Homepage » Paparazzi » VIDEO / Lacrimi şi durere, printre flori, la slujba de înmormântare a Bambinei!

VIDEO / Lacrimi şi durere, printre flori, la slujba de înmormântare a Bambinei!

Publicat pe 02.11.2014 la 14:18 Actualizat pe 02.11.2014 la 15:21

Niculina Georgescu, cunoscută ca Bambina, este condusă astăzi pe ultimul drum. "Regina florăreselor" a fost dusă în biserică unde i s-au citit rugăciuni pentru ca sufletul să-şi găsească drumul spre lumea cealaltă.

Lume multă a venit la înmormântarea "Reginei florăreselor". Niculina Georgescu a fost plânsă de familie şi apropiaţi care nu s-au dezlipit de la căpătâiul ei, nici în biserică. Îmbrăcaţi în negru, cu sufletele îndoliate, membrii familiei i-au ţinut aprinse lumânări, în timp ce preoţii i-au închinat cântări bisericeşti care să-i ajute sufletul să găsească drumul către Împărăţia Cerurilor.

Regina florăreselor, cea cunoscută drept Bambina, a murit joi dimineaţă, în chinuri groaznice. De câteva săptămâni, "regina" din Piaţa George Coşbuc era internată în spital şi a preferat să moară decât să i se amputeze piciorul. Cea mai bogată florăreasă din Bucureşti suferea de diabet, iar de ceva timp dializa şi cangrena de la picior o chinuiau groaznic.

D.C.

Citeşte şi:

Socrul lui Pepe, Nelu Pastramă, prezent la înmormântarea celei mai bogate florărese din Capitală!

VIDEO / Adi Minune a cântat la priveghiul florăresei Bambina! Vezi ce coroană specială de flori i-a adus

În articolul
VIDEO / Lacrimi şi durere, printre flori, la slujba de înmormântare a Bambinei!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Leo de la Roșiori și soția, vacanță într-un loc de vis. Unde au plecat manelistul și Denisa Mardale
Showbiz intern • la 11:56
Leo de la Roșiori și soția, vacanță într-un loc de vis. Unde au plecat manelistul și Denisa Mardale
  • Leo de la Roșiori și soția au plecat în vacanță
  • Imagini superbe cu cei doi
Artificiile și petardele, interzise în București. Când ar putea intra în vigoare această măsură
Stiri interne • la 11:53
Artificiile și petardele, interzise în București. Când ar putea intra în vigoare această măsură
  • Artificiile și petardele, interzise în București
  • De ce a fost luată în calcul această măsură
Teo de la Insula Iubirii, lux și opulență în vacanța din Brazilia. Cum se răsfață ispita supremă
Showbiz intern • la 11:37
Teo de la Insula Iubirii, lux și opulență în vacanța din Brazilia. Cum se răsfață ispita supremă
  • Cum își petrece Teo, ispita supremă de la Insula Iubirii, vacanța în Brazilia
  • Lux, opulență și relaxare totală
Ramona Olaru, amenințată cu moartea de mai mulți bărbați: „Pe unde te prind...”
Showbiz intern • la 11:08
Ramona Olaru, amenințată cu moartea de mai mulți bărbați: „Pe unde te prind...”
  • Ramona Olaru a primit amenințări cu moartea
  • Ce i-a supărat pe cei care au recurs la un astfel de gest
Bogdan Mocanu și iubita lui, Iasmina, s-au despărțit, din nou! Ce i-a dat de gol că s-au separat
Showbiz intern • la 10:57
Bogdan Mocanu și iubita lui, Iasmina, s-au despărțit, din nou! Ce i-a dat de gol că s-au separat
  • Bogdan Mocanu și iubita lui s-au despărțit, din nou
  • Cei doi au mai fost separați și acum câteva luni
Ultima postare făcută de Jasmina, tânăra care a murit pe loc în accidentul provocat de prietena ei, în București. Ce mesaj publicase 
Stiri interne • la 10:49
Ultima postare făcută de Jasmina, tânăra care a murit pe loc în accidentul provocat de prietena ei, în București. Ce mesaj publicase 
  • Mesajul emoționant al Jasminei înainte de a muri în accidentul provocat de prietena ei
  • Ce a postat tânăra în vârstă de 20 de ani
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Germania are un plan secret în caz de război cu Rusia: 800.000 de militari NATO trimişi pe frontul de est
recomandare pe observatornews.ro
Germania are un plan secret în caz de război cu Rusia: 800.000 de militari NATO trimişi pe frontul de est
Mayssa Pessoa şi detaliile cutremurătoare despre lupta crâncenă cu depresia! “Am crezut că o să mor!”
recomandare pe as.ro
Mayssa Pessoa şi detaliile cutremurătoare despre lupta crâncenă cu depresia! “Am crezut că o să mor!”
Imagini terifiante cu cel mai mare incendiu din ultima perioadă! Ard trei blocuri de 35 de etaje / VIDEO și FOTO înfricoșătoare!
Romania TV

Cine e nora lui Tudorel Toader. Ea a fost înșelată de Alexandru Toader cu două studente repetente. Cei doi au făcut nuntă cu 600 de invitați acum 7 ani

Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro

O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport

Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama

Cum se recalculează pensia pentru cei care au lucrat în condiții deosebite și speciale
recomandare pe playtech.ro

Tabel amenzi pentru viteză în Franţa. Câţi bani scoţi din buzunar dacă apeşi prea mult pedala de acceleraţie

Flavia Grosan a murit. Declaratia HALUCINANTA facuta inainte sa se stinga
recomandare pe redactia.ro

Nimeni nu e fără de păcat! Vedetele din România care ţin postul Crăciunului pentru iertare
recomandare pe Ciao.ro
Nimeni nu e fără de păcat! Vedetele din România care ţin postul Crăciunului pentru iertare
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Andra Gogan și-a văzut visul cu ochii: Videoclipul alături de Shakira a devenit viral!
recomandare pe bzi.ro

Un medic legist aruncă bomba după moartea Ștefaniei Szabo: „Au cam început să se «aboneze» la farmaciile spitalelor!“

Propaganda comunistă prinde pe TikTok. 130 de milioane de vizualizări din doar 200 de postări
recomandare pe dailybusiness.ro

Incendiu la un depozit de muniție în Dâmbovița. 25 de persoane evacuate

Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop săptămânal, 17–23 noiembrie 2025: Perioada marilor revelații!
Chef Roxana Blenche este însărcinată! Celebrul bucătar de la Hello Chef va deveni mamă pentru a doua oară
recomandare pe a1.ro

Close