragedie greacă. Pe 4 Martie 1977 trebuia să mergem în Sinaia să ne întâlnim cu cineva iar la jumătatea drumului şi-a adus aminte că trebuie să se vadă cu cineva, iar eu m-am suparat. Am încercat să nu ne întoarcem în Bucureşti, dar el nu a vrut! Era foarte nervos, l-am oprit în faţa casei şi l-am văzut cum se uita după mine cu un aer foarte jalnic şi am bănuit că îi pare rău că m-a forţat să întorc şi că, ca de obicei trebuia să merg singură, fără el, peste tot. Am dat cu spatele, m-am oprit lângă el şi l-am întrebat dacă vrea să rămân cu el şi ultimele cuvinte pe care mi le-a spus vreodată au fost: "Du-te! Du-te singură! Du-te, du-te!". Am încercat să îl sun pe urmă, la ora 21.00 şi probabil dacă răspundea la telefon s-ar fi salvat, dar el era fugit din apartament. Daca mă asculta mai era în viaţă!”, mai spune Elena Caragiu.

Pe 4 martie 1977, într-o seară de vineri, un seism de 7,2 grade pe scara Richter, cu epicentrul în Vrancea, a zguduit întreaga ţară. Drama s-a petrecut la ora 21:22, acesta fiind, de altfel, momentul care a marcat unul dintre cele mai negre episoade din istoria României. În doar 56 de secunde, 1.578 de oameni au murit, iar alţi 11.000 au fost răniţi, cei mai mulţi în Bucureşti, dat fiind gradul înalt de urbanizare. De altfel şi pagubele produse de seism în Capitală au avut ponderea cea mai mare, pierderile economice fiind estimate la nu mai puţin de două miliarde de dolari. Pentru salvarea celor vii, încă prinşi sub dărâmături, autorităţile comuniste au mobilizat 30.000 de militari şi pompieri. Misiunea acestora a fost îngreunată de pana de curent generată de seism, dar şi de panica generală. De-a lungul timpului, în România a fost lovită de mai multe cutremure de intensitate mare. Astfel, pe 26 octombrie 1802 a avut loc un cutremur cu o magnitudinea 7,9. Cronicile bisericeşti spun că atunci s-a rupt turnul Colţea. Un seism la fel de tragic, care a lăsat în urmă mii de victime, a fost cel din 10 noiembrie 1940. În trei minute, peste 1.000 de oameni au murit şi alte 4.000 au fost rănite. Au urmat cutremurele din 1986, 1990 şi 2004, cu magnitudini de 6-7 grade pe scara Richter. Specialiştii spun că România este afectată episodic de cutremure cu epicentrul în Vrancea. Astfel, o dată la un secol au loc două-trei evenimente seismice de 7 - 7,5 grade.