Homepage » Actualitate » VIDEO / Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL

VIDEO / Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL

Publicat pe 28.09.2016 la 13:35 Actualizat pe 28.09.2016 la 14:21

Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL. El este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă într-un dosar de corupţie aflat pe rolul DNA Ploieşti.

VIDEO / Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL

Sursa foto: captură Antena 1

Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL. El este cercetat sub control judiciar pentru trafic de influenţă într-un dosar de corupţie aflat pe rolul DNA Ploieşti.

Astăzi, copreședintele PNL Vasile Blaga, a fost pus sub control judiciar. El e acuzat că a primit 700.000 euro, bani pentru partid, atunci când era secretar genaral al formațiunii, potrivit unui comunicat al DNA. În același dosar cu Vasile Blaga, este implicat și fostul primar de la Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, zis Pinalti. Cei doi sunt urmăriți penal, alături de reprezentantul unei societăți comerciale.

Elena Udrea, prima reacție după punerea sub urmărire penală a lui Vasile Blaga

Vasile Blaga este acuzat de trafic de influență, fără luare de mită.

Blaga este acuzat de primirea în mod repetat, în perioada 2011 - 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum şi de la Ştefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror provenienţă avea cunoştinţă.

În dosar, sunt urmăriţi penal Gheorghe Ştefan, la data faptelor vicepreşedinte al unui partid aflat la guvernare şi primar al municipiului Piatra Neamţ, pentru trafic de influenţă şi folosirea influenţei funcţiei de conducere într-un partid politic, în scopul obţinerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, şi Horaţiu Bruno Berdilă, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru cumpărare de influenţă.

Procurorii susţin că, în 2009, în cadrul formaţiunii politice aflate la guvernare, a existat o înţelegere vădită între persoane cu funcţii de conducere - secretarul general Vasile Blaga şi vicepreşedintele Gheorghe Ştefan -, în sensul obţinerii de bani pentru partid.

"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus efectuarea urmăririi penale față de următorii suspecți:

ȘTEFAN GHEORGHE, la data faptelor vicepreședinte al unui partid aflat la guvernare și primar al municipiului Piatra Neamț, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență și folosirea influenței funcției de conducere într-un partid politic, în scopul obținerii de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite

BERDILĂ HORAȚIU BRUNO, reprezentant al unei societăți comerciale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență

BLAGA VASILE, la data faptelor secretar general al unui partid aflat la guvernare și senator în Parlamentul României, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe ce conturează următoarea stare de fapt:

La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid. Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să ”cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte.

În acest sens, suspectul Ștefan Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al partidului aflat la guvernare, și-a folosit în mod direct influența deținută în mediul politic și a determinat persoanele cu putere de decizie de la nivelul ministerelor de resort să numească la conducerea unei companii naționale din domeniul energiei o anumită persoană. Respectiva persoană fusese agreată de suspecții Ștefan Gheorghe și Blaga Vasile și a fost dispusă să contribuie - indirect - la finanțarea partidului cu sume de bani, prin atribuirea preferențială a unor contracte de achiziție publică către diverse societăți indicate.

În perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe l-a informat pe suspectul Blaga Vasile asupra demersurilor prin care, prin intermediul directorului unei companii naționale din domeniul energiei se urmărea obținerea de bani pentru partid. Concret, prin încheierea de contracte de către respectiva companie națională – prin licitații trucate – cu firma suspectului Berdilă Horațiu Bruno, acesta a transferat din contractele respective o anumită sumă de bani la partid, reprezentând un procentaj prestabilit din valoarea contractelor.

Astfel, în perioada 2011 – 2012, suspectul Ștefan Gheorghe i-a condiționat persoanei numite prin influența sa, că va fi menținută în funcția de conducere la compania națională din energie dacă vor fi atribuite societății reprezentate de Berdilă Horațiu Bruno o serie de contracte de achiziții servicii și produse IT.

În paralel, Ștefan Gheorghe i-a promis lui Berdilă Horațiu Bruno că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma omului de afaceri să câștige licitațiile publice organizate, iar în schimb, a pretins și a primit un procentaj cuprins între 10 și 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine și pentru formațiunea politică din care făcea parte suma totală de aproximativ 25.000.000 lei.

Primirea în mod repetat de către suspectul Blaga Vasile, în perioada 2011 – 2012, în trei rânduri, prin interpus, a sumei totale de 200.000 euro, precum și de la suspectul Ștefan Gheorghe a sumei de 500.000 euro, despre a căror proveniență avea cunoștință, prin prisma celor de mai sus, a reprezentat consfințirea înțelegerii anterioare.

