Îl mai ştiţi pe puştiul cu fluierul, care a impresionat până la lacrimi la un show de talente? Vezi ce face acum, după trei ani!

Daniel Gabriel Ştefănescu, puştiul cu fluierul, cel care a ridicat o sală în picioare la Românii au talent, împreună cu tatăl său, care cânta la chitară, a ajuns la muncă în Italia. Trăiau cu cincizeci de lei pe zi, cincisprezece suflete. Doborât de greutăţi, cei doi am plecat peste hotare pentru o viaţă mai bună!

În urmă cu trei ani, Gabriel Ştefănescu, însoţit de tatăl lui, Radu, îşi încerca norocul în prima ediţie a concursului Românii au talent. Au impresuionat juriul şi publicul până la lacrimi şi au ajuns în finală. Îşi doreau marele premiu pentru că, acasă, îi aşteptau alţi doisprezece copii şi o mamă, disperată că nu are ce să le pună pe masă. Singura sursă de venit fiind cei aproape cinci sute de lei pe zi, pe care Gabi şi Radu îi câştigau cântând la colţ de stradă în Piteşti sau Curtea de Argeş. Aveau o situaţie mai mult decât grea. Cele paisprezece suflete trăiau în două camere într-un sat mărginaş din judeţul Argeş şi abia trăiau de pe o zi pe alta. Azi, la aproape trei ani de la prima apariţie, Radu, capul familiei a luat decizia de a pleca din România, pentru a le oferi celor doisprezece copii o viaţă mai bună, sau, măcar să încerce. Aşa că, şi-a aruncat câteva lucruri într-un bagaj, oricum mai multe nu avea, şi a plecat în Italia, într-o localitate din apropierea Romei, unde lucrează în construcţii.
„ Am plecat cu băiatul cel mare. Am încercat şi varianta asta să vedem dacă putem să strângem ceva bănuţi. Suntem de puţină vreme, lucrăm în costrucţii, câştigăm în jur de 600 de euro pe lună, bani pe care-i trimit acasă, iar de dormit, dormim pe unde putem. Nu ne permitem să dăm bani şi la chirie”, a declarat Radu Ştefănescu.

Radu Ştefănescu, este sudor de meserie, dar, în tinereţe, a studiat pianul şi violoncelul, instrumente pe care le-a folosit ani de zile ca să-şi câştige existenţa şi traiul celor treisprezece suflete de acasă, pe care le avea de hrănit. Gabriel i-a moştenit talentul şi, deşi abia trecuse de zece ani, povara grijilor familiei l-a făcut să-şi ajute tatăl şi să muncească cot la cot cu el. N-a ştiut niciodată cum arată o jucărie nouă, iar pentru îmbrăcat, folosea hainele fraţilor mai mari sau magazinele second hand. Acum, pentru că au apucat-o pe acest drum, speră ca, într-o zi, viaţa să-i răsplătească familia pentru neajunsurile cu care s-au confruntat...de când se ştiu.