Homepage » Monden » Adrian Sînă se teme pentru siguranţa copiilor săi! De ce este îngrijorat artistul

Adrian Sînă se teme pentru siguranţa copiilor săi! De ce este îngrijorat artistul

Publicat pe 10.10.2014 la 08:11 Actualizat pe 10.10.2014 la 12:22

Adrian Sînă s-a trezit peste noapte cu o familie extrem de numeroasă, însă face faţă cu brio, ba chiar îşi ia rolul de tată foarte în serios. Cu toate că are încredere în copiii săi, dar şi în cei doi copii ai Ancăi din prima căsătorie, artistul se teme pentru ei.

Adrian Sînă are încredere deplină în copiii săi şi ai Ancăi, însă îşi face griji pentru viitorul lor. Cântăreţul susţine că este posibil ca, atunci când vor fi mai mari, aceştia să fie tentaţi să încerce substanţe interzise.

"Copiii mi-au schimbat viaţa într-un mod frumos, îi văd cum cresc zi de zi şi cum descoperă lucruri şi cum comunicarea cu ei e diferită. Îmi amintesc de copilăria mea, care a fost total diferită de a lor. Au multe lucruri pe care eu nu le-am avut atunci sau niciodată. Când îşi doresc ceva, primesc imediat. Nu e rău, din contră, e un avantaj şi mă bucur că le pot oferi toate condiţiile. Ştiu că în societate sunt o grămadă de chestii negative care le pot influenţa comportamentul în rău. Mă gândesc la problema drogurilor, care mă sperie foarte tare, dar cred că vor fi suficient de inteligenţi să înţeleagă că nu e OK, că nu trebuie să se lase influenţaţi", ne-a precizat Adi Sînă, pentru ziarul Ring.ro

Anca Serea (32 de ani) şi Adrian Sînă (36 de ani), liderul trupei Akcent au împreună doi copii. Anca Serea a mai fost căsătorită, însă a rămas văduvă la 28 de ani, după ce soţul său a murit de cancer. Frumoasa prezentatoare mai are doi copii din prima căsătorie.

Foto: Facebook
Citeşte şi:

Adi Sînă şi Anca Serea se CĂSĂTORESC! Află când şi ce rochie va purta viitoarea mireasă

Anca Serea are conexiune directă cu pământul! Nu e o glumă! A scăpat-o de o boală cruntă...

În articolul
Adrian Sînă se teme pentru siguranţa copiilor săi! De ce este îngrijorat artistul
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Lorenzo o acuză pe Nattasha de gelozie la Insula Iubirii! Ce spune despre fosta soție și TikTok. Reacția concurentei
Emisiuni TV • la 20:21
Lorenzo o acuză pe Nattasha de gelozie la Insula Iubirii! Ce spune despre fosta soție și TikTok. Reacția concurentei
  • Lorenzo a recunoscut că Nattasha Black este geloasă
  • Ce a declarat și despre fosta soție
Bianca Iotu, reacție după acuzațiile de răzbunare la Insula Iubirii. Ce spune despre adevăratele intenții ale lui Remi Dobre
Emisiuni TV • la 20:13
Bianca Iotu, reacție după acuzațiile de răzbunare la Insula Iubirii. Ce spune despre adevăratele intenții ale lui Remi Dobre
  • Cum a reacționat Bianca Iotu, după ce fostul iubit a acuzat-o că a vrut să se răzbune
  • Blondina consideră că a fost folosită
Frankie de la Insula iubirii o acuză pe soția lui Marcel Andrei că a mințit că este însărcinată. Ce i-ar fi povestit fostul concurent ispitei
Showbiz intern • la 19:52
Frankie de la Insula iubirii o acuză pe soția lui Marcel Andrei că a mințit că este însărcinată. Ce i-ar fi povestit fostul concurent ispitei
  • Frankie de la Insula iubirii, acuzații la adresa soției lui Marcel Andrei
  • Armina ar fi mințit în legătură cu sarcina
Cum și-a sărbătorit Simona Gherghe ziua de naștere. Ce declarație de dragoste i-a făcut soțul ei, Răzvan Săndulescu
Emisiuni TV • la 18:45
Cum și-a sărbătorit Simona Gherghe ziua de naștere. Ce declarație de dragoste i-a făcut soțul ei, Răzvan Săndulescu
  • Simona Gherghe a împlinit 49 de ani
  • Cum și-a sărbătorit ziua de naștere
VEZI MAI MULT
Recomandări
Meseriaşii care primesc bani şi apoi dispar. Cum îşi pot recupera românii paguba
recomandare pe observatornews.ro

Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
recomandare pe as.ro
Românul celebru stabilit în Spania, şocat de catastrofa feroviară. Ce a observat când a mers ultima dată cu trenul
Nicuşor Dan a semnat DECRETUL vineri seara. Surpriză mare!
Romania TV

VIDEO Bătaie ca-n galele MMA în Parlament. S-au împărţit pumni şi picioare până aleşii au plecat cu ambulanţa

Pe vasul de croazieră care și-a dat jos pasagerii în Cambodgia erau și doi soți care au vândut tot ce aveau ca să trăiască pe mare
recomandare pe antena3.ro

Un mânz de 11 zile, o văcuță salvată și baloți de fân de 20 de lei: Sanctuarul unui cuplu mutat din București în Bucovina a ajuns viral

Un inginer care s-a mutat în Elveția are salariu de 10.000 de euro pe lună, dar plătește chirie de 4.000 de euro: „Nu e totul idilic”

Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
recomandare pe Jurnalul.ro
Condamnat deja pentru mărturie mincinoasă în favoarea lui Gigi Becali, Victor Pițurcă este citat ca martor într-un dosar în care s-a dat un tun imobiliar
Cum a arătat Oana Tomoiagă de la Asia Express în rochie de mireasă. Cine au fost nașii artistei la nunta cu 1.000 de invitați
recomandare pe a1.ro

Close