VIDEO PAPARAZZI / Tudor Chirilă, scandal de proporţii cu câţiva şoferi din Capitală! Poliţia a fost sesizată

+4 click pentru
galerie

Scandal în Bucureşti, cu Tudor Chirilă (45 de ani) în prim-plan!  Celebrul artist i-a luat la rost pe câţiva şoferi, iar Poliţia a fost sesizată.

Zilele trecute, paparazzii Spynews.ro l-au surprins pe Tudor Chirilă într-o zonă din Sectorul 1 al Capitalei. Îmbrăcat lejer, cântăreţul se afla aşezat pe o bancă şi butona de zor telefonul mobil. Nimic nu prevestea ce urma să se întâmple!

La un moment dat, artistul s-a ridicat şi s-a îndreptat spre o maşină care aparţinea unei companii de ride-sharing. Apoi, acesta s-a urcat în autoturism, dar după câteva secunde a coborât agitat. Imediat, Tudor Chirilă a scos telefonul mobil din buzunar şi s-a apucat să facă poze unor automobile parcate neregulamentar, care blocau circulaţia pe un trotuar, dar şi accesul oamenilor la o trecere pentru pietoni. După ce a făcut fotografiile respective, vedeta s-a urcat în maşina care îl aştepta şi şi-a văzut de treburile sale. 

Nu după mult timp, Tudor Chirilă a anunţat pe o reţea de socializare că i-a reclamat pe şoferii care au încălcat legea la Poliţie. 

  • Fotografia făcută de Tudor Chirilă. SURSA FOTO: Facebook

“Am sunat la Poliţia Locală Sector 1 ca să raportez aceste maşini care au blocat trotuarul şi accesul la trecerea de pietoni şi, după ce am stat să ascult un robot două minute, apelul meu a fost refuzat. Cam asta se poate face pentru respectarea legii. Poate, măcar, după poză, se sesizează vreun agent şi dă nişte amenzi”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Tudor Chirilă

Citeşte şi: VIDEO PAPAARAZZI / Ciprian Marica şi Ilie Năstase investesc în cea mai tare afacere! Imagini exclusive cu „bijuteria” pe care cei doi o ridică în Bucureşti

Citeşte şi: VIDEO PAPARAZZI / Gigi Becali are de ce să fie mândru! Fotbalistul cu clauză de 30 de milioane de euro îi face toate poftele iubitei sale

Tudor Chirilă este un actor, muzician, compozitor și producător român. A fost solistul trupei „Vama Veche”, apoi a înfiinţat formația „Vama”. Ca actor, a jucat în numeroase filme de scurt și lung-metraj și a interpretat roluri de referință în spectacolele de teatru ale unora dintre cei mai importanți regizori români. În 2012, a publicat prima sa carte, “Exerciții de echilibru”, care a reunit o selecţie a celor mai bune texte de pe blogul personal.

Pe plan personal, artistul trăieşte o poveste de dragoste alături de Iulia Mîzgan, originară din Bistrița și absolventă a Şcoalii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din București. Aceştia au împreună doi băieţi.

Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.


 

URMATOAREA  

facebook whatsapp twitter pinterest