Homepage » Actualitate » Vrăjitoarele Vanessa şi Melisa au scăpat de puşcărie! Decizie incredibilă a instanţei

Vrăjitoarele Vanessa şi Melisa au scăpat de puşcărie! Decizie incredibilă a instanţei

Publicat pe 17.02.2015 la 16:34 Actualizat pe 17.02.2015 la 16:52

Femeile acuzate că au înşelat-o pe Oana Zăvoranu nu vor face nici măcar o zi de închisoare.

Femeile acuzate că au înşelat-o pe Oana Zăvoranu nu vor face nici măcar o zi de închisoare.

Potrivit deciziei instanţei, cele două au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj. Potrivit procurorilor, vrăjitoarele Vanessa și Melisa au convins-o pe Oana Zăvoranu că se află sub puterea blestemelor mamei sale, solicitându-i sume imense de bani, aur și lucruri de valoare, pentru a o scăpa de energiile negative. Vrăjitoarele i-au cerut întâi 60.000 de euro, apoi 100.000, pentru ca apoi "datoria" să fie crescută cu încă 160.000 de euro. Cum ea rămăsese fără bani, vrăjitoarele s-au oferit să o ajute, astfel încât au intermediat vânzarea apartamentului său, dar și ipotecarea altui imobil, către membrii clanului. În final, vrăjitoarele i-ar fi produs o pagubă de aproape o jumătate de milion de euro. Decizia instanţei nu este definitivă.

"Discutăm de 510.000 de euro daune materiale"

Decizia l-a luat prin surprindere pe avocatul vedetei. "Oana este convinsă că inculpaţii vor merge la puşcărie şi ea îşi va recâştiga bunurile. Nu va avea milă faţă de ei, nici ei nu au avut de ea. Şi-a câştigat o parte din bunuri, dar mai sunt nişte acte încheiate la notar, care trebuie anulate. Mâine vedem dacă instanţa ne va accepta daunele morale. Discutăm de 510.000 de euro daune materiale, adică bunurile şi banii pe care ea i-a pierdut în urma acestor infracţiuni, şi 400.000 de euro daune morale", declara înainte de pronunţare avocatul Oanei Zăvoranu.

