Vrei „Minunații” în grădinița ta? Înscrie cât mai mulți copii în concursul național „Olimpiadele Preșcolarilor”
De Bianca Cimpoi.
Publicat pe 16.04.2026 la 13:37
Actualizat pe 16.04.2026 la 13:37
În multe grădinițe, primăvara vine cu serbări, desene lipite pe pereți, emoții mici și entuziasmul acela greu de ratat al copiilor care vor să arate ce au învățat. Anul acesta, pentru unele dintre ele, miza vine și cu o surpriză care sigur va conta în ochii celor mici: trupa „Minunații” susține campania „Olimpiadele Preșcolarilor” 2026, iar grădinița care va înscrie cei mai mulți copii în concurs va câștiga un concert live organizat chiar la ea acasă.
- Participarea la „Olimpiadele Preșcolarilor” 2026 este gratuită
- Este unica campaniei dedicată copiilor între 3 și 6 ani, din grădinițe de stat și private
Anunțul a fost făcut în contextul noii ediții a proiectului educațional derulat la nivel național de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României. „Olimpiadele Preșcolarilor” este unica campaniei dedicată copiilor între 3 și 6 ani, din grădinițe de stat și private, și pornește de la ideea că anii de început contează enorm, iar abilitățile care se formează chiar înainte de școală merită descoperite, încurajate și puse în valoare.
Pentru generația care crește cu piese ca „Dansează Bunica” sau „Tu ești Minunat”, promisiunea unui concert chiar în grădiniță are toate șansele să devină una dintre marile bucurii ale anului școlar. Premiul va merge către unitatea de învățământ care se remarcă prin cea mai activă implicare, adică grădinița care înscrie cei mai mulți copii în competiție.
„Noi știm că fericirea se măsoară în surprize și emoții trăite împreună. Suntem onorați să facem parte din ediția de anul acesta a proiectului Olimpiadele Preșcolarilor și mulțumim organizatorilor pentru oportunitate!”, au transmis artiștii din trupa Minunații.
Prin această formulă, Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României încearcă să țină aproape două lucruri care, în primii ani de educație, funcționează cel mai bine împreună: învățarea și bucuria.
Participarea la „Olimpiadele Preșcolarilor” 2026 este gratuită, iar înscrierile se fac pe platforma Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.



