Momente tensionate la Asia Express! Oana Tomoiagă a izbucnit în lacrimi și a vrut să renunțe la probă! Ce a panicat-o
De Elena Boruz.
Publicat pe 03.11.2026 la 23:58
Actualizat pe 03.11.2026 la 23:58
Momente extrem de dificile pentru Oana Tomoiagă, în Asia Express! Concurenta a trecut prin clipe de coșmar și a fost la un pas de a renunța la probă. Una dintre fobiile sale i-a dat mari bătăi de cap coechipierei Mirelei Vaida, iar mai jos veți descoperi despre ce este vorba.
Momente tensionate la Asia Express!
captură Antena 1
- Oana Tomoiagă, la un pas de a renunța la probă în Asia Express
- De ce a izbucnit în plâns
În ediția de marți seara, echipele au avut de îndeplinit o probă complexă, care presupunea să vâslească, să adune perle și să le transforme ulterior în bijuterii.
Deși provocarea părea una spectaculoasă, lucrurile s-au complicat rapid, mai ales că vremea nu a fost deloc de partea concurenților.
Oana Tomoiagă, momente dificile în Asia express! Frica de apă i-a dat mari bătăi de cap
Pentru Oana Tomoiagă, cea mai mare provocare nu a fost vremea, ci faptul că trebuia să urce într-o barcă pentru a participa la probă.
Teama de apă a copleșit-o în momentul în care a realizat ce presupunea misiunea și a ajuns chiar să ia în calcul posibilitatea de a renunța.
Prietena Mirelei Vaida a izbucnit în plâns și a spus, în nenumărate rânduri, că se simte depășită de situație.
„În timp ce Mirela citea mission boardul, mi-a căzut cerul în cap pentru că eu făceam legături. Cu cât citea mai mult, cu atât eram mai speriată. Nu pot să cred că iar avem o probă în care trebuie să mergem pe apă și pe ploaia asta care mă sperie și cu aceste bărci care sunt nesigure. (...) Nici n-am avut nevoie să plec. Nu plecăm noi două singure! Nu pot să fac asta”, a spus Oana Tomoiagă, la Asia Express.
Cum a reacționat Mirela Vaida
Mirela Vaida a încurajat-o pe prietena ei pe tot parcursul probei, încercând să îi dea un imbold pentru a reuși să ducă la capăt proba.
Vedeta a mărturisit că Oana Tomoiagă niciodată nu exagerează și a explicat că o crede că se teme atât de tare de apă.
„Oana nu dramatizează, cum dramatizez eu din orice. Oana când spune că-i e frică, e grav!”, a mărturisit Mirela Vaida.
Chiar dacă a încercat să o încurajeze și să îi distragă atenția, Mirela Vaida nu a reușit să o liniștească pe deplin. Oana Tomoiagă a simțit că nu este înțeleasă și a insistat asupra faptului că frica de apă este una reală, care o împiedică să se simtă în siguranță.
„Mi s-a părut că nu mă înțelegea. Nu mă interesează de alții. Am o frică de apă, Mirela. Te rog să mă înțelegi!”, a mai povestit concurenta.
Din fericire, concurentele au reușit să facă proba și niciun incident nefericit nu a avut loc pe parcursul misiunii.
Citește și: Alin Alexuc s-a accidentat în Asia Express! Concurentul s-a lovit serios: „L-am văzut în apă până la brâu”