DECIZIA COMPLETĂ

"I. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite în parte cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei Lider Roxana din infracţiunea prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. 2 C. pr. pen. condamnă inculpata LIDER ROXANA zisă Vanessa, (date cu caracter personal) la:
- 3 (trei) ani închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/ 2012 şi art. 71 C. pen. din 1969, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969.
În temeiul art. 5 C. pen. şi art. 861 C.pen. din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei Lider Roxana pe o durată de 6 (şase) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata Lider Roxana să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în data de 15 a fiecărei luni sau în prima zi lucrătoare care urmează acesteia, la Serviciul de Probaţiune Ilfov;
- să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Ilfov, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Ilfov schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probaţiune Ilfov informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. din 1968 atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C.pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări.
Constată că inculpata Lider Roxana a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 13-14.12.2011 şi 22.12.2011- 19.09.2012.
În temeiul art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatei Lider Roxana de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.
II. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite în parte cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei Mincă Rada din infracţiunea prev. şi ped. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 (persoană vătămată Zăvoranu Ioana) în infracţiunea de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969.
În baza art. 396 alin. 2 C. pr. pen. condamnă inculpata MINCĂ RADA zisă Melissa, (date cu caracter personal) , la:
- 3 (trei) ani închisoare - pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 194 alin. 1 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 5 C. pen. (în dauna persoanei vătămate Zăvoranu Ioana)
În baza art. 12 alin. 1 din Legea 187/ 2012 şi art. 71 C. pen. din 1969, aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen. din 1969.
În temeiul art. 5 C. pen. şi art. 861 C.pen. din 1969 dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatei Mincă Rada pe o durată de 6 (şase) ani care reprezintă termen de încercare stabilit în condiţiile art. 862 C. pen. din 1969.
În baza art. 863 alin. 1 C. pen. dispune ca pe durata termenului de încercare inculpata Mincă Rada să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte în data de 1 a fiecărei luni sau în prima zi lucrătoare care urmează acesteia, la Serviciul de Probaţiune Bucureşti;
- să anunţe, în prealabil, Serviciului de Probaţiune Bucureşti, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
- să comunice şi să justifice Serviciului de Probaţiune Bucureşti schimbarea locului de muncă;
- să comunice Serviciului de Probaţiune Bucureşti informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă.
În temeiul art. 71 alin. 5 C. pen. din 1969 dispune suspendarea executării pedepselor accesorii.
În baza art. 359 alin. 1 şi alin. 2 C.pr.pen. din 1968 atrage atenţia inculpatei asupra disp. art. 864 C.pen. din 1969 cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul comiterii unei noi infracţiuni, cu intenţie, în interiorul termenului de încercare şi asupra consecinţelor acestei revocări.
Constată că inculpata Mincă Rada a fost reţinută şi arestată preventiv în perioada 13-14.12.2011 şi 21.12.2011- 21.12.2012.
În temeiul art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatei Mincă Rada de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunilor de înşelăciune şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 (în dauna persoanei vătămate Zăvoranu Ioana) şi art. 25 rap. la art. 290 C. pen. din 1969, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969, înşelăciune şi şantaj (în dauna persoanelor vătămate Cozma Maria, Hlebnicov Marinela şi Hagiu Liliana) prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen. din 1969 şi art. 194 alin. 1 şi 2 C. pen. din 1969, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969.
III. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Buzea Sava Craiff din infracţiunea prev. şi ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului BUZEA SAVA CRAIFF zis Manix, (date cu caracter personal) de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 C. pen.
Constată că inculpatul Buzea Sava Craiff a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 13-14.12.2011 şi 22.12.2011- 27.09.2012.
IV. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Constantin Ion din infracţiunile prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 şi art. 194 alin. 1 şi 2 C. pen. din 1969, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunile de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. şi şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului CONSTANTIN ION (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunilor de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. şi şantaj prev. de art. 207 alin. 1 şi 3 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
