Homepage » Sport » Decizia luată de Simona Halep în urmă cu puţin timp! Ce va face anul acesta

Decizia luată de Simona Halep în urmă cu puţin timp! Ce va face anul acesta

Publicat pe 12.09.2014 la 10:14 Actualizat pe 12.09.2014 la 10:28

Simona Halep a ajuns numărul 2 mondial în tenis cu multă muncă şi sacrificii financiare din partea familiei sale, după cum ea povesteşte, aşa că acum se gândeşte să le dea o mână de ajutor copiilor care au şanse să facă performanţă în acest sport.

Decizia luată de Simona Halep în urmă cu puţin timp! Ce va face anul acesta

Foto: Hepta

Simona Halep s-a întors în ţară după turneele de tenis la care a participat şi, chiar dacă a fost eliminată de la US Open, este încrezătoare că la următoarele competiţii va avea rezultate mai bune. Acum, pe lângă antrenamente, Simona se concentrează şi la afacerea pe care vrea s-o deschidă. Sportiva se gândeşte să înfiinţeze o academie de tenis pentru copiii talentaţi din România. Simona Halep i-a făcut mândri pe români când s-a calificat în finala turneului Roland Garros. Sportiva româncă a fost învinsă, însă, de Maria Sharapova, iar ultima competiţie de grand şlem, US Open, a fost eliminată în turul al treilea de croata Mirjana Lucic-Baroni.

A.C.C.

Citeşte şi:

În articolul
Decizia luată de Simona Halep în urmă cu puţin timp! Ce va face anul acesta
:
Google News SpyNews.roPuteți urmări știrile SpyNews.ro și pe Google News
Share pe Facebook Share pe Whatsapp
Știri
Călin Donca de la Survivor, o nouă achiziție de lux. A plătit 400.000 de euro pentru ea
Showbiz intern • la 20:09
Călin Donca de la Survivor, o nouă achiziție de lux. A plătit 400.000 de euro pentru ea
  • Călin Donca nu se uită la bani
  • Achiziția de lux pentru care a scos din buzunar 400.000 de euro
Ce cuplu proaspăt căsătorit de la Mireasa își poate mări familia chiar anul acesta. Cei doi au fost surprinși de veștile Nicoletei Ghiriș
Emisiuni TV • la 19:51
Ce cuplu proaspăt căsătorit de la Mireasa își poate mări familia chiar anul acesta. Cei doi au fost surprinși de veștile Nicoletei Ghiriș
  • Nicoleta Ghiriș a venit cu vești pentru un cuplu căsătorit de la Mireasa
  • Cei doi pot deveni părinți chiar anul acesta
Cutremur de 7,4 în două țări. Autoritățile au emis alertă de tsunami. Locuitorii, sfătuiți să fie pregătiți
Stiri internationale • la 19:24
Cutremur de 7,4 în două țări. Autoritățile au emis alertă de tsunami. Locuitorii, sfătuiți să fie pregătiți
  • Cutremur uriaș de 7,4 grade!
  • Două țări au fost zguduite
  • Locuitorii, sfătuiți să fie pregătiți
Ema și Alan de la Mireasa, primele declarații după ce au câștigat sezonul 13. S-au așteptat sau nu la acest final
Emisiuni TV • la 19:19
Ema și Alan de la Mireasa, primele declarații după ce au câștigat sezonul 13. S-au așteptat sau nu la acest final
  • Ema și Alan au câștigat Mireasa, sezonul 13
  • Primele declarații ale celor doi
VEZI MAI MULT
Recomandări
Un comandant deconta adidaşi şi tricouri din banii Armatei. Punea militarii să-i zugrăvească şi să-i gătească
recomandare pe observatornews.ro
Un comandant deconta adidaşi şi tricouri din banii Armatei. Punea militarii să-i zugrăvească şi să-i gătească
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
recomandare pe as.ro
Ce pensie încasează Ioan Andone de la statul român: „Am avut salariul mic, nu mi-au plătit impozitele”
Mirabela Grădinaru, apariție de SENZAȚIE la brațul lui Nicușor Dan. Așa NU ai mai văzut-o, toți au rămas MASCĂ, AVEM imaginile
Romania TV

Cum arată patul de divorţ al Iuliei Albu, avem imaginile

Un bărbat cu un detector de metale a descoperit pe câmp o comoară romană „rară”, veche de 2.000 de ani
recomandare pe antena3.ro

„Nu mâncați salata iceberg”. Un fast-food faimos scoate salata din meniu după ce mii de oameni au fost infectați cu ciclosporiază

Doi bărbați au aflat la 36 de ani că au fost schimbați la naștere, din greșeală. „Nu aveam pe nimeni în familie care să semene cu mine”

Ce avans trebuie să plătești dacă îți iei mașină prin Rabla 2026. Care este cel mai ieftin model
recomandare pe playtech.ro

Pleci în vacanță? Cele 7 greșeli care îți pot aduce cheltuieli de mii de lei când te întorci acasă

Un nou divorț zguduie lumea mondenă. Cuplul s-a destrămat după 3 ani de căsnicie
recomandare pe redactia.ro

O singură zodie își schimbă viața până la finalul lunii iulie. Norocul o urmărește la fiecare pas

Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
recomandare pe Ciao.ro
Vedetele din România, surprinse în zăpadă. Unele au pus mâna pe lopată, altele s-au distrat în ger
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
recomandare pe shtiu.ro
Am putea să trăim în România numai cu produse 100% românești? Nu mai conducem BMW-uri, nu mai vorbim la telefoane mobile
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
recomandare pe ProSport.ro
Ce a văzut toată lumea după ce prezentatoarea TV s-a întins prea tare. „Mi s-a rupt bluza”
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
recomandare pe bzi.ro

O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!

SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
recomandare pe dailybusiness.ro

Republica Moldova avansează spre aderarea la UE. Au fost deschise noi capitole de negociere

SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
recomandare pe Jurnalul.ro
SPP și-a cumpărat autoutilitare blindate, prin programul SAFE. Furnizorul este un dealer din România
Premierele toamnei la Antena 1 și AntenaPLAY! Când încep „Insula Iubirii”, „Asia Express” și „Destine cu parfum de lavandă”
recomandare pe a1.ro

Close