Simona Gherghe, despre dublul rol de mamă. "Minunat, dar al naibii de greu"

"E frumos? Puțin spus. E minunat! E greu? Al naibii de greu. Scriu rândurile astea pentru femeile care se pregătesc să fie mame și pentru cele ca mine, lăuze. Aș fi putut să las la descriere doar partea cu minunatul, dar nu vreau să cosmetizez nimic. N-ar fi cinstit. Prea am văzut postări în care totul e doar despre fericire, armonie și zâmbete ca-n reclame. Până acolo, e drum lung. Și noi zâmbim în poză, dar dincolo de zâmbet, sunt multe. Oboseală cruntă, două, trei ore de somn pe noapte, cu plâns mult, cu furtună hormonală post-partum, cu o mie de griji și îndoieli, cu dureri de sâni și de burtă și de spate. Cu Ana, care se bucură de Vlad și l-ar pupa toată ziua, dar care nu înțelege de ce trebuie să o împartă pe mami, mami a ei de care și ea are nevoie, pentru că și ea e atât de mică... Privirea ei, uneori, mă înțeapă drept în inimă. Și da, ziua încerc să fiu mai mult a ei, căci noaptea-i a lui Vlad. Asta când nu se trezește ea plângând și strigând după mine. Iar când se trezesc amândoi, atunci să te ții... Și, printre toate astea, mai avem momente când e liniște, când Vlad e pe brațul meu stâng și doarme, iar Ana, pe brațul drept și se uită la desene. Uite, pentru clipele astea se șterg alea grele, cu nopți lungi, cu extenuare de simți că te doare carnea și nu mai știi încotro s-o apuci. Și mai sunt, apoi, plimbările noastre, când reușim să sincronizăm programul copiilor. Noi patru, învățând să trăim unii cu alții. Cu fiecare zi care trece, e cu un minut mai ușor. O simt. Și, Doamne, cum prețuiesc minutul asta... Știu că, poate, n-ar fi trebuit să scriu, că textul asta mă expune, poate, prea tare, dar e că o spovedanie a unei #mamededoi, la început de drum. Și mai știu că nu sunt singură", este mesajul emoţionant transmis de Simona Gherghe.

O.P.