Constată că inculpatul Constantin Ion a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 13-14.12.2011 şi 21.12.2011- 21.12.2012.
V. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Mincă Ştefan din infracţiunea prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului MINCĂ ŞTEFAN (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
Constată că inculpatul Mincă Ştefan a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 11.01.2012- 17.01.2012.
VI. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Mincă Remus din infracţiunea prev. şi ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului MINCĂ REMUS zis Nat, (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
Constată că în perioada 11.01.2012- 17.01.2012, în timp ce era arestat în altă cauză, inculpatul Mincă Remus a fost reţinut şi arestat preventiv în prezenta cauză.
VII. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Voicu Ştefan Ionuţ din infracţiunea prev. şi ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului VOICU ŞTEFAN IONUŢ zis Fane, (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
Constată că inculpatul Voicu Ştefan Ionuţ a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 11.01.2012- 17.01.2012.
VIII. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatului Dobrescu Sebastian din infracţiunea prev. şi ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatului DOBRESCU SEBASTIAN zis Sebi (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
IX. În baza art. 386 C. pr. pen., art. 5 C. pen. admite cererea formulată de Ministerul Public şi dispune schimbarea încadrării juridice a infracţiunii pentru care s-a dispus, prin rechizitoriu, trimiterea în judecată a inculpatei Ştefan Elena din infracţiunea prev. şi ped. de art.26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 şi 5 C. pen. din 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. din 1969 în infracţiunea de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În baza art. 396 alin. 5 rap la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. dispune achitarea inculpatei ŞTEFAN ELENA, (date cu caracter personal), de sub învinuirea de săvârşire a infracţiunii de complicitate la înşelăciune prev. de art. 48 rap. la art. 244 alin. 1 şi 2 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. 1 C. pen.
În temeiul art. 397 alin. 1 şi art. 19 alin. 1, 2 şi 5 C. pr. pen. raportat la art. 998- 999 şi art. 1003 C. civ. din 1864, admite în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată Zăvoranu Ioana şi, pe cale de consecinţă, obligă inculpatele Lider Roxana şi Mincă Rada, în solidar, să plătească părţii civile suma de 10.000 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii cu titlu de daune morale rezultate din săvârşirea infracţiunii de şantaj pentru care s-a dispus condamnarea acestora.
În temeiul art. 397 alin. 1 C. pr. pen. cu referire la art. art. 25 alin. 5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. b C. pr. pen. lasă nesoluţionată, în rest, acţiunea civilă.
În temeiul art. 397 alin. 3 şi art. 255 alin. 1 C. pr. pen., admite cererea formulată de inculpatul Buzea Sava Craiff şi dispune restituirea către acesta a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la adresa din xxxxxxx, menţionate în procesul - verbal de percheziţie domiciliară încheiat la data de 13.12.2011, ora 08,40 (2 telefoane marca Nokia, 1 telefon Motorola, 2 cartele SIM Vodafone, 2 cartele SIM Orange, 2 cartele SIM Cosmote, 2 unităţi centrale de calculator, 1 laptop şi un alimentator laptop, 3 carduri de memorie, 1 memory stick, fotografii, înscrisuri); în baza art. 255 alin. 2 C. pr. pen. pune în vedere inculpatului să păstreze bunurile restituite până la rămânerea definitivă a prezentei.
În temeiul art. 397 alin. 3 şi art. 255 alin. 1 C. pr. pen., admite cererea formulată de inculpatul Constantin Ion şi dispune restituirea către acesta a bunurilor ridicate cu ocazia percheziţiei domiciliare efectuată la adresa din xxxxx, menţionate în procesul - verbal de percheziţie domiciliară încheiat la data de 13.12.2011, ora 08,30 (3 telefoane marca Nokia, 3 cartele SIM Cosmote, 1 unitate centrală de calculator, înscrisuri); în baza art. 255 alin. 2 C. pr. pen. pune în vedere inculpatului să păstreze bunurile restituite până la rămânerea definitivă a prezentei.
În baza art. 274 alin. 1 şi 2 C. pr. pen. obligă inculpatele Lider Roxana şi Mincă Rada la plata sumei de câte 10.000,00 lei fiecare - cheltuieli judiciare către stat, iar în baza art. 275 alin. 1 pct. 1 lit. a C. pr. pen. obligă persoana vătămată Zăvoranu Ioana la plata sumei de 12.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 800 lei, reprezentând onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu să asigure asistenţă juridică obligatorie inculpaţilor Mincă Ştefan şi Constantin Ion va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiţiei.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.02.2015."


