REȚETA ZILEI - LUNI: Suferi de diabet? Încearcă această pască delicioasă pentru diabetici, cu brânză și fructe de pădure
Publicat pe 25.04.2016 la 15:45 Actualizat pe 25.04.2016 la 16:00
Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar gospodinele deja încep să se gândească la ce vor pregăti pentru masa de duminică.
Mai sunt doar câteva zile până la Paște, iar gospodinele deja încep să se gândească la ce vor pregăti pentru masa de duminică.
Pentru cei care au diabet zaharat, sărbătorile pot deveni o adevărată corvoadă, căci trebuie să se abțină de la toate lucrurile dulci, inclusiv de la cozonac și pască, vedetele sărbătorilor pascale.
Vă propunem o rețetă extrem de simplă, dar pe care o puteți consuma cu încredere. Bineînțeles că în cantități rezonabile!
Ingrediente: Aluat: 100 ml vin alb sec 80 ml ulei (de preferat de măsline) 100 g făină de grâu 200 g făină integral de grâu Un praf de sare Umplutură: 500 g brânză de vaci 2-3 linguri de fructoză (Atenţie! Este mult mai dulce decât zahărul) 3 ouă Arome: coajă rasă de lămâie şi portocală, ½ baton de vanilie Fructe de pădure (congelate)
Preparare: Pentru aluat se pun în robot ingredientele lichide. Se foloseşte funcţia “puls” pentru a se obţine o emulsie (sau se porneşte robotul pentru câteva secunde). Se adaugă cele două sortimente de făină şi sarea. Se porneşte robotul şi în 10-15 secunde aluatul este gata.
Pentru umplutură, se pun în robot toate ingredientele în afară de fructe și se amestecă bine. Cu aluatul preparat se îmbracă forma. Se toarnă compoziţia în tavă, iar deasupra se împrăştie fructele îngheţate. Se coace la foc potrivit 45-50 de minute.