Homepage » Actualitate » Victor Slav are probleme! Cum a ajuns prezentatorul în faţa judecătorilor!

Victor Slav are probleme! Cum a ajuns prezentatorul în faţa judecătorilor!

Publicat pe 23.10.2015 la 23:59 Actualizat pe 23.10.2015 la 23:59

Fostul manechin pare a avea ceva dificultăţi financiare. Un semn, ar putea spune gurile rele, că afacerile nu îi merg chiar ca pe roate.

Fostul manechin pare a avea ceva dificultăţi financiare. Un semn, ar putea spune gurile rele, că afacerile nu îi merg chiar ca pe roate.
Victor Slav a dat în judecată una dintre cele mai cunoscute bănci din România, nemulţumit de condiţiile oferite de instituţia financiară. La mijloc ar fi un credit în franci elveţieni pe care Slav l-a luat pe vremea când era încă cuplat cu Anda Adam. Cum valoarea francului a crescut foarte mult, Slav a dat în judecată banca pentru anularea unor clauze pe care le consideră abuzive. Un semn, poate, că afacerile nu îi mai merg chiar atât de bine. Potrivit surselor noastre, la termenul de ieri al procesului, primul de altfel, fostul prezentator al rubricii "Meteo" nu a fost prezent în sala de judecată.
Victor Slav are probleme! Cum a ajuns prezentatorul în faţa judecătorilor!
S-a împăcat cu Bianca Drăguşanu
La începutul verii, după o lungă perioadă în care relaţia dintre ei a fost extrem de rece, presa mondenă anunţa o posibilă împăcare în Victor Slav şi Bianca Drăguşanu. "Ei s-au iubit mereu, nu a existat o zi în care să nu-şi vorbească. Atât Victor, cât şi Bianca nu pot rezista fără să ştie unul de celălalt. Măi, când există o iubire ca a lor, treci peste orice, nu contează ce e în jur. Aşa s-a întâmplat şi în cazul lor. S-au gândit cât s-au gândit, s-au tatonat, iar în final au rămas tot împreună. De data asta vor ca această relaţie să fie doar pentru ei, să nu mai discute despre ce fac", declara o sursă din anturajul lui Victor Slav, pentru Spynews.ro.
Citeşte şi
EXCLUSIV! Cream pierde copilul! Scenariu de coşmar pentru artista acuzată că şi-a răpit băieţelul
Nu a scăpat de facturi nici după moarte! Fraţii Victor şi Giovani Becali, umilinţe maxime
În articolul
Victor Slav are probleme! Cum a ajuns prezentatorul în faţa judecătorilor!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Leonard Miron lucrează pentru guvernul din Marea Britanie. De ce a fost nevoit să își schimbe numele
Emisiuni TV • la 00:21
Leonard Miron lucrează pentru guvernul din Marea Britanie. De ce a fost nevoit să își schimbe numele
  • Leonard Miron a dezvăluit ce schimbări a făcut în carieră
  • Ce funcție ocupă la stat, în Marea Britanie
Ioana Năstase a făcut primele declarații după procesul de divorț! Ce s-a întâmplat în sala de judecată: ”Nu mi-aș fi dorit niciodată”
Emisiuni TV • ieri la 23:49
Ioana Năstase a făcut primele declarații după procesul de divorț! Ce s-a întâmplat în sala de judecată: ”Nu mi-aș fi dorit niciodată”
  • Cine a însoțit-o pe Ioana Năstase la procesul de divorț
  • Soția jucătorului de tenis regretă că a ajuns în pragul despărțirii
Un urs a fost surprins în centrul Hunedoarei! Autoritățile au emis RO-Alert
Stiri interne • ieri la 23:46
Un urs a fost surprins în centrul Hunedoarei! Autoritățile au emis RO-Alert
  • Urs văzut în Hunedoara
  • Animalul sălbatic umbla hoinar pe stradă
Andreea Ibacka, primul interviu după divorțul de Cabral! Vedeta a vorbit despre familie, carieră și studii
Emisiuni TV • ieri la 23:24
Andreea Ibacka, primul interviu după divorțul de Cabral! Vedeta a vorbit despre familie, carieră și studii
  • Andreea Ibacka a trecut printr-o schimbare radicală în acest an
  • Cum a trecut peste momentele dificile
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zona care aduce 3% la PIB, aproape de a se bloca definitiv. 150.000 de angajaţi produc 10 miliarde de euro
recomandare pe observatornews.ro
Zona care aduce 3% la PIB, aproape de a se bloca definitiv. 150.000 de angajaţi produc 10 miliarde de euro
Câţi bani cere pe şedinţă profesorul care a făcut 100.000 de euro pe an din meditaţii
recomandare pe observatornews.ro
Câţi bani cere pe şedinţă profesorul care a făcut 100.000 de euro pe an din meditaţii
Finlanda caută voluntari pentru îngrijirea câinilor husky. Oferă cazare şi salariu
recomandare pe observatornews.ro
Finlanda caută voluntari pentru îngrijirea câinilor husky. Oferă cazare şi salariu
Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
recomandare pe as.ro
Ion Țiriac, acord cu SRI. Va primi 17 milioane de lei
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Romania TV
Diana Șoșoacă a slăbit 20 de kilograme. Ce dietă a ținut șefa SOS. Ea a dezvăluit tot ce mănâncă pas cu pas: Regim disociat și multă iubire
Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Romania TV
Răsturnare de situație! FOTOGRAFIA care arată că DOI OAMENI o bagă în valiză pe Valentina, tânăra de 28 de ani găsită în Olt. Niciunul dintre ei nu ar fi Vlad Băltățeanu!
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
recomandare pe antena3.ro
Niște bancnote vechi care au ajuns într-un magazin second-hand s-au dovedit a fi extrem de rare și s-au vândut cu 100.000 de euro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
recomandare pe antena3.ro
O doctoriță din Alexandria care s-a urcat beată la volan a făcut accident. Se grăbea pentru că intra în gardă la Urgențe
Există o lume ascunsă în spatele Marelui Bazar din Istanbul, care a rămas neschimbată de secole
recomandare pe antena3.ro
Există o lume ascunsă în spatele Marelui Bazar din Istanbul, care a rămas neschimbată de secole
La Veneția, pe banii CCR. Judecătoarea Laura Scântei a decontat și o barcă-taxi
recomandare pe Jurnalul.ro
La Veneția, pe banii CCR. Judecătoarea Laura Scântei a decontat și o barcă-taxi
Bianca Iotu spune de ce a ales să facă dragoste la Insula Iubirii: „N-am suferit, n-am plâns, nu mi-a părut rău după”
recomandare pe a1.ro
Bianca Iotu spune de ce a ales să facă dragoste la Insula Iubirii: „N-am suferit, n-am plâns, nu mi-a părut rău după”
Close