Homepage » Actualitate » VESTE-BOMBĂ! Klaus Iohannis a fost la un pas de moarte

VESTE-BOMBĂ! Klaus Iohannis a fost la un pas de moarte

Publicat pe 19.11.2014 la 10:00 Actualizat pe 19.11.2014 la 10:14

Preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost la un pas de moarte în urmă cu câţiva ani, când a vizitat casa bunicilor săi din comuna Bradu.

Klaus Iohannis a vrut să-ţi amintească de locurile în care a copilarit, aşa că s-a întors în satul Bradu, judeţul Sibiu, acolo unde au trăit bunicii din partea mamei. Se pare că aceştia au plecat din România încă de la începutul anilor ’90, dar Iohannis a avut mereu o afinitate faţă de aceste locuri.

Noul preşedinte al României a rămas la casa bunicilor şi a rememorat copilăria prin activităţi pe care le practica cu plăcere atunci când era mic. Din păcate, în momentul în care a încercat să scoată apă din fântâna din curte, a făcut o mişcare greşită şi a scăpat mânerul coarbei, care sub greutatea găleţii cu apă, l-a lovit direct în cap.

„Ne-am speriat toţi, am crezut că nu se mai ridică de jos. A zăcut câteva minute leşinat. Am vrut să chemăm salvarea, însă când să formam numărul a deschis ochii şi s-a ridicat de jos. Nu credeam că e atât de puternic şi de rezistent. Daca era altul, putea să fie mort”, a povestit un vecin din Bradu, într-un documentar difuzat la digi24.ro.

A.B.

Foto: Facebook

Citeşte şi:

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Cine este Klaus Iohannis? Totul despre noul preşedinte al României

Iohannis, prima declaraţie oficială: "Dragi români, vă mulţumesc! Am nevoie de voi, pentru că România noastră începe acum!"

În articolul
VESTE-BOMBĂ! Klaus Iohannis a fost la un pas de moarte
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Armin Nicoară și Claudia Puican își mai doresc un copil: "Cât de repede" Nu exclud ideea de a înfia
Emisiuni TV • la 14:02
Armin Nicoară și Claudia Puican își mai doresc un copil: "Cât de repede" Nu exclud ideea de a înfia
  • Armin Nicoară și Claudia Puican își doresc să devină părinți din nou
  • Nu exclud ideea de a înfia un copil
(P) Descoperă moduri interesante de a crea ținute elegante cu ghete cu platforma
Beauty & Lifestyle • la 13:54
(P) Descoperă moduri interesante de a crea ținute elegante cu ghete cu platforma
  • Cum să creezi ținute elegante cu ghete cu platformă
  • Moduri inedite de a face styling
Care este semnificația numelui Andreea. De unde provine și ce înseamnă
Beauty & Lifestyle • la 13:40
Care este semnificația numelui Andreea. De unde provine și ce înseamnă
  • Care este semnificația numelui Andreea
  • De unde provine acesta
Sportivi români, interziși în Mexic. Echipa calificată la Mondialul de Pescuit din Caiac, supusă la mai multe umilințe
Stiri internationale • la 13:08
Sportivi români, interziși în Mexic. Echipa calificată la Mondialul de Pescuit din Caiac, supusă la mai multe umilințe
  • Sportivi români, expulzați din Mexic
  • Care este motivul pentru care au fost umiliți în aeroport
Prima reacție a lui Iustin Petrescu după ce a câștigat procesul cu Marilu Dobrescu. Influencerița, obligată să șteargă clipurile defăimătoare la adresa fostului iubit
Emisiuni TV • la 13:06
Prima reacție a lui Iustin Petrescu după ce a câștigat procesul cu Marilu Dobrescu. Influencerița, obligată să șteargă clipurile defăimătoare la adresa fostului iubit
  • Iustin Petrescu, victorie în instanță
  • Marilu Dobrescu trebuie să șteargă clipurile defăimătoare
  • Ce declarații a făcut influencerul
Sărbătoare mare în familia Claudiei Pătrășcanu! Fiul cel mare, Gabriel, a împlinit 11 ani
Showbiz intern • la 12:09
Sărbătoare mare în familia Claudiei Pătrășcanu! Fiul cel mare, Gabriel, a împlinit 11 ani
  • Fiul cel mare al Claudiei Pătrășcanu, Gabriel, a împlinit 11 ani
  • Ce mesaj a transmis artista
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Meseriile fără studii superioare unde poţi câştiga 8.100 €. Ţara europeană care caută 85.000 de muncitori
recomandare pe observatornews.ro
Meseriile fără studii superioare unde poţi câştiga 8.100 €. Ţara europeană care caută 85.000 de muncitori
Cum a reacționat soția lui Gabi Tamaș după succesul din Asia Express. Mesajul Ioanei după finală
recomandare pe as.ro
Cum a reacționat soția lui Gabi Tamaș după succesul din Asia Express. Mesajul Ioanei după finală
BOMBA ZILEI în politică! DEMITEREA MOMENTULUI! Toate declarațiile controversate i-au pus capac!
Romania TV

Tragedie fără margini! Bogdan, un soldat român, a murit în războiul din Ucraina! Și-a dat viața pentru pace!

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Ai voie să pui panouri fotovoltaice pe balcon: cât costă şi ce economii faci la facturi
recomandare pe playtech.ro

De ce acte ai nevoie pentru recalcularea pensiei dacă ai schimbat cartea de muncă sau firma a fost desființată

Flavia Grosan a murit. Declaratia HALUCINANTA facuta inainte sa se stinga
recomandare pe redactia.ro

Nimeni nu e fără de păcat! Vedetele din România care ţin postul Crăciunului pentru iertare
recomandare pe Ciao.ro
Nimeni nu e fără de păcat! Vedetele din România care ţin postul Crăciunului pentru iertare
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Andra Gogan și-a văzut visul cu ochii: Videoclipul alături de Shakira a devenit viral!
recomandare pe bzi.ro

Un medic legist aruncă bomba după moartea Ștefaniei Szabo: „Au cam început să se «aboneze» la farmaciile spitalelor!“

Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
recomandare pe dailybusiness.ro

Dronă militară căzută în județul Tulcea, la 5 kilometri de granița cu Ucraina. Armata nu a putut ridica avioanele din cauza vremii

Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
Surorile Kessler, artiste de renume, au murit prin sinucidere asistată! Este doliu în lumea muzicii
recomandare pe a1.ro

Close