Homepage » Monden » "Eu o fac şi recunosc, spre deosebire de alţii!" Vezi ce vedetă este atât de sinceră!

"Eu o fac şi recunosc, spre deosebire de alţii!" Vezi ce vedetă este atât de sinceră!

Publicat pe 04.08.2013 la 00:22 Actualizat pe 04.08.2013 la 00:02

Încinge spiritele atunci când urcă pe scenă, iar show-urile ei sunt foarte apreciate de public. Conştientă de atuurile ei fizice, frumoasa blondă se pricepe foarte bine să îşi pună fanii pe jar!

A trecut demult de 40 de ani, dar se ţine foarte bine! Spre deosebire de alte colege de breaslă care întineresc pe zi ce trece, dar care ţin secrete intervenţiile chirurgicale, Daniela Gyorfi demonstrează că este extrem de sinceră. Vedeta este foarte atentă la modul în care se prezintă în faţa publicului şi, ori de câte ori, observă în oglindă ceva în neregulă, ia măsuri. Dacă unele aspecte le remediază în saloanele de înfrumuseţare, pe altele le rezolvă în clinicile de specialitate. Şi nu face un secret din faptul că luptă cu toate armele împotriva trecerii timpului. "Ca orice persoana care se respectă, îmi doresc să arăt cât se poate de bine. Atât pentru mine, cât şi pentru publicul meu! Fac tot felul de tratamente şi operaţii. Eu o fac şi recunosc, spre deosebire de alţii! Mă simt foarte bine cu vârsta mea şi sunt ok", a declarat Daniela Gyorfi pentru spynews.ro. Ea a fost de altfel şi prima vedetă de la noi care şi-a pus silicoane, chiar dacă rezultatul operaţiei a fost un eşec total. De-a lungul timpului, vedeta a suferit alte două augmentări mamare. Recent, Daniela Gyorfi şi-a operat nasul şi şi-a reparat buzele şi cearcănele, declarându-se mulţumită de faţa ei!

Mamă a unei fetiţe de doi ani şi jumătate, Daniela Gyorfi recunoaşte că nu prea mai are timp să facă sport, însă e foarte atentă cu alimentaţia. Aşa că trupul ei încă arată bine, iar vedeta etalează fără probleme vestimentaţii îndrăzneţe.

Foto: Facebook

În articolul
"Eu o fac şi recunosc, spre deosebire de alţii!" Vezi ce vedetă este atât de sinceră!
:
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Vești bune! Se reduce vârsta de pensionare în România. Categoria persoanelor care vor putea să renunțe mai devreme la muncă
Stiri interne • la 12:02
Vești bune! Se reduce vârsta de pensionare în România. Categoria persoanelor care vor putea să renunțe mai devreme la muncă
  • Anunț important
  • Se reduce vârsta de pensionare
Ce este bine să faci astăzi, de Florii. Rugăciunea pe care să o rostești în ziua Intrării Domnului în Ierusalim pentru îndepărtarea tuturor relelor
Stiri interne • la 11:49
Ce este bine să faci astăzi, de Florii. Rugăciunea pe care să o rostești în ziua Intrării Domnului în Ierusalim pentru îndepărtarea tuturor relelor
  • Astăzi credincioșii sărbătoresc Floriile sau Intrarea Domnului în Ierusalim
  • Rugăciunea pe care să o rostești pentru îndepărtarea tuturor relelor
Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe mare, în Mamaia! Autoritățile au intervenit de urgență / FOTO
Stiri interne • la 11:35
Cadavrul unui bărbat, descoperit plutind pe mare, în Mamaia! Autoritățile au intervenit de urgență / FOTO
  • Un bărbat, descoperit mort la mare
  • Oamenii legii au intervenit
Țara din Europa unde statul dă bani pentru chirii și navetă. Cine sunt cei care beneficiază de acest sprijin financiar
Stiri internationale • la 11:29
Țara din Europa unde statul dă bani pentru chirii și navetă. Cine sunt cei care beneficiază de acest sprijin financiar
  • Țara din Europa unde anumite persoane primesc de la stat bani pentru chirii
  • Cine sunt cei care beneficiază de acest sprijin financiar
Anunț important pentru șoferi! Noi reguli de circulație în UE
Actualitate • la 10:57
Anunț important pentru șoferi! Noi reguli de circulație în UE
  • Vești importante pentru șoferi
  • S-au anunțat noi reguli de circulație în UE
Caz șocant! O tânără cu sute de mii de urmăritori pe TikTok a fost împușcată mortal de un bărbat. Individul s-a prefăcut că îi livrează mâncare / FOTO
Stiri internationale • la 10:43
Caz șocant! O tânără cu sute de mii de urmăritori pe TikTok a fost împușcată mortal de un bărbat. Individul s-a prefăcut că îi livrează mâncare / FOTO
  • O tânără influenceriță a fost împușcată mortal în fața casei sale
  • Oamenii legii au deschis o anchetă
Vezi toate știrile noi
Recomandări
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
recomandare pe observatornews.ro
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
recomandare pe as.ro
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Oana Lis, anunţul trist despre Viorel Lis înainte de Paşte
Romania TV

Bomba anului în showbiz. Decizia luată de Alina Sorescu şi Alex Ciucu înainte de Paşte. Împăcarea, pecetluită cu flori!

Horoscop 27 aprilie 2024. Leii ar trebui să fie atenți la sănătate, Berbecii au parte de creativitate
recomandare pe antena3.ro

Weekendul de Florii, în București. Străzi Deschise, concerte, târguri, expoziții în perioada 26 - 28 aprilie 2024

"Este anormal ce se întâmplă”. Amenda primită de o pensionară din Braşov pentru că a plantat flori în grădina din faţa blocului

Cum s-a filmat Delia în parc. Nu a mai ţinut cont de nimic, imagini de neratat
recomandare pe playtech.ro

Cum face îndrăgitul Bărbosu’ cartofii prăjiţi. Secretul reţetei, de asta ies crocanţi şi se fac mai repede

Gianina din Las Fierbinți este însărcinată. Ce se întâmplă cu rolul ei din serialul care a făcut istorie la Pro TV
recomandare pe redactia.ro

Ce a făcut Florin Salam, după ce a lipsit de la priveghiul lui Costel Corduneanu. Familia a rămas șocată: ”Nu există așa ceva!”

Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
recomandare pe Ciao.ro
Alex Velea, un romantic incurabil! Şi-a scos partenera la mall şi a surprins-o în văzul tuturor! Antonia eşti o norocoasă!
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
recomandare pe shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!' 5 motive pentru care nu-l recunosc ca pe Mesia
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
recomandare pe ProSport.ro
FOTO. Ce frumoasă e iubita celebrului fotbalist! Poze hot cu manechinul
Codin Maticiuc a rămas fără telefon în autobuz! „Cumva i-am și simțit!”
recomandare pe bzi.ro

Clipe de coșmar trăite de Ramona Olaru în Egipt! Și-a pierdut pașaportul și a fost victima unui accident rutier

Vești excelente! Românii vor beneficia de 3 tipuri de vouchere
recomandare pe dailybusiness.ro

Se dau până la 150.000 de euro pentru români! Cine poate accesa banii

Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
recomandare pe Jurnalul.ro
Atac terorist masiv, așteptat în SUA. Avertisment fără precedent al directorului FBI
Fostul model celebru care a ajuns să se îmbrace din gunoaie! Imaginile recente când probează ținute din tomberoane sunt frapante
recomandare pe a1.ro

Close