VIDEO / Ce au găsit „mascaţii” în casele unor proxeneţi celebri!
Publicat pe 25.10.2017 la 14:28 Actualizat pe 25.10.2017 la 14:32
Doi proxeneţi care au dus în Spania mai multe tinere şi le-au obligat să se prostitueze au fost reţinuţi, ieri, de procurori, în timpul percheziţiilor descoperindu-se un adevărat arsenal.
Doi proxeneţi care au dus în Spania mai multe tinere şi le-au obligat să se prostitueze au fost reţinuţi, ieri, de procurori, în timpul percheziţiilor descoperindu-se un adevărat arsenal.
Ieri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a "peştilor” Mihai Cristinel Stoian şi Valentin Rotaru, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism. "În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, inculpaţii Stoian Mihai Cristinel şi Rotaru Valentin au aderat la un grup infracţional organizat, profilat pe săvârşirea de infracţiuni de proxenetism şi trafic de persoane, aceştia avand rol de racolare, determinare la practicarea prostitutiei si supraveghere a tinerelor care practicau prostituţia pe teritoriul Spaniei, în folosul membrilor grupului infractional. La data de 24.10.2017 procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești au efectuat 8 percheziții domiciliare pe raza județelor Prahova și Giurgiu ocazie cu care au fost găsite şi ridicate multe sisteme informatice și înscrisuri ce prezintă relevanță probatorie în cauză, telefoane mobile, două pistoale cu aer comprimat, de tip air soft și un pistol cu gaz, deținut fără autorizație", a precizat DIICOT.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina de Facebook. Avem și Instagram. Ne poți da follow aici!