Homepage » Video » VIDEO / Cât de multe haine poţi pune într-un bagaj mic? Îţi arătăm noi! Mult mai multe decât credeai

VIDEO / Cât de multe haine poţi pune într-un bagaj mic? Îţi arătăm noi! Mult mai multe decât credeai

Publicat pe 16.10.2014 la 11:53 Actualizat pe 16.10.2014 la 12:00

Atunci când plecăm în vacanţă, cu siguranţă că vrem să avem cu noi tot ce ne trebuie oriunde ne-am afla. Ideal este ca în acelaşi timp să nu cărăm după noi prea multe bagaje. Din următorul clip putem învăţa foarte simplu cum putem împacheta cât mai multe haine, într-o valiză cât mai mică.

În imagini se poate observa că valiza care este destinată pentru vacanţă este destul de mică, în comparaţie cu numărul de haine alese. La prima vedere pare imposibil să pui atât de multe haine într-un bagaj atât de mic, însă, dacă sunt aranjate într-un mod eficient, pot ocupa foarte puţin spaţiu.

Astfel, o mulţime de tricouri, cămăşi, hanorace, cel puţin trei perechi de pantaloni, o pereche de adidaşi, o pereche de papuci, prosoape, toate pot încăpea într-un bagaj relativ mic, vor fi mai uşor de transportat şi de depozitat.

Aşadar, dacă vă pregătiţi să plecaţi într-o vacanţă, excursie în scop de relaxare sau de servciu pentru o perioadă mai lungă, acest tutorial vă va fi de mare folos.

Sursa foto: Captură Youtube

M. T.

Citeşte şi:

VIDEO / Cum se curăţă o rodie în doar 10 secunde

VIDEO PRACTIC / Cum să te legi rapid şi corect la şireturi, în doar câteva secunde

În articolul
Cât de multe haine poţi pune într-un bagaj mic? Îţi arătăm noi! Mult mai multe decât credeai
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Mama Andreei Popescu a reacționat după ce fiica ei a confirmat divorțul. Ce i-a transmis femeia fostului ginere, Rareș Cojoc
Showbiz intern • la 22:46
Mama Andreei Popescu a reacționat după ce fiica ei a confirmat divorțul. Ce i-a transmis femeia fostului ginere, Rareș Cojoc
  • Ce i-a spus mama Andreei Popescu lui Rareș Cojoc după ce fiica ei a confirmat divorțul
  • Mesajul transnmis de femeie pentru fostul ginere
Ce spune fosta iubită a lui Vlad Pascu, Rebeca Lăzărescu, despre momentul în care l-a cunoscut. Ce întrebări și-a pus
Showbiz intern • la 22:18
Ce spune fosta iubită a lui Vlad Pascu, Rebeca Lăzărescu, despre momentul în care l-a cunoscut. Ce întrebări și-a pus
  • Care a fost prima impresie a Rebecăi Lăzărescu despre Vlad Pascu
  • Ce întrebări și-a pus
De ce au divorțat, de fapt, Andreea Popescu și Rareș Cojoc. Bruneta a spus cum și când s-a produs ruptura
Showbiz intern • la 22:04
De ce au divorțat, de fapt, Andreea Popescu și Rareș Cojoc. Bruneta a spus cum și când s-a produs ruptura
  • Andreea Popescu spune adevărul despre divorțul de Rareș Cojoc
  • Când, cum și de ce s-a produs ruptura
Liviu Vârciu a răbufnit, după ce a fost dat jos din taxi de șofer! Prezentatorul îi pusese o simplă întrebare: “I-am vorbit frumos”
Showbiz intern • la 21:59

  • Moment tensionat pentru Liviu Vârciu în taxi
  • Prezentatorul povestește ce s-a întâmplat și de ce a fost coborât din mașină
Iuliei Albu îi place să trăiasca periculos! Care este motivul pentru care a slăbit
Showbiz intern • la 21:59
Iuliei Albu îi place să trăiasca periculos! Care este motivul pentru care a slăbit
  • Vedeta a locuit un an de zile într-un șantier
  • Iulia Albu, interviu savuros
Fratele Cristinei Pucean, aniversare în lacrimi | Nu mai are nicio speranță
Stiri interne • la 21:58
Fratele Cristinei Pucean, aniversare în lacrimi | Nu mai are nicio speranță
  • Fratele dansatoarei Cristina Pucean împlinește 36 de ani în pușcărie
  • El a făcut mai multe cereri, sperând că va fi lăsat acasă, măcar de ziua lui
  • Dan Florin Pucean nu mai are nicio speranță, după respingerea solicitărilor
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
recomandare pe observatornews.ro
Noi descoperiri grave pe plaje, după cazul rezervorului de gaz îngropat
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
recomandare pe as.ro
A fost cel mai bogat român, dar şi-a risipit averea fabuloasă. Cine e femeia care “l-a curăţat” de bani
Un nou val de aer polar atacă România. Perturbaţia ciclonică vine cu o inversiune termică, avertizează ANM
Romania TV

Termen limită pentru românii care nu și-au plătit încă impozitele. Cât plătesc în plus cei care depășesc deadline-ul

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

De ce s-au auzit bubuituri în zona de sud a țării. Românii au sunat speriați la 112, crezând că a început războiul
recomandare pe playtech.ro

Sunt sau nu vopsiţi puii galbeni din comerţ? Explicaţiile producătorilor şi ale unui profesor universitar

Doliu în lumea muzicii din România. A murit unul dintre liderii trupei Holograf
recomandare pe redactia.ro

Propunerea lui Zelenski pentru România. De ce a venit, de fapt, președintele ucrainean la București

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Kelemen Hunor a lămurit totul: Norma de hrană pentru bugetari ar putea fi eliminată!
recomandare pe bzi.ro

Cum a slăbit Andra Măruță! Aceasta este dieta cu care a dat jos kilogramele

CCR: Pensiile speciale ale magistraților vor fi reduse
recomandare pe dailybusiness.ro

Taxele universitare cresc cu până la 80%. Studenții ASE și UBB vor plăti peste 10.000 de lei la anumite programe

Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
recomandare pe Jurnalul.ro
Guvernul a mai încălcat o dată legea, cu interimatul la Educație
Gabriela Cristea a slăbit 30 kilograme. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
recomandare pe a1.ro

Close