Homepage » Actualitate » Vrei la schi sau la patinoar? Uite cum va fi vremea mâine şi poimâine

Vrei la schi sau la patinoar? Uite cum va fi vremea mâine şi poimâine

Publicat pe 25.12.2013 la 19:47 Actualizat pe 25.12.2013 la 19:48

În următoarele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod normal, însă iubitorii sporturilor de iarnă nu trebuie să-şi facă griji, întrucât la munte precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

În următoarele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod normal, însă iubitorii sporturilor de iarnă nu trebuie să-şi facă griji, întrucât la munte precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

MÂINE

În cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi mult mai ridicate decât ar fi normal pentru această perioadă. În vest şi sud-vest vor fi înnorări şi în special în a doua parte a intervalului - local va ploua slab, iar la munte, la altitudini de peste 1800 m, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În restul teritoriului, cerul va fi parţial noros, iar în zonele joase, mai ales în prima parte a zilei, local se va semnala ceaţă asociată izolat cu burniţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, mai scăzute în zonele cu ceaţă, iar cele minime în general între -3 şi 7 grade.

VINERI

Valorile termice se vor menţine mai ridicate decât mediile climatologice normale pentru sfârşitul lunii decembrie. Cerul va fi temporar acoperit de nori şi izolat va ploua slab în sud-vestul ţării. Dimineata va mai fi putina ceata in zonele joase de relief, iar vantul ramane mai agitat pe crestele montane, în Banat şi pe alocuri în Oltenia şi Transilvania. Amiaza vine maxime cu temperaturi de la 3 grade in estul Transilvanaie pana la 13 grade in vest si sud-est. În Bucureşti vremea va fi, de asemenea, caldă desi norii vor domina cerul din cand in cand. Vantul nu are excese, iar temometrele strang peste zi aproximativ 9 grade.

C.C.

În articolul
Vrei la schi sau la patinoar? Uite cum va fi vremea mâine şi poimâine
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Prognoza meteo pentru săptămâna 7 septembrie - 14 septembrie, în România. Unde va ploua și unde va fi cald
Meteo • la 11:58
Prognoza meteo pentru săptămâna 7 septembrie - 14 septembrie, în România. Unde va ploua și unde va fi cald
  • Cum va fi vremea în cea de-a doua săptămână a lunii
  • Meteoroloii au actualizat prognoza
Alertă pentru cei care merg la „Fantoma de la Operă”! Opera Națională avertizează că au apărut bilete false
Stiri interne • la 11:21
Alertă pentru cei care merg la „Fantoma de la Operă”! Opera Națională avertizează că au apărut bilete false
  • Au apărut bilete false pentru spectacolul ”Fantoma de la operă”
  • Reprezentanții Operei Naționale din București au transmis un mesaj important
Asia Express începe în forță! Concurenții au ajuns în mijlocul deșertului din Uzbekistan
Emisiuni TV • la 10:52
Asia Express începe în forță! Concurenții au ajuns în mijlocul deșertului din Uzbekistan
  • Diseară, de la 20.00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY 
  • Un start cum n-a mai fost la Asia Express
  • Concurenții, lăsați în mijlocul deșertului din Uzbekistan
Turul casei din București a Alinei Ceușan. Imagini înainte și după renovare | FOTO
Showbiz intern • la 10:51
Turul casei din București a Alinei Ceușan. Imagini înainte și după renovare | FOTO
  • Alina Ceușan are o casă spectaculoasă
  • Influencerița a făcut turul locuinței din București
VEZI MAI MULT
Recomandări
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
recomandare pe observatornews.ro
O profesoară din Marea Britanie şi-a notat un elev în telefon drept "Numărul 8". Ce au descoperit anchetatorii
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
recomandare pe observatornews.ro
Reacția unei femei care și-a permis doar trei felii de șuncă de la magazin: "Mă duc doar să mă uit"
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
recomandare pe observatornews.ro
A cumpărat trei case cu 1 euro în Italia. După ce a devenit proprietar, viața i s-a schimbat complet
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
recomandare pe as.ro
Sorana Cîrstea, dezvăluire incendiară despre viața amoroasă: „Voiam o familie!”
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Romania TV
Zi importantă, astăzi, pentru Nicușor Dan! Ceremonia a avut loc la ora 10.00!
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
Romania TV
Bianca Drăgușanu și-a amenajat grădina din fața blocului. Cum arată locul în care se relaxează vedeta. Avem și imagini din super locuința ei / GALERIE FOTO
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
recomandare pe antena3.ro
VIDEO Un camion a fost blocat pe șine de bariere, dar șoferul n-a vrut să le spargă și nu a mai reușit să evite trenul
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
recomandare pe antena3.ro
O pisică găsită bolnavă, cu ochii închiși, de angajații feroviari care au salvat-o, devine șefă de gară. Are în CV „dormitul pe acte”
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
recomandare pe antena3.ro
Surse: Nicuşor Dan i-a sunat pe lideri, cu o propunere de tehnocrat - surpriză pentru funcţia de prim-ministru
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
recomandare pe Jurnalul.ro
Industria românească de apărare moare sufocată de indiferența statului și de rețelele de pile care populează conducerile societăților
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
recomandare pe a1.ro
Program TV Insula Iubirii 2026. În ce zile și de la ce oră poți urmări sezonul 10 la Antena 1
Close