Homepage » Monden » VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată

VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată

Publicat pe 14.06.2015 la 17:52 Actualizat pe 14.06.2015 la 18:29

Toată lumea îl cunoaşte şi îl îndrăgeşte pe Nea Mărin, iar faptul că este atât de dur cu vedetele cu care lucrează la emisiunea pe care o prezintă, face parte din farmecul lui personal. Chiar dacă şi-a făcut o imagine de "călău", Nea Mărin este defapt un sensibil, iar familia lui este cea care reuşeşte de fiecare dată să îi smulgă câte o lacrimă dansatorului de folclor.

Prezent în cadrul unui eveniment cu ansamblul său, Nea Mărin a trăit prin cele mai mari emoţii din viaţa lui. Chiar dacă este familiarizat cu scena, „călăul” vedetelor nu s-a putut abţine şi a dat frâu liber emoţiilor pe care le-a avut pentru nepoţica sa Ana, în vârstă de cinci ani, care a susţinut primul ei recital de muzică populară.

VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată
Aflată în mijlocul horei, Ana a dat dovadă de profesionalism, şi a cântat fără nicio emoţie, ca şi cum nu s-ar fi aflat la primul spectacol de acest gen din viaţa ei. Nu putem spune acelaşi lucru şi despre celebrul ei bunic, care nu a avut niciun moment de linişte în timpul în care nepoata lui a cântat.

VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată
Nea Mărin a fost surprins în mulţimea care o urmărea cu interes pe Ana, în timp ce o aplauda, şi parcă încerca să facă tot posibilul pentru a-i alunga nepoatei emoţiile, dar se pare că cel care avea nevoie să se descarce era chiar el.
Pe Nea Mărin îl puteţi urmări în fiecare luni și marți, de la 20:30, la emisiunea „Poftiți pe la noi!”, difuzată de Antena 1.

Citeşte şi:

Nea Mărin a mărturisit de ce s-a îmbolnăvit! Remediul miraculos care l-a ajutat să se vindece

VIDEO / Nuiaua lui nea Mărin intră în acţiune! Răzvan şi Dani au fost bătuţi şi alergaţi! "Nu mai daaaa"

Oana Roman, la cuţite cu Nea Mărin: "Nu ne-a câştigat la loz în plic"

În articolul
VIDEO / Pozează într-un dur, dar are o inimă sensibilă! Nea Mărin, aşa cum nu l-aţi mai văzut niciodată
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Ce colecție impresionantă are Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express are o cameră specială pentru pasiunea ei
Showbiz intern • ieri la 23:25
Ce colecție impresionantă are Loredana Chivu. Concurenta de la Asia Express are o cameră specială pentru pasiunea ei
  • Ce colecționează Loredana Chivu
  • Șatena a vorbit despre pasiunea ei
Irina Fodor, anunț pentru concurenții de la Asia Express. Echipele se despart. Când se reîntâlnesc
Emisiuni TV • ieri la 23:03
Irina Fodor, anunț pentru concurenții de la Asia Express. Echipele se despart. Când se reîntâlnesc
  • Echipele de la Asia Express s-au despărțit
  • Cine a rămas cu Irina Fodor
Babasha și iubita și-au botezat fiul. Cum s-au îmbrăcat. Dorian Popa și soția au fost prezenți
Showbiz intern • ieri la 22:33
Babasha și iubita și-au botezat fiul. Cum s-au îmbrăcat. Dorian Popa și soția au fost prezenți
  • Babasha și iubita și-au botezat fiul, pe Cairo
  • Dorian Popa și soția lui, Andreea, au fost prezenți
Valerie Lungu l-a pălmuit pe Alex Gîlcă, la Asia Express. Reacția concurentului și ce a urmat
Emisiuni TV • ieri la 21:58
Valerie Lungu l-a pălmuit pe Alex Gîlcă, la Asia Express. Reacția concurentului și ce a urmat
  • Valerie Lungu l-a pălmuit pe Alex Gîlcă, la Asia Express
  • De ce s-a enervat concurentul
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV

VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa

Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro

Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close