Nici Galatasaray, nici Beşiktaş! Mircea Lucescu va antrena o echipă naţională! „Oferta a fost de nerefuzat”
Publicat pe 03.08.2017 la 11:28 Actualizat pe 03.08.2017 la 11:29
Dorit insistent de rivalele din Istanbul, Galatasaray şi Beşiktaş, Mircea Lucescu (72 de ani) a ales prima reprezentativă a Turciei. „Il Luce” urmează să semneze un contract valabil doi ani, iar vineri va fi prezentat oficial de Federaţia Turcă de Fotbal.
Dorit insistent de rivalele din Istanbul, Galatasaray şi Beşiktaş, Mircea Lucescu (72 de ani) a ales prima reprezentativă a Turciei. „Il Luce” urmează să semneze un contract valabil doi ani, iar vineri va fi prezentat oficial de Federaţia Turcă de Fotbal.
„Nu pot să spun că este vorba de o provocare. Este o reîntoarcere acolo unde am avut succes și unde am fost extrem de iubit, și apreciat. Au trecut 13 ani de când am plecat din Turcia. An de an cei din fotbalul turcesc și-au dorit să mă întorc. Acum mi s-a făcut o ofertă care nu putea să fie refuzată. Am șansa să conduc o echipă națională în ultimii ani ai carierei mele. Cei din Federația Turcă au insistat, au făcut presiuni și au reușit. Am încercat să-mi iau o pauză, dar a fost imposibil. După 40 de ani n-am avut niciodată o pauză de un an, de aceea am luat hotărârea să revin pe teren”, a declarat Mircea Lucescu.
Deşi în public a afirmat că „Il Luce” este o variantă pentru echipa noastră naţională, preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, nu a discutat cu reputatul antrenor: „Nu știu dacă românii m-au dorit. Naționala României are nevoie de un antrenor tânăr și ambițios. Avem antrenori care așteaptă să fie chemați”.
Dacă ți-a plăcut articolul, te așteptăm și pe pagina oficială de Facebook. Te aşteptăm şi pe pagina de Instagram.