Homepage » Actualitate » VIDEO / "Spune-le oamenilor adevărul despre EXTRATEREŞTRI ori, altfel, o vom face NOI!" Cum a fost ameninţat OBAMA de către ruşi

VIDEO / "Spune-le oamenilor adevărul despre EXTRATEREŞTRI ori, altfel, o vom face NOI!" Cum a fost ameninţat OBAMA de către ruşi

Publicat pe 07.10.2014 la 19:45 Actualizat pe 07.10.2014 la 23:02

Dmitri Medvedev, primul-ministru al Rusiei a lansat noi atacuri asupra Statelor Unite ale Americii. Cu ocazia întâlnirii puterilor europene, la Geneva, în cadrul Forului Economic Mondial, omologul lui Putin va aduce în discuţie un subiect extrem de controversat, şi acela al existenţei extretereştrilor pe teritorul Americii.

Dmitri Medvedev, primul-ministru al Rusiei, a lansat noi atacuri asupra Statelor Unite ale Americii. Cu ocazia întâlnirii puterilor europene, la Geneva, în cadrul Forului Economic Mondial, omologul lui Putin va aduce în discuţie un subiect extrem de controversat, şi acela al existenţei extretereştrilor pe teritorul Americii.

Potrivit lui Medvedev, există mai multe dovezi potrivit cărora S.U.A, în frunte cu preşedintele Barack Obama ascund dovezile cu privire la existenţa extratereştrilor, iar acest lucru se întâmplă din cauza unor interese ascunse pe care le au americanii, informează portalul speisa.com.

În urma descoperirii unui OZN vechi de 300 de milioane de ani pe teritoriul Rusiei şi a altor obiecte extraterestre, Medvedev a ajuns la concluzia că Barack Obama are un motiv întemeiat pentru care contestă astfel de dovezi, apărute de-a lungul timpului, iar delegatul de la Kremlin vrea să-l arate cu degetul în faţa tuturor puterilor mondiale.

"Pe lângă servieta care conţine mai multe coduri nucleare, preşedintele american mai deţine şi un folder secret. Acest folder conţine informaţii despre extratereştrii care ne-au vizitat planeta şi un întreg sistem prin care pune în practică o tactică de control a extratereştrilor veniţi pe planeta noastră. Mai multe informaţii despre acest subiect o puteţi obţine după vizionarea filmului "Men in Black". Nu vreau să vă dezvălui câţi extratereştri se află printre noi, pentru că nu vreau să vă panichez", a spus Mendevev, în cadrl unui interviu.

Prim ministrul Rusiei a ţinut să facă, ulterior, o precizarea cu privire la numele menţionat. Potrivit acestuia, filmul care trebuie atent vizionat nu este pelicula hollywoodiană din 1997, "Men in Black", în ciuda faptului că tratează acelaşi subiect, ci un documentar rusesc, care poartă acelaşi nume.

Forumul Economic Mondial este un ONG elveţian şi adună anual lideri mondiali, veniţi să dezbată subiecte de interes global.

Dmitri Mendevev va deschide Forul de anul acesta cu subiectul extratereştrilor, iar un auditoriu format din 50 d elideri politici, printre care, Angela Merkel şi David Cameron îi vor asculta pledoaria pe tema extratereştrilor.cu

A.M.

Foto: Hepta

Citeste si:

Barack Obama, la un pas de moarte! Un bărbat înarmat a pătruns în Casa Albă

Obama vorbeşte despre execuţia jurnalistului James Foley! Ce promisiuni le face americanilor

În articolul
VIDEO / Barack OBAMA ascunde existenţa extratereştrilor? Ruşii i-au dat un ultimatum preşedintelui american
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Cățelul lui Babasha, de negăsit de o lună! Cântărețul își caută patrupedul cu disperare: „Ofer o recompensă și de 5.000 de euro”
Showbiz intern • la 19:20
Cățelul lui Babasha, de negăsit de o lună! Cântărețul își caută patrupedul cu disperare: „Ofer o recompensă și de 5.000 de euro”
  • Cățelul lui Babasha, încă dispărut
  • Ce mesaj a transmis manelistul
Sora Valentinei Tănasie, tânăra găsită într-o valiză, mesaj emoționant, la o lună de la tragedie: "Vreau înapoi..."
Stiri interne • la 18:49
Sora Valentinei Tănasie, tânăra găsită într-o valiză, mesaj emoționant, la o lună de la tragedie: "Vreau înapoi..."
  • Mesajul surorii Valentinei
  • Ce a transmis tânăra
Andreea Popescu, probleme cu parcarea! Influencerița a obținut permisul de conducere în urmă cu mai bine de două luni
Showbiz intern • la 18:20
Andreea Popescu, probleme cu parcarea! Influencerița a obținut permisul de conducere în urmă cu mai bine de două luni
  • Cum a parcat Andreea Popescu
  • Prietenele sale au râs de ea
Atac armat la o petrecere organizată la o universitate din SUA. 11 persoane au fost împușcate, printre care șase copii
Stiri internationale • la 17:48
Atac armat la o petrecere organizată la o universitate din SUA. 11 persoane au fost împușcate, printre care șase copii
  • Scene de groază la o universitate din SUA
  • 11 persoane, împușcate
VEZI MAI MULT
Recomandări
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
recomandare pe observatornews.ro
Zbor direct de la Bucureşti în Mexic. Cine îl operează şi care va fi durata
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
recomandare pe observatornews.ro
Românii care vor plăti impozit pe casă de 5 ori mai mare din 2027
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
recomandare pe as.ro
Ce s-a ales de fostul miliardar român căruia amanta i-a mâncat averea! Scaunele şi mesele i-au fost scoase la vânzare
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Romania TV
Scandal monstru la vârful Armatei Române! Încă un general este acuzat că și-a snopit în bătaie amanta, cazul a ajuns la Curtea de Apel Militară
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Romania TV
Ora de iarnă se schimbă cu o zi mai devreme în 2026. Dormim mai mult cu o oră!
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
recomandare pe antena3.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
recomandare pe antena3.ro
Zbor misterios deasupra Mării Negre. Două aeronave de realimentare au survolat zona. Traseul indică operațiuni pentru avioane de luptă
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
recomandare pe antena3.ro
Scara care arată ca un evantai uriaș și pare că sfidează gravitația. Construcția spectaculoasă inaugurată la Shanghai
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
recomandare pe Jurnalul.ro
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
recomandare pe a1.ro
Mesajul emoționant al lui Gabriel Torje după eliminarea Mirelei Retegan de la Asia Express: "Vă doresc..."
Close