Suspecților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.", potrivit comunicatului DNA.

D.D.

În articolul
VIDEO / Vasile Blaga şi-a dat demisia din funcţia de co-preşedinte al PNL
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Armin Nicoară i-a băgat bani la decolteu unei dansatoare, sub privirile Claudiei Puican. Cum a reacționat domnișoara: ”Mă simt onorată”
Showbiz intern • la 00:15
Armin Nicoară i-a băgat bani la decolteu unei dansatoare, sub privirile Claudiei Puican. Cum a reacționat domnișoara: ”Mă simt onorată”
  • Armin Nicoară a fost surprins în ipostaze senzuale cu o altă femeie
  • Totul s-a întâmplat sub privirile Claudiei Puican
Maluma a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul și numele special ales pentru băiețel
Showbiz international • ieri la 23:47
Maluma a devenit tată pentru a doua oară. Prima imagine cu bebelușul și numele special ales pentru băiețel
  • Maluma a devenit din nou tătic
  • Ce nume poartă fiul său
Cheloo a ironizat obiceiurile lui Valerie Lungu la Asia Express: ”Avem și noi carnețel”. Răspunsul concurentei: ”O fi de datorii”
Emisiuni TV • ieri la 23:37
Cheloo a ironizat obiceiurile lui Valerie Lungu la Asia Express: ”Avem și noi carnețel”. Răspunsul concurentei: ”O fi de datorii”
  • Cheloo a ironizat-o pe Valerie Lungu la Asia Express
  • Concurenta l-a ”taxat” cu o replică usturătoare
Momente tensionate la bordul unui Boeing 737. Bucăți din plafon s-au desprins în timpul zborului. Ce s-a întâmplat | VIDEO
Stiri interne • ieri la 23:09
Momente tensionate la bordul unui Boeing 737. Bucăți din plafon s-au desprins în timpul zborului. Ce s-a întâmplat | VIDEO
  • Pasagerii au trăit momente de panică
  • Incidentul a fost filmat direct de la bord
VEZI MAI MULT
Recomandări
Afacerea de familie născută la 1.200 de metri altitudine în Bucovina. Astăzi, turiștii urcă muntele pentru ea
recomandare pe observatornews.ro
Afacerea de familie născută la 1.200 de metri altitudine în Bucovina. Astăzi, turiștii urcă muntele pentru ea
Stația de carburanți unde benzina a depășit 10 lei pe litru

Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
recomandare pe as.ro
Gigi Becali, decizie radicală: îşi mută biserica de la Techirghiol! Unde se gândeşte să o aducă: „Să vedem”
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Romania TV
Alexandru Nazare și soția au petrecut și a doua zi după nuntă cu invitați de seamă, la ciorba de potroace. Cel care a atras atenția a fost nașul mare, ministrul Finanțelor din Grecia / GALERIE FOTO
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
Romania TV
Cât costă o casă tradițională din Transilvania cu pridvor, șură, pivniță și cu un cuptor de lut încă funcțional
Imagini care nu s-au văzut la TV de la bătaia din Piața Victoriei. Cine a venit, de fapt, în locul oierilor
recomandare pe antena3.ro
Imagini care nu s-au văzut la TV de la bătaia din Piața Victoriei. Cine a venit, de fapt, în locul oierilor
„Sydney Sweeney, așa arată femeile în sport”. Actrița a filmat dezbrăcată pentru o reclamă la pariuri sportive și a stârnit furie
recomandare pe antena3.ro
„Sydney Sweeney, așa arată femeile în sport”. Actrița a filmat dezbrăcată pentru o reclamă la pariuri sportive și a stârnit furie
Cele mai spectaculoase și mai ciudate ținute de la Emmy 2026. Zendaya a fost regina serii, iar Selena Gomez a strălucit în auriu
recomandare pe antena3.ro
Cele mai spectaculoase și mai ciudate ținute de la Emmy 2026. Zendaya a fost regina serii, iar Selena Gomez a strălucit în auriu
REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
recomandare pe Jurnalul.ro
REPORTAJ: Buncărele din Plauru, cucerite de șobolani. RO-Alert vine după ce rachetele au bubuit. Viața sub șuierul dronei, în stil tradițional românesc
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
recomandare pe a1.ro
O fostă jurnalistă Antena Stars, stabilită în SUA, a primit un diagnostic dur. „Medicii mi-au spus că…”
Close