Citeşte şi Sebastian Ghiţă, suspect în dosarul cumnatului lui Ponta! Omul de afaceri este audiat la DNA Ploieşti

EXCLUSIV! Gigi Becali face bani în spatele gratiilor! Uite ce politician i-a căzut în plasă!

În articolul
Vrăjitoarele Vanessa şi Melisa au scăpat de puşcărie! Decizie incredibilă a instanţei
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Au apărut imaginile care surprind scandalul de la concertul lui Florin Salam! Cum a răspuns managerul acuzat
Emisiuni TV • la 00:20
Au apărut imaginile care surprind scandalul de la concertul lui Florin Salam! Cum a răspuns managerul acuzat
  • Cum a reacționat managerul acuzat că a întrerupt concertul lui Florin Salam
  • Ce se vede în imaginile filmate în timpul prestației
Cornel Păsat l-a pus la punct, în direct, pe bărbatul care o apără pe soția lui: “E nevasta ta?”
Emisiuni TV • ieri la 23:47
Cornel Păsat l-a pus la punct, în direct, pe bărbatul care o apără pe soția lui: “E nevasta ta?”
  • Cornel Păsat și Giuliano au avut un schimb de replici
  • Ce l-a enervat pe Cornel Păsat
Cornel Păsat a fost bătut de soție! Confesiunile coregrafului! Cum s-a întâmplat să fie agresat
Emisiuni TV • ieri la 23:14
Cornel Păsat a fost bătut de soție! Confesiunile coregrafului! Cum s-a întâmplat să fie agresat
  • Cornel Păsat a recunoscut că soția a ridicat mâna la el
  • Coregraful a făcut declarații explozive
Este sau nu Cornel Păsat dependent de alcool. Un martor cheie a vorbit despre presupusele lui probleme cu băutura
Showbiz intern • ieri la 22:35
Este sau nu Cornel Păsat dependent de alcool. Un martor cheie a vorbit despre presupusele lui probleme cu băutura
  • Cornel Păsat a fost implicat într-un scandal monstru
  • Un martor a făcut declarații explozive
O regulă din România comunistă ar putea fi aplicată într-o capitală din Europa. Este menită să rezolve o mare problemă
Stiri interne • ieri la 21:58
O regulă din România comunistă ar putea fi aplicată într-o capitală din Europa. Este menită să rezolve o mare problemă
  • O regulă din România comunistă ar putea să apară într-o capitală din Europa
  • Ce se întâmplă cu șoferii
Cum arată locul prin care concurenții Survivor intră în inima junglei. Anamaria Prodan: ”Peisajele îți taie respirația”
Showbiz intern • ieri la 21:20
Cum arată locul prin care concurenții Survivor intră în inima junglei. Anamaria Prodan: ”Peisajele îți taie respirația”
  • Imagini rare din culisele emisiunii Survivor
  • Cum arată locul prin care se ajunge în junglă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Coduri portocaliu şi galben de viscol în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Minime de -15°C
recomandare pe observatornews.ro
Coduri portocaliu şi galben de viscol în mai bine de jumătate de ţară, inclusiv Bucureşti. Minime de -15°C
Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
recomandare pe as.ro
Cu ce se ocupă românii care l-au surclasat pe Ion Ţiriac în topul ierarhiei miliardarilor anunţat de americani
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
Romania TV
Georgiana Lobonț, criticată că e prea slabă. Artista s-a pozat în costum de baie, în Zanzibar, iar criticii au stat la pândă și au atacat: Ai bețe, îți lipsesc schiurile
Suma URIAȘĂ pe care a dat-o Monica Bîrlădeanu pe rochia mini cu care a încins internetul. Un român de rând muncește o lună pe acești bani!
Romania TV
Suma URIAȘĂ pe care a dat-o Monica Bîrlădeanu pe rochia mini cu care a încins internetul. Un român de rând muncește o lună pe acești bani!
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
recomandare pe antena3.ro
Femeia acuzată că și-a ucis 11 soți spune acum că, de fapt, nu-și amintește de câte ori a fost căsătorită, dar nimeni nu mai trăiește
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
recomandare pe antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
recomandare pe antena3.ro
Polițistul care l-a prins pe agresorul livratorului străin povestește pas cu pas ce s-a întâmplat. Bătăușul și-a chemat în ajutor mama
Ce faci dacă te-a inundat vecinul: cine plăteşte în caz de stricăciuni, conform legii
recomandare pe playtech.ro
Ce faci dacă te-a inundat vecinul: cine plăteşte în caz de stricăciuni, conform legii
Cea mai ieftină destinaţie de plajă din Europa e la câteva ore de România. Are şi o istorie specială
recomandare pe playtech.ro
Cea mai ieftină destinaţie de plajă din Europa e la câteva ore de România. Are şi o istorie specială
Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
recomandare pe redactia.ro
Reacția neașteptată a iubitului Rodicăi Stănoiu după ce femeia a fost deshumată la doar câteva zile de la înmormântare. Prima poză cu tânărul IUBARET
Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
recomandare pe redactia.ro
Nicusot Dan , gest RAR la PARADA!! Nu s-a mai intamplat asta cu un presedinte in ultimii ani
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
recomandare pe Ciao.ro
ULTIMĂ ORĂ! Moment de panică, în direct, la Radio ZU! Morar, Buzdugan și Emma, evacuați de urgență
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
recomandare pe bzi.ro
Simona Halep a aruncat internetul în aer cu oferta de Revelion 2026! Românii nu au iertat-o!
Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO
recomandare pe bzi.ro
Denise Rifai a făcut furori la evenimentul Adinei Buzatu! Toate privirile au fost îndreptate către ea! – GALERIE FOTO
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
recomandare pe dailybusiness.ro
Partidul de guvernământ din Kosovo câștigă alegerile după mai multe luni de blocaj politic
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
recomandare pe dailybusiness.ro
Kremlinul: „Întreaga lume apreciază eforturile de pace ale președintelui Trump”
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
recomandare pe Jurnalul.ro
„Ghinion” pentru Traian Băsescu, înainte de Crăciun: Întoarcerea în casa de protocol, blocată de manevra juridică prin care și-a luat SPP-iștii înapoi
Georgiana Lobonț, apariție sexy în costum de baie pe internet, în vacanță. Cum au reacționat fanii și de ce au criticat-o
recomandare pe a1.ro
Georgiana Lobonț, apariție sexy în costum de baie pe internet, în vacanță. Cum au reacționat fanii și de ce au criticat-o